Ce bine era cu Valeriu Costăngioară! Dacă m-aș fi făcut compozitor, deși n-ar fi avut  cum să fie, pentru că n-am deloc ureche muzicală, i-aș fi închinat un recviem. A plecat cu discreție. Era medicul meu curant și chiar înainte de a izbucni pandemia de Covid  am realizat un interviu pentru seria „Deportații”  cu o mătușă de-a sa, de lângă Dunăre, care fusese dislocată în Bărăgan între 1951-1955. Episodul e postat pe YouTube și într-o zi Valeriu  a ținut să-mi mulțumească pentru acest favor, după cum mi-a spus, deși mari merite nu aveam pentru că era o obligație de serviciu.Doar cu asta îmi câștig existența, filmând locuri și oameni.
– Vezi că tata nu se simte prea bine, are amețeli ciudate, mi-a zis la telefon Liliana, sora mea, în 13 ianuarie  anul curent. M-am urcat  mintenaș în Golan și i-am dat la blană până la Pârcovaci, mai ales că între Poșta Câlnău și ieșirea din Focșani, spre Adjud, ne-am blagoslovit cu 82 de kilometri de autostradă și jar mănâncă. Asta pe lângă cei 14 kilometri de pe centura Bacăului, care-i aveam de la sfârșitul anului în care a izbucnit boleșnița globală, n-am ajuns încă la o sută de kilometri, dar nu zic nimic pentru că nemulțumiților li se poate lua și darul.
Mihăiță al lui Mihala a tot tușit de prin noiembrie, anul trecut,  a făcut-o și de sărbătorile ce tocmai au trecut, când l-am acompaniat și eu, ne-a tot doftoricit Liliana cât a putut și ea cu ce avea prin casă, dar uite că gripa asta se ține ca râia de om și în dimineața de 14 ianuar am făcut programare la Spitalul Providența din Iași pentru un consult cu plată în aceeași zi,  după care am urcat  în Golan care ne-a dus ca vântul si ca gândul într-o locație de la capătul capitalei Moldovei, în apropiere de halele ruginite ale defunctului Combinat de Utilaj Greu, rebotezat înainte de moarte Fortus.
Am tot povestit una alta cu tatăl meu pe drum, dar când am ieșit din automobil și a dat de aerul mai rece de afară l-a apucat amețeala si-am c-am sfeclit-o și el si eu. Am plătit 250 de RON și am făcut o primă serie de investigații destul de amănunțite, mai ales că tensiunea arterială și pulsul  lui Mihăiță al lui Mihala erau ridicate.
– Într-o toamnă, bunic-tu Mihala o vrut sî ieie un măr palmem auriu di pi-o creangă ș-o chicat la pământ ca săjetat di-un glonț pi front. Ne-am șpăriet tari eu și bunic-ta, dar moșneagul o deschis un ochi, pi urmă pi șelălalt și ni-o zâs sî-i aduc un pahar mari di rachiu di la Mitru lu’ Șernescu, veșinul di la vale.M-am executat în grabă, i-am adus licoareal șî moșneagul o băut-o, s-o ridicat în chișioari și s-o dus la treburile lui.
Eram pe la Podu Iloaie și n-a trebuit să cuget mult la spusele tatălui meu ca să-nțeleg sugestia, deh, bate calul ca să priceapă mânzul, așa c-am făcut la dreapta cu Golanul spre Erbiceni, unde avem măritată o vară bună și nu se punea problema s-o deranjăm, așa c-am oprit la magazinul universal din această localitate, și s-a nimerit să găsesc un rachiu cu mărgele, scos de femeia care vindea, de după tejghea, că acolo se ține marfa bună. Mi l-a turnat într-un pahar de sticlă de o sută di mililitri și așa i l-am dus în mașină lui Mihăiță al lui Mihala, care l-a ras din prima și ne-am continuat drumul spre Hârlău prin Spinoasa și Belcești, unde pârcovăceanul venea deseori să facă chirie clandestină cu lemne din pădurile ce împrejmuiesc satul nostru, ferindu-se cu grijă de ochii vigilenți ai miliției. Își mai ridica veniturile familiei pentru că avea greutăți, iar nevasta lui fusese internată la spitalul de Psihiatrie Socola din Iași, după ce Cătălin fratele meu mai mic, murise la  trei luni după naștere.
– Când m-am uitat la tine și la Liliana cum vă luase moș Ene în pat, mititei șî mă-ta dusă la spital m-o apucat un plâns al sufletului.
