Unchiul Toni mă trage după el

Mă uit în fotografie. Unchiul Toni mă trage după el. 

Ce sandale frumoase am! 

E dimineață de tot. Am ochii lipiți de somn. 

Merg ca un robot zdruncinat.

Unchiul Toni mă smucește tare de mână.

Vreau să-l trag de palton, să se oprească.

Nu pot.

Vreau să-i trag un pumn.

Nu pot.

Aerul e uscat și plin de praf.

Am buzele subțiri,

parcă sunt niște fluturi care dorm.

Unchiul Toni merge și mai repede.

Trecem pe lângă zidul cenușiu.

Aici, mi-a spus odată, sunt multe camioane militare și tancuri.

Mai e mult până la grădiniță, unchiule?

O poveste despre vânt și supă

Vântul șuieră ca bricheta lu’ nea Pavel,

când își aprinde țigara Carpați fără filtru.

Vântul lovește în pereți.

Fug de frică prin toate camerele.

Sandalele mele de lac sună sec.

Seamănă cu jocul iezilor din curtea lu’ tanti Zizi.

Tanti Zizi are 90 de ani. 

Mama zice că e nebună, că are un prieten

cu 30 de ani mai tânăr, care îi gătește 

și-i face clismă.

Tanti Zizi și-a ascuns vibratorul sub saltea. 

Așa zice mama.

Acolo își ține și punga de 2 lei,

plină cu bancnote austriece.

Ea vine dintr-o altă lume.

E întuneric și continui să fug

prin toate camerele.

Se aud cum fug sandalele mele de lac.

Camerele n-au nicio fereastră.

O singură deschidere duce spre un balcon.

De-acolo se aud râsete înfundate de golani.

Ei râd din orice. 

Odată, au văzut un handicapat în centru,

la ceasul cu flori.

Mureau de râs, imitându-l, cum își ține capul

înfundat între umeri.

Acum mănâncă salam cu soia

și o mângâie pe rând pe Tana

cățeaua noastră Collie.

Nu știu cine a adus 

atâta întuneric în camerele noastre.

Nea Pavel nu se vede nici el

prin fumul de țigară.

Numai mama zice că e tot o scoarță,

corpul lui e străbătut de vene vinete

prin care șerpuiesc tenii.

Încă n-am aflat ce sunt alea „tenii”,

dar nici nu-mi pasă.

Vântul șuieră tare de tot!

Trebuie să mă ascund într-un colț.

Nu găsesc niciun colț.

De sub acoperiș se aude o voce isterică:

Haideți la masă, se răcește supa! 

Tanti Zizi

În camere vântul nu mai contenea.

Ne-am adunat în fața balconului cu golani.

Golanii nu mai râdeau înfundat.

Își terminaseră salamul cu soia

și-au adormit în brațe cu Tana, cățeaua noastră Collie.

Orașul strălucea departe, printre blocuri.

Se topeau prin aer rânduri, rânduri de artificii.

L-am luat pe nea Pavel să cânte cu noi.

Stăteam în picioare, lipiți, și cântam

ca într-un cor de capelă.

În curtea lu’ tanti Zizi 

o fetiță zâmbea și cânta la muzicuță.

Iezii de lângă gard 

se prinseseră într-un joc nebun.

Dansau, dansau,

se loveau în copite.

Nimeni nu știa unde e tanti Zizi.

Supa a rămas rece pe masă.

(Poeme dintr-un volum aflat sub tipar)