Autorul ne așază din nou în fața unei lucrări-eseu asupra operei unui confrate sau a unei personalități din lumea literară, așa cum ne-a obișnuit deja — numai în ultima perioadă enumerăm: Cornel Ungureanu, Livius Ciocârlie, Vasile Barbu, și vor mai urma. Astăzi îi este rândul lui Ioan Dan Bălan. „Între lut și celest” este o călătorie critică prin opera poetică a lui Ioan Dan Bălan, un poet al Văii Jiului care a trăit între 1951 și 2022. Nu e o simplă recenzie, ci o inițiere — exact cum spune titlul — în universul unui om care a scris toată viața despre tensiunea dintre pământ și cer, dintre lut și celest.
Cine e Ioan Dan Bălan? Un om al locului. Născut în Botoșani, ajuns la studii în Timișoara, s-a înrădăcinat în Valea Jiului — Petrila, Vulcan, munții din jur. A fost poet, prozator, etnograf, jurnalist. A publicat zeci de volume, a câștigat premii naționale și internaționale, a fost cetățean de onoare al Petrilei. A murit în decembrie 2022, lăsând în urmă o operă vastă și o soție devotată, Elisabeta Bogățan, care continuă să-i păstreze vie memoria.
Ce face Ionel Bota în această carte? Parcurge volumele de poezie unul câte unul, de la debut până la ultimele cărți, și încearcă să explice ce se întâmplă înăuntrul lor. Nu e o lectură ușoară — Bota scrie ca un critic format în școala semioticii și hermeneuticii, cu referințe la Mircea Eliade, Greimas, Jauss, Jung. Dar dincolo de limbajul savant, mesajul e simplu: Ioan Dan Bălan a scris toată viața același poem, în forme mereu altele.
Care e acel poem? E vorba despre omul prins între două lumi. Jos e mina — întunericul, greutatea, materia, pământul Văii Jiului cu minerii și munții ei. Sus e cerul — lumina, divinul, aspirația, nemurirea. (Involuntar ne duce gândul la viața minerului oglindită în emoționantul Imn al minerilor_ :„ In fund de munți noi când intrăm/Cu „Bun noroc!” ne salutăm/ Și când ieșim din sânul lor/Noi tot noroc strigăm în cor./ În mină-i Dumnezeu cu noi!/Afară-s grijuri și nevoi./Deasupra noastră n-avem cer,/C-așa e viața de miner.”…) Între ele se află omul, care urcă, se rătăcește, coboară, se purifică și o ia de la capăt. Bota urmărește cum această tensiune capătă forme diferite de la volum la volum.
În Cumpăna minei (1994), primul volum important, mina e un spațiu al interiorității — nu doar un loc fizic, ci o metaforă a adâncurilor sufletești. Poetul coboară în sine ca minerul în subteran. În Hierathya, lumina mea caldă (1996), erosul devine calea spre sacru. Dragostea nu e sentimentală — e un ritual de inițiere, o formă de cunoaștere mistică. În Trecerea și Acolade, muntele apare ca pol opus minei. Omul de Piatră e un personaj recurent — figura celui care urcă spre lumină, care trece dintr-o lume în alta, care se transformă prin sacrificiu. Volumele de maturitate — Noptatice, Haruri, Autodafé, Roata Soarelui, Roata Lunii — adâncesc aceste teme. Focul purificator, cenușa, renașterea. Peștera ca loc sacru, ca adăpost al spiritului, ca spațiu al meditației. Geonul — un fel de alter ego mitic al poetului, un spirit al locului. Spre final, în Bosonopoeme și Pro Logos, poezia devine rugăciune. Mântuirea e simplitatea, conchide Ionel Bota despre această etapă. Poetul nu mai caută explicații sofisticate, îl caută pe Dumnezeu în lucrurile mici, în copil, în soție, în floarea de câmp.
Ce rămâne după ce închizi cartea? Imaginea unui om care a trăit într-un loc aspru — Valea Jiului cu minele ei, cu munții ei, cu comunitatea ei — și care a transformat acea asprime în poezie metafizică. Nu a fugit de locul său, ci l-a adâncit până a găsit în el universalul. Mina lui devine labirintul oricărui om. Muntele lui devine aspirația oricărei ființe. În finalul cărții, la încheierea capitolului Un miracol: poezia lui Ioan Dan Bălan, Ionel Bota notează locurile în care a scris această carte între 2017 și 2026. Lista apare ca o semnătură geografică personală: Oravița, Anina, Timișoara, Pecs, Innsbruck, Udine, San Daniele del Friuli, Rimetea, Bujoreni, Buzău, București, Băile Herculane, Sibiu – pretutindeni, pentru un om dintr-un singur loc. Autorul nu comentează de ce acolo sau ce s-a scris acolo. E doar o mărturie că această carte s-a născut din bucăți, în multe locuri, de-a lungul a aproape zece ani.