Icnic.

Lipsa de sens a acestui cinci de-a-ndoaselea (ori, de ce nu, de-a v-aţi ascunselea) construieşte sens şi semn – spre luare aminte, pe acela de icnet, de gâfâială scurtă şi temeinică şi necomunicată pe de-a-ntregul. Este cam ceea ce mi-ar putea folosi la descrierea sonorităţii cu care-mi voi fi însoţit de-mine-naşterea-mi… cea pe care ţin s-o reconstitui acum silindu-mă să identific cu precizie catena de cod genetic dintru care îmi trag erorile; doar atât, s-o identific, şi să-i admir neghiobia înspiralată, mama ei de ţandără de cod genetic.

Dar codu-i un peşte şi n-am să sar peste.

Convins sunt şi în lipsa argumentelor, nu cu un ţipăt mi-aş putea vesti retrovenirea pe lume – dar nici cu icneala poticnită din cinciul acesta rămas cu susu-n jos (cu josu-n sus), cinci care-mi sfârtecă existenţa în franjuri de tot atâtea minute ca să bată vântul prin uşa deschisă, să le încurce şi să nu le mai pot dezlega nici cum a putut machedonul înnădeala gordiană. Cu o spadă, mă rog, cu una dintr-o marcă de prestigiu şi fără vicii ascunse, aş putea cel mult diseca, tranşa chirurgiceşte în două părţi fatalmente inegale spirala genetică deasupra căreia nu mă pot concepe, deschizând astfel calea spre adevărata şi reala şi autentica-mi dedublare. Pentru că literele din cuvântul clonă sunt, nu-i aşa, tot cinci… Literă ori cifră, iată că n-are a face, nu se-mpiedică destinul, predeterminarea în amănunte vrednice de uitare doar pentru că cineva, de mai multe ori şi sub mai multe nume, s-a considerat dator să-i ceară Străinului să se oprească pentru că ceea ce credea acesta că e patru, era zece. Evident, zecele acela e suma naturală a numerelor până la patru şi dedublarea numărului de litere din acest patru pe care s-au zidit piramidele şi întoarcerea prin mulţimea propriilor sunete grafiate înapoi în matricealul patru şi doar dintr-o perspectivă fără perspectivă un unu originar clonat, adică multiplicat întru sine cu pedepsirea nemiloasă a oricărei deviaţii şi întru propria-i magnificienţă – dar nu atât de evident e faptul, vital hic et nunc, că acest rotund, armonic, fără asperităţi zece este puterea mea de a fi reuşit, fie şi numai prin hazard, să alătur fericit două cuante ale existenţei mele destrămate din dor de altceva.

Ştiţi voi, cei care n-aveţi cum să ştiţi ce nu se petrece când voi înşivă petreceţi ca să uitaţi că vă petreceţi, că este acum nu minutul, ci ora cinci, oră la care chiar şi în această întunecată apropiere solstiţială de globul solar poţi trăi, poţi ex-ista fascinaţia zorilor în chiar clipa dinainte? Aflaţi.

Şi mergeţi în drumul vostru.