Timeea Ivan nu este, nici pe departe, o necunoscută în lumea poeziei. Ea a publicat în importante reviste de cultură, ca Apostrof, Hyperion, Luceafărul, Actualitatea literară, Cultura, Fabrica de Poezie ș.a. Mai mult, câteva poeme i-au fost traduse în turcă și spaniolă și au apărut în publicații prestigoase, precum Kirpi (Turcia) sau, alături de mulți dintre colegii săi de generație (Cristina Maria Crudu, Anna Zett, Cristina Tecșilă, Dana Zetu, Mirabela Elena Paraschiv. Adela Șulea, Bianca Ojovan, Miruna Tusor), Kametsa (Spania), generoasa revistă on line deschisă promovării tinerilor poeți din întreaga lume. Timeea Ivan este, de asemenea, fondatoarea siteului Cârciuma poeziei, unde a publicat câteva dintre primele sale poezii, și a revistei de cultură locală Timpul Blăjean, o replică la revista națională Timpul, fondată în1876. Ea este prezentă și cu un grupaj consistent de poeme în antologia Poezia acum editată de Mihai Ciobanu (2022). Convinsă că poezia nu trebuie să fie doar cuvinte, ci să transmită sentimente și să aibă un impact afectiv puternic asupra cititorilor, Timeea Ivan oscilează între concentrarea expresiei apropiată de haiku, cu explozii fulgurante de idei poetice și imagini de mare impact, și textele de mai largă respirație, cu desfășurări lirice care acoperă zone tematice variate, ce includ reflecția asupra sensurilor existenței, tributul solemn adus marii marilor poeți ai neamului și universul copleșitor al fantasmelor copilăriei. În toate, Timeea Ivan transferă deopotrivă ceva din preaplinul trăirilor sale interioare, din reacțiile de o maximă sensibilitate față de indiciile realului. Delicată, dar și, în subteran, puternică și stăpână pe instrumentele poeziei, Timeea Ivan este un nume care, încetul cu încetul, trece dincolo de frontierele promisiunii unui destin literar ce va fi – nu am îndoieli – redutabil. (MARIAN ODANGIU)
Înțelesuri în neînțeles
ca să faci din viață un înțeles
trebuie să o transformi într-o pasăre
și să o chemi să îți mănânce din palmă
ca mai apoi să o întrebi cum de zboară
așa de sus și nu se împiedică de nori
trebuie să o faci un giuvaier și să îl iei în mână
să îl șlefuiești de toate petele și să te faci curios
de unde le-o fi căpătat
trebuie să o faci o stea și să-ți pui o dorință
ca atunci când cade să o prinzi în căușul palmelor
și să o rogi să îți povestească tainele universului
mă iau de mână cu neînțelesul și mă adâncesc
în neînțelesuri și mai mari
citesc în cărți în caiete în piatră
ca să pot să pricep
cum să fiu fericită
Fantasme
mă cuprind cu brațele tale într-un dans mocnit
mă tem mă cutremur iubesc
mă legăn pe brațele tale încet
prea încet ca să poți înțelege
că cineva ți-a pătruns în inimă
și ți-a invadat sufletul așa cum
valurile înverșunate pe viață pe timp pe oameni
năvălesc în case în curți pe străzi
și cutreieră drumurile fără simț de răspundere
îți prind mâinile în ale mele și le țin
așa cum frica ține captivă
în propria-i casă pustie de griji
sufletul
mă învălui în suflarea ta rece
ca un vis de iarnă
la ceas de seară la miez de noapte de ianuarie
mă apropii de grijile tale mărunte
precum furnicile în marea de pământ
și mă simt un uriaș printre oameni
și mă văd un apostol cu scutul în mână
și te curăț de tot răul lumii
căci sub umbrela de lumini de felinare
viața pare ușoară ca o pană atunci când
sufletul se descătușează
de fantasmele trecutului
Stă sus printre luceferi și stele cu
ochii în șapte să
păzească versul ce zburdă din
filă în filă din caiet în caiet
din editură în editură din
mânâ în mână cum
aleargă în goană calul lui
harap-alb în goană când el strigă precum
o domniță la ananghie cu
părul lăsat până în călcâie
și cu rochia scurtă până la genunchi
căci spânul aleargă printre casele oamenilor
și oferă cărbuni copiilor nevoiași și
se strâmbă la oamenii bolnavi și se
plimbă din susul în josul străzii
și intră pe geam și deschide ușa ca să
aerisească în casa întreaga și
iese prin horn ascultând cu ochii și văzând cu urechile
fiecare mișcare și faptă rea ca să
poată răsplăti fiecare copil cu o joardă
iar poetul se miră de mișcarea ritmică a
stihurilor ce dansează tango și trec în
tandem trecerea de pietoni de la
colțul purgatorului dintre carul mic și carul mare
ca să ajungă tot mai aproape de stele și
să ajungă tot mai mult în mințile oamenilor și
să șadă în dreapta tatălui de vers
lângă eminem al veacului de nesfârșit
care cunoaște ordinea fiecărei litere și a
fiecărui sunet
căci cu eminescu a început poezia
căci prin eminescu nu se va sfârși
căci cu eminem al poeziei
poezia se cunoaște de la sunet până la vers
și se întinde spre sorii zilei de apoi
De-am fi fost luați de crivăț
și aduși captivi în
timp cu gratii ca la temnița cea mai mare din lume cu
un nume ciudat pe care îmi e
destul de greu să îl pronunț cum
dorothy gale a rămas captivă cu totto chiar cu
totto chiar cu totto în
în tărâmul de basm ca în
albă-ca-zăpada sau nu
mai știu ce basm era nu
îmi mai aduc aminte și chiar de
mi-aș aduce nu aș mai putea să
îi pronunț numele căci m-a
oripilat de-a dreptul cu
cu soarele care răsare de la vest la est cu
oamenii de zăpadă care fac oameni cu
oasele de la dinozaurii care
cred că au murit și dacă nu poate s-au
îmbrăcat în rochii și smochinguri să
meargă la nuntă în paleolitc
și și
de am fi privit cu coada ochiului înțepat către
adulții din noi sau adulții din curtea inimii vecinului
care stau într-un
colț și se miră de
arterele care îi înconjoară sunt
oameni de afaceri și se gândesc să
investească sau
sau chiar să
dărâme ceva nu știu nici ei nu știm nici noi nu știu nici ei
sau sunt
avocați și caută oameni să îi apere sau
sau sunt polițiști și caută oameni să îi aresteze
sau sunt medici și verifică dacă sunt
sănătoase arterele sau ce o mai avea inima
și de-am mai fi copii să alergăm după înghețată
la colțul străzii la singura prăvălie
și să privim spre adulți oricum suntem
mai mici decât ei și să ne minunăm cum
marea și râul și izvorul și soarele și luna
și noi trecem nu rămânem nu
și ne scufundăm în fum de țigară pe
pe leagănul din spatele alunului din curtea din spate
și ne descotorosim de scrumul de țigară ca
timpul de oameni