Fără filtru
nu scriu
de pe un scaun cu jilț
pe o masă spațioasă
într-o cameră numai a mea
nici în mijloace de transport în comun
scriu de aici
de pe canapeaua veche
așezată în dreptul geamului
un loc ce seamănă acum
după atâția amar de ani de privit cerul
cu scaunul de pe care cânta
glenn gould
ducându-l cu el oriunde concerta în lume
un accesoriu
îți pare la prima vedere
un fel de împotrivire inutilă confortului
însă
acum
când
după 50
nu mai rămâne decât așteptarea luminii
ce umple podul palmelor și mă hrănește
a surâsului dariei ce îl așteaptă pe bach la joacă
a privirii ancăi ce știe să dea la o parte excesul de lumină
acum
canapeaua asta
rănită de atâtea tăceri
o simt
atât de a mea
încât
nu-mi vine să cred că șubrezeala ei e laboratorul meu
aici unde scapără cuvinte
dintr-un foc ce nu se vede
cuvinte pe care le prind în clipa în care ele ar vrea să nu fie
aici unde
glenn
mă așteaptă mereu
cu o țigară fără filtru
făcută
pentru
începători
Mama
e mai bătrână
decât un lup
ce nu mai poate să vâneze
am văzut-o azi
se odihnea în zăpadă
deși sunt 39 la umbră
și
niciun vânat
niciun vânător
nu îndrăznesc
să iasă din ascunziș
mama
e
mai bătrână decât mama ei
prin pielea de bumbac subțire
se poate vedea
inima obosită a lupului
inima tatei fricoasă față de sine
inimile noastre
ce nu mai așteaptă ajutor
mama
e mai tânără decât mine
înfulecând
cu dinții ei
de lup
toate
cuvintele
Cea mai faină dintre stări
daria se uită la mine
din poza asta
făcută pentru un casting
daria se uită la mine
ca și cum
recunoaște
paginile din
dealurile de vânt
atunci când lucram la romanul ăsta
imaginându-mi că voi avea o fată
cu ochi albaștri
cu tăietură asiatică
cu pistrui
daria continuă să se uite la mine
ca și cum
știa
că are să ajungă
să fie
așa cum mi-am imaginat
iubindu-mă
pentru că e cea mai faină dintre stări
îmi spune dintr-o dată
din camera
unde
tolănită în pat alături de mama ei
vorbesc
despre păduchi și țânțari
despre vacanța de vară
daria se uită la mine
privirea îi trece prin inima mea
ca și cum
dincolo de pereții de carne ai viului
există ceva
pentru care
merită
să
așteptăm
Suntem ok
aflu acum
mai mult ajutat de vârstă
că tot ceea ce îmi trebuie
e dorul după fiica și soția mea
care au plecat la un party spre capătul orașului
acolo se ține
îmi spune daria trimițându-mi un sărut pe care îl suflă din palmă
acolo
unde timpul se răsucește pe călcâie și nu vrea mai mult decât să lenevească în clipe
acolo de unde
nu vin știri despre sfârșitul lumii
ci un mesaj foarte scurt
suntem ok
o astfel de asigurare bate orice metafizică
iar surâsurile
chiar dacă virtuale
acompaniază fericirea
ce tremură în aerul serii
acoperind
cu o singură cădere de pleoape
vechiul
strigăt
de
ajutor