Poeta Nela Ene (născută în 1959, în județul Teleorman) începe să lumineze pe firmamentul poeziei române în anul 1989, când i se acordă Premiul I al Uniunii Scriitorilor din România și al Revistei Viața Românească la concursul interjudețean de poezie, „Zaharia Stancu”. De-a lungul timpului a publicat poezie în numeroase reviste literare, dintre care amintim: Hyperion, Gorjul Literar, Ramuri, Tribuna Noastră (din Montreal), Vâlcea Literară, Bilete de papagal sau Mozaicul. Debutează editorial în anul 2023, cu volumul de poezie, Când ai venit pe jos din Rai, apărut la editura Aius din Craiova. Cel de-al doilea volum de poezie, intitulat, Dreptul la emoție, îi apare în anul 2025, la aceeași editură Aius. Asupra acestuia din urmă mă voi apleca în cele ce urmează. 

Lirica poetei Nela Ene este caracterizată, în linii mari printr-o predispoziție firească spre emoție, spre frumos, spre sublim. Iar ca teme poetice putem identifica nevoia organică de fixare a unor legături trainice cu sine însăși, cu lumea din jur, dar mai ales cu divinitatea. Și aceasta deoarece poeta înțelege că lumea în care trăiește , pentru a fi înțeleasă în esența ei, trebuie privită și tratată ca o suprapunere a celor două dimensiuni, orizontală și verticală, sau, mai mistic spus, ca pe o cruce; iar sinele, odată regăsit, în urma căutărilor profunde, trebuie pus pe cruce, pentru a se purifica și mântui de toată mizeria lumii înconjurătoare, de care nu întotdeauna reușește să se ferească. Așadar, drumul poetei prin volumul de față, și desigur, prin viață, începe cu nevoia de autocunoaștere, ilustrată cât se poate de plastic în poezia ce deschide cartea, intitulată, foarte sugestiv, Autoportret: „începusem să umblu dar muream/ de nerăbdare să știu cine sunt/ „n-oi fi Dumnezeu să le știu pe toate”/ (ce zicea bunica era de căpătâi/ ea – icoana mea dintâi)/ deci exista totuși cineva – care știa…// am fugit de-acasă să caut Vârful Lumii -/ sus de tot chiar sub cer și arini/ era dealul Cârlomanului cu cișmea/ țineam în mâini un codru de pâine/ din care mușcam când mă durea/ pietre și mărăcini la rândul lor/ mușcau din carnea mea…// acolo mă aștepta Dumnezeu/ și-mi dumica un fel de lumină/ subțire ca laptele mamei/ și deplină…// L-am întrebat – „cine sunt eu?”/ în lume se făcuse amiază/ codrul de pâine se-mpuținase și el/ Mă găsești pe dealul ăsta mereu/ tu doar urcă-L și Luminează…”.

Așadar, înțelegem că Dumnezeu nu îi răspunde poetei la întrebarea existențială, în schimb îi garanteză că destinul ei nu se poate împlini decât în strânsă legătură cu El. Poeta are o misiune, aceea de a lumina, de a fi Lumină, pe care însă nu o poate realiza decât prin rămânerea în conexiune permanentă cu divinitatea. Drept care, întâlnim la tot pasul, în acest volum, poezii ce tratează relația ei directă cu divinul, cu transcendența. Și cum cea mai sublimă formă de a fi în relație cu dumnezeirea este imitarea, pe tot parcursul vieții a Domnului nostru Iisus Hristos (vezi și celebra operă mistică medievală, Imitatio Christi a lui Thomas de Kempis), poeta caută, la rândul ei, să imite, la nivel mistic și existențial, momentele importante din viața Mântuitorului. Iar cel mai important moment din viața Acestuia este fără doar și poate Răstignirea sau Jertfa de pe Golgota, prin care răscumpără întregul neam omenesc din robia păcatului și a morții. Astfel că, la rândul ei, poeta Nela Ene caută să pătrundă cu mintea și inima tainele cele mai ascunse ale acestui episod, urcând și ea pe propria Golgotă, pentru propria jertfire de sine, întru aflarea mântuirii personale: „dezbrăcarea de veșminte/ înaintea iubirii e primul pas/ altfel cum să atingi piatra Golgotei/ îmbrăcat cu poveri care-au ars// darul adus dintr-o stea de trei magi/ să-ți recunoști bucuros neputința/ de-ați duce crucea chiar și când cazi/ și-ți este pusă la îndoială credința// mulți îți vor da haina lor cu-mprumut/ dintr-o milă deșartă nu din iubire/ să te facă dator și-n mormânt/ tu s-o dezbraci la întâia venire// să umbli prin lume ca și când ai zbura/ dintr-un ochi care plânge mereu/ vindecat de povara de-a lăcrima/ căci la capăt de zbor te-aștept Eu// cea mai curată haină a ta…”.  

Vedem în poezia mai sus citată cum, printre razele de lumină ale Golgotei, se întrezăresc și căderile, revoltele, frustrările poetei în legătură cu semenii săi care se dovedesc a trăi în afara Luminii. De altfel, momente de revoltă față de diversele nedreptăți ale lumii acesteia păcătoase, se regăsesc pe tot cuprinsul volumului. Dar, fiind totuși o fire solară, al cărei suflet tinde spre Lumina divină, poeta nu se lasă acaparată de aceste minusuri sociale, ci își urmează destinul de a ajunge la desăvârșire, pe care o și întrezărește în poezia din finalul cărții, care îi este dedicată fiului său, căruia nădăjduiește să-i rămână model de viață și reper de moralitate: „Dragul meu// E ultima scrisoare de la marginea lumii/ tot ce-mi doresc e să-ți rămân icoana/ la care te-nchini când îți visezi mama/ care te strigă de prin vecini – dragul meu/ vino acasă am copt două pâini/ una pentru tine cealaltă cu Dumnezeu/ înainte – pentru prietenii tăi câțiva câini// și tu muști din pâine flămând de parcă/ te-ai întors din războiul de-o mie de ani/ însângerat de cuiele altora mereu aceiași/ când ai strigat în piața revoluției/ și-ai cântat împreună cu alți golani/ despre libertatea de a trage cu praștia/ în cârdurile domesticite de porumbei/ că prea se vând repede tone de pace/ la un preț de nimic câțiva lei”. 

Așadar, în volumul de poezie, Dreptul la emoție, poeta Nela Ene nu reclamă doar acest drept, de altfel, sublim, ci semnează, cu fiecare vers al său, o petiție pentru respectarea tuturor drepturilor oamenilor, punând însă accentul pe dreptul la frumos, la bine, la pace, la liniște, la Lumină, încercând totodată să-i instige pe toți la a lua cu asalt Cerul pentru a-L descoepri pe Dumnezeu, adevăratul garant al tuturor celor de mai sus, urmând parcă zisa părintelui Nicolae Steinhardt de la Rohia, care era convins până în străfundul ființei sale de faptul că Împărăția lui Dumnezeu nu se câștigă cerșind, ci se ia cu asalt, cu forța, aproape militărește.

Nela Ene, Dreptul la emoție, Editura Aius, Craiova, 2025