Prin bibliografia consultată în redactarea studiilor sale – George Pray, Francisco Griselini, Martin Opitz, Damaschin Bojincă, Atanasie Marienescu etc. –, prin bogata sa bibliotecă ce cuprindea lucrări românești, străine și ale românilor de peste Carpați, prin temeinica cultură, multiplele preocupări intelectuale şi contactul cu personalităţi de referință din Banat și Transilvania – Alexandru Mocioni, Vincențiu Babeș, George Bariț, Alexandru Papiu Ilarian, Pavel Vasici etc. –, Partenie Gruescu a fost prima personalitate culturală cunoscută în zona Făgetului.
S-a născut în anul 1813 la Sintești. A urmat clasele primare în satul natal și teologia la Preparandia din Arad. În anul 1834 a fost hirotonit preot în Sintești. Paralel cu funcția de preot, Partenie Gruescu a deținut și funcția onorifică de secretar protopresbiterial al Făgetului, unde dă dovadă de multă conștiinciozitate, bucurându-se de aprecierea protopopului tractului. Se implică activ în Revoluției de la 1848-1849 din Banat, ia parte la adunarea organizată de Eftimie Murgu la Lugoj, în ziua de 15 iunie, și are un rol important în evitarea unei confruntări directe între revoluţionarii maghiari şi românii adunaţi în Făget, în octombrie 1848.
În anul 1861, odată cu vacantarea postului de protopop al Făgetului, Partenie Gruescu și-a depus candidatura, dar prin mijloace necinstite postul a fost ocupat de Atanasie Ioanovici, preot în Zolt. Dezamăgit, trece în anul 1861 în eparhia Aradului, unde primește și funcția de vicar protopopesc. În anul 1864 este membru al „Asociațiunii naționale din Arad pentru cultura și conservarea poporului român”.
La solicitarea lui Alexandru Papiu Ilarian din 7 octombrie 1851, scrie despre evenimentele de la 1848-1849 din zona Făgetului, manuscris păstrat la Biblioteca Academiei. În anul 1855 i-a trimis lui George Bariț un voluminos manuscris (peste 200 de pagini) intitulat: Timpul său, zis despre unele așezăminte naționale de cultivarea poporului român din monarhia austriacă. Manuscrisul nu a văzut lumina tiparului, dar câteva pagini au fost publicate în „Gazeta Transilvaniei”. A mai publicat articole despre educație, cultură și probleme cotidiene în „Albina” și în „Telegraful român”.
În anul 1859, Partenie Gruescu a scris o monografie a localității Sintești, prima cercetare monografică românească din Banat, la cerința guvernatorului Banatului – contele Coronini și a episcopului sârb Samoil Mașirevici, care doreau să se informeze despre starea provinciei după revoluție. Lucrarea lui Gruescu,rămasă în manuscris până în anul 1944 și intitulată Descrierea etnografică și topografică a comunității și cercumstărilor ei din Sânteștiu dupa înalta poruncă a Ecselenței Sale Domnului Guvernator al nostru Graf Ioan de Cromberg prin circulariul Măriei Sale Domnului nostru Episcop Samuil Mașirevici din 4 februarie 1859 No 113 nouă comunicată și pusă în lucrare și prin Partenie Gruescu, parohul Sânteștiului prelucrată, culeasă și alcătuită, este mai mult o încercare monografică de tip etnologic, pentru că din cele 43 rubrici ale chestionarului doar una se referea la istoria locului cercetat, celelalte referindu-se la climă, ocupații, instrumente de măsură, structura proprietății, edificii, instituții, obiceiuri etc.
Manuscrisul a fost descoperit de preotul Ion B. Mureşianu la ţăranul Simeon Curiac din Sinteşti în perioada interbelică, când viitorul publicist istoric şi consilier cultural al Mitropoliei Banatului slujea în această localitate. Potrivit mărturisirilor lui Mureşianu, şi pentru Curiac lectura manuscrisului „era o aleasă desfătare”. Scris cu litera chirilică plină de migală şi frumos caligrafiată, în doar patru luni, manuscrisul de 29 de „pagini ministeriale” era redactat în forma finală în 20 iulie 1859.
Conform chestionarului, manuscrisul era structurat în patru capitole şi 33 de subcapitole: „I. Teritoriul, locul şi cercul satului Sânteştiu. A. Istoria scurtă despre Analele comunităţii; B. Pusăciunea topograficească; C. Dirgătoriile locale; D. Drumurile de comunicaţiune; E. Descrierea dealurilor, a văilor şi a apelor; F. Aspectul locului; G. Depărtările; H. Izvoare minerale si alte împrejurări; I. Despre caverne sau peştere; K. Despre ruinile cele vechi; II. Descrierile fiziceşti a locului. A. Temperatura aerului; B. Structura pămintului; C. Despre plante; D. Despre animale; III. Despre cultură și industrie. A. Despre impărţiria, staria şi cultura pămintului în comunitatia Sânteştiu; B. Despre industria locului. IV. Despre omşi populaţia locului. A. Omul; B. Cultura poporaciunii; C. Alte instituturi de umanitate; D. Locuinţele satului Sânteştiu; E. Nutrirea comunei; E. Îmbrăcămintea; G. Geşoftu căşii sau orinduiala economică în casă; H. Obiceiurile poporului; I. Semne; J. Superstiţiuni; K. Petrecaniile lor la jocuri publice; L. Dialectul; M. Proverbii; N. Poeziile; O. Cântarea besericească; P. Rarităţi de persoane; Q. Poveştile poporului; R. Caracterul poporului.”
Sub nicio formă nu putem pune sub semnul întrebării autenticitatea consemnărilor lui Partenie Gruescu, deoarece fiind preot în Sintești în perioada 1834-1841, cunoștea nemijlocit realitățile locale, fiind astfel o sursă de informare foarte credibilă.
Din păcate, la fel ca şi în cazul altor manuscrise, Partenie Gruescu nu va reuşi să vadă tipărită monografia Sinteştiului. Peste ani, în 1944, Ion B. Mureşianu a publicat capitolul întâi, iar în 1972, Aurel Turcuş a publicat fragmente din următoarele trei capitole. Cuvinte apreciative are și publicistul și sociologul Ioan Clopoțel, un bun cunoscător al zonei Făgetului: „Cea dintâi calitate a monografistului este cursivitatea expunerii într-un limbaj vioi, colorat, smuls din graiul viu al poporului. Prea puţine neologisme şi fraze cărturăreşti! E dovada talentului său scriitoricesc, căci spontaneitate, elan şi simţ al realităţii nu se vădesc decât la cei dăruiţi cu farmecul vocabularului limpede şi natural. Stăm deci în faţa unui condei iscusit, dublat de o frumoasă cultură istorică şi de o pregătire rară pentru vremea sa”. Partenie Gruescua decedat la Căpâlnaș în 11 iulie 1873, cauza morții fiind „colera” din acel an.Prin activitatea și responsabilitățile avute în plan bisericesc– preot, secretar protopresbiterial, vicar protopopesc, membru în Congresul Național Bisericesc etc. –, prin articolele publicate în „Albina”, „Gazeta Transilvaniei” și „Telegraful Român” și prin studiile lăsate în manuscris Partenie Gruescu a fost primul cărturar din zona Făgetului.