Suntem pe dealul Hodorei și nu știu dacă lacrimile lui Mihăiță al lui Mihala sunt ale amintirii sau ale rachiului care și-a făcut deja efectul, dar am intrat pe drumul Iași -Suceava 2, modernizat ca la carte, iar la Hârlău, tatăl meu  mi-a mai cerut un supliment de tărie și i-am mai luat cincizeci de vodcă, iar Mihăiță al lui Mihala  se uită cu nostalgie la dealurile tinereții când intrăm în sat.
– Sî nu crezi cî m-o luat dorul după vremea trecută, desi nu-i prea convine nimănui cî timpul cari ni-i dat si scurteazî, dar eram flăcăiandru și m-o trimis Mihala Găină pi imașul vălenilor și era acolo un pârcovăcean din Berlinul nostru di pisti Bahlui, el n-ave animale, dar o urcat la deal mai mult așa ca sî se afle-n treabă și  i-o zîs fimeii lu Marian care mâna vaca la iarbă:
– Anică, da tu ai fost vreodată deputat, cî eu am fost?
– Mă cac în deputățîa ta, Ioane!
Analizele lui Mihăiță al lui Mihala nu sunt chiar rele după cum m-a lămurit  a doua zi medicul care l-a consultat, profesor și la Facultatea de Medicină din Iași, iar tatăl meu a început să iasă iarăși în ogradă la găini și i-a fost prescrisă o medicație specifică, monitorizată de sora mea, iar tensiunea și pulsul i-au revenit în câteva zile la valori normale, iar eu am plecat spre  Capitală.
Pentru că  rămăsese vorba să efectuam și un control neurologic, am mai gonit încă odată Golanul de la București spre Pãrcovaci, unde am sărbătorit ziua Unirii Principatelor în fața televizorului, iar la începutul ultimei săptămâni din acest gerar am pornit iarăși spre Iași, deși Mihăiță  al lui Mihala n-ar mai fi vrut atâta doctoriceală.
Ca să nu rămâie dator, după ce-am trecut Bahluiul, Mihăiță al lui Mihala a zâmbit a râde de-o amintire.
– Bre, Vasile a lu’ Vasilică din familia Curecheru o ieșîr din ogradă într-o dimineață  ținând o vacă de frânghie, pi care o duce cum mă duși tu amu, la doctor  ș-o strigat la o fimeie care venea di pisti Balhlui și mergea singură în treaba ei pi drum:
– Și fași, Marie, îți duși vaca la doctor?
– Vasilică mi-e rușîne de românul ăsta de lângă tine, dar te cac de sus până jos! Vă știu eu pă dilimănoii ăștia ai lui Curecheru că sunteți buni să luați oamenii în râs!
Am dat pedală până după Lecțani ș-am tot ascultat povesti pârcovăcene de-ale lui Mihăiță al lui Mihala  iar în sensul giratoriu dinainte de Uzina de Antibiotice am făcut la dreapta pe varianta de la Uricani, Valea Adâncă și Lunca Cetății, pe un asfalt de top și am pălit  din nou în orașul dulcilor petreceri prin Ciurea, iar tatăl meu a admirat într-o zi  senină cum ne-o dat-o Dumnezeu,  Bunuțul, casele fițoase ale romilor de aici, cocoțate pe o colină, după care am  lăsat  Golanul în parcarea Spitalului Providența.
– Cum vă  numiți?
– Găină Mihai.
– Ce vârstă aveți?
– 83 di ani.
– Unde ați lucrat?
– Prin diferite locuri. Dar mai mult la codru verde sau înflorit di omăt.
– După decembrie ce lună urmează?
– Noiembrie.
Ne-am oprit din nou la Erbiceni și i-am luat lui Mihăiță al lui Mihala, la cerere, un pahar de 200 de ml.de
rachiu cu mărgele,  i l-am dus din nou la mașină și între două înghițituri mi-a zis:
– M-am fâsticit oleacă în fața domnișoarei doctor, dar poati nu-i chiar așa di grav, cî după decembrie urmează noiembrie dacă șî răsușești timpul, deși el sireicanul îi hoț  śi nu pre vra! Chiar dacă am intrat sub butoiul șeala undi m-o trimis domnișoara doctor, timpului n-ai și-i fași, ești sub stăpânirea lui.
Am parcat Golanul în fața troiței de la poartă, Mihăiță al lui Mihala s-o dus la baba lui, iar eu am urcat  în catul de sus al casei Lilianei, și m-am întins la olecuță de odihnă, am ațipit un pic, dar m-a trezit telefonul primit de la sora mea, care m-a informat că Mihăiță al lui Mihala a ieșit pe drum și a trimis o nepoată de-a noastră să-i aducă o sticlă de doi litri de bere.
– Analizele  neurologice ale tatălui dumneavoastră sunt cele caracteristice  unui bărbat de vârsta dumnealui