(din volumul Psalmii miezonoptici de Eugen Dorcescu)
Așa cum am mai precizat, este cvasi-imposibil ca, într-o creație artistică, ocurența secțiunii de aur să se identifice cu valoarea exactă a lui Phi: 1,61803… Aproximația îngăduită de noi pentru a discuta despre acest fenomen în lirica românească este de 0,5 (cinci sutimi) +/- față de „numărul de aur al lui Euclid”. Într-unul dintre psalmii originali ai lui Eugen Dorcescu (Poet cunoscut mai întâi pentru stihuirea psalmilor davidici și abia în vremea din urmă pentru propria creație de psalmi), aparținând, cu numărul 22, volumului de Psalmi miezonoptici (Ed. Waldpress, Timișoara, 2025), valoarea raportului dintre sonoritățile poemului este de 1, 60869… Cu alte cuvinte, avem de-a face aici cu un număr irațional aproape suprapus lui Phi (la o diferență de mai puțin de o sutime de acesta!), după cum o probează schema metrică, reprodusă de noi imediat după poemul analizat, ale cărui versuri le-am dispus pe orizontală, din lipsă de spațiu:
Psalmul 22
„Ce fericit sunt,/ Doamne,/ sub veghea și/ sub aripa/ Ta!// Deasupra Cerul,/ dedesubt negura./ Și-mprejur/ o liniște mare/ și grea./ Locul Tău e/ niciunde./ Timpul Tău e/ nicicând./ Duhul îmi spune că/ Tu ești/ aici, în inima mea,/ fiindcă și eu,/ aidoma Ție,/ aștept/ așteptând.// Dumnezeule mare!/ Mai presus de/ orice,/ ființarea ne e/ – o, ce liniște grea! –/ un ocean de-ndurare.// Și a mea/ și a Ta… (24 – 30. 04. 2025)”
Schema metrică:
_ _ _ / _
/ _
_ / _ _
_ / _ _
/
_ / _ / _
_ _ / / _ _
_ _ /
_ / _ _ / _
_ /
/ _ / _
_ / _
/ _ / _
_ /
/ _ _ / _ _
/ _
_ / _ / _ _ /
_ / _ _ /
_ / _ _ / _
_ /
_ _ /
_ _ / _ _ / _
_ _ / _
_ /
_ _ / _ _ /
/ _ / _ _ /
_ _ / _ _ / _
/ _ /
/ _ /
Comentariul nostru se va restrânge la câteva argumente pentru încadrarea acestei creații poetice în sfera operelor totale.
Un careu de simboluri ale excelenței ridică pe culmi spirituale acest psalm: Duh, Cer, ocean, Dumnezeu constituie reperele unui univers discursiv intens spiritualizat, integrat într-o îndelungată și prestigioasă tradiție religioasă (implicit, și culturală). Datorită reverenței față de un mod de ființare supremă, circumscrisă Dumnezeului unic, autorul adoptă principiul simbolic în ortografia textuală. Altitudinea tematică propulsează mesajul poetic pe scala axiologică.
Eul poetic este favorizat de grația divină și se declară, dintru început, fericit, în ceea ce se anunță a fi un psalm de mulțumire: „Ce fericit sunt,/ Doamne,/ sub veghea și/ sub aripa/ Ta!” Fericit este un lexem recurent în lirica dorcesciană, așezată atât sub emblema shakespeareană a celor „puțini fericiți” („the happy few”) – care a fost și continuă a fi pentru Poet un principiu existențial și artistic –, cât, mai ales, antrenată în dialoguri intertextuale, prin care autorul recunoaște, precum Ecclesiastul, că „nimic nu e nou sub soare”. Un asemenea dialog inițiază, prin cuvântul fericit, cu sintagma celebră „fericit bărbatul” („Beatus vir”), din debutul primului psalm davidic, în care ni se relevă că fericit este doar acela ce respectă Cuvântul lui Dumnezeu, meditează asupra lui, trăiește sub călăuzirea Legii divine. Un asemenea fericit este, în mod sigur, eul liric. Iar răsplata se dovedește a fi imensă la vârsta senectuții: „Duhul îmi spune că/ Tu ești/ aici, în inima mea…” Acest enunț-cheie amintește de versurile blagiene: „Să nu se simtă Dumnezeu în mine/ un rob în temniță, încătușat” (Vreau să joc!…). Dar, în timp ce Lucian Blaga resimte o presiune a obligațiilor morale ce decurg din această mirabilă prezență lăuntrică, Eugen Dorcescu se raportează la recenta revelație cu un calm deplin și o recunoștință senină. De altfel, ubicuitatea divină, care făcuse din Poet, încă din copilărie, un martor al trecerii Domnului prin „pridvor”, „prin Poiana uitată”, „la o distanță fără distanță” de ochii privitorului ager ce s-a dovedit mereu a fi, motivează logic și acest enunț echivalent cu epifania: „Duhul îmi spune că/ Tu ești/ aici, în inima mea…”
Versificația modernă îi îngăduie Poetului un vers cu structura unei propoziții simple, chintesență a caracterului absolut al existenței: „Tu ești”. Dumnezeu nu se află „lângă” eul liric, cum se obișnuise acesta să constate de-a lungul vremii, ci „într-însul”, adică exact „în inima sa” – organ vital, centru al sensibilității, al trăirilor sublime. Această aserțiune axială își probează calitatea de nucleu semantic pentru tot volumul de psalmi miezonoptici – psalmi ai fericirii.
Virtuozitatea stilistică augmentează expresivitatea versurilor. Repetiția verbului la mod personal, indicativ, prezent „aștept” printr-un gerunziu, „așteptând”, în varianta „aștept așteptând”, ce rimează, la oarecare distanță, cu adverbul „nicicând” (al cărui sens contextual este „întotdeauna”), denotă o stare de lungă durată, fără o limită previzibilă, concordantă cu întinderea Cerului, a negurii subiacente, a oceanului și a infinitului divin. Aceeași idee este redată și de două metafore coalescente, la fel de elocvente, în care coordonatele fizice ale lumii reprezentate devin, prin negare, în referința de excepție la Divinitate, indicii ale ilimitării Ființei, ale unui spațiu-timp divin: „Locul Tău e/ niciunde./ Timpul Tău e/ nicicând”. A treia construcție metaforică, de asemenea inedită, include o surprinzătoare formă pronominală, atonă, ne – cu reverberațiile unui dativ etic, al asimilării afective. Acest ne este apozat, la distanță, pe de o parte, pentru claritate (în stil clasic) și, pe de alta, pentru ambiguitate (în stil modern): „ființarea ne e/ […] un ocean de-ndurare” + apozarea, în paralelism sintactic: „Și a mea/ și a Ta”. Poet al contrastelor și al asocierilor imprevizibile, al plăsmuirilor metafizice verosimile, Eugen Dorcescu ne dezvăluie cu naturalețe stadiul atins în relația sa cu Dumnezeu. Ca-ntr-o spirală a cunoașterii, domnia sa ajunge, din nou și din fericire, la Pax Magna (titlul volumului său de debut, publicat la Ed. Cartea Românească din București în 1972).
Nu în ultimul rând, structura prozodică însăși este un argument pentru ținuta estetică exemplară a poemului. Psalmul 22 conține 74 de silabe neaccentuate și 46 de silabe accentuate, într-un raport de 1, 60869… Nu se înregistrează nicio abatere de la rostirea românească uzuală. Totuși, selecția lexicală și modul în care sunt distribuite lexemele ocazionează, pe alocuri, apariția unor șiruri de more, ce au ca efect reducerea sonorității, instaurarea unei tăceri simbolice, sugerând pacea sufletească. Odată ce se afirmă că Dumnezeu există în chiar „inima” enunțiatorului, acolo se instalează o liniște interioară, o liniște de… Ocean Pacific, greu de îndurat, însă, cu abisalitatea ei, cu misterul insondabil, cu semnificațiile intangibile aferente. Este o tăcere, în egală măsură, clarificatoare și perturbantă. Cel edificat nu o cercetează, cum ne-am aștepta, poate, ci continuă să „aștepte așteptând”, aidoma lui Dumnezeu. Forța ilocuționară a mesajului, valoarea artistică a textului, care se poate analiza la multe nivele de către un receptor avizat etc. ne permit să nu ne îndoim de faptul că Psalmul 22 de Eugen Dorcescu este clădit, precum capodoperele, pe secțiunea de aur, fapt atestat numeric: 1, 60869… (cf. 1, 61803…, numărul de aur al lui Euclid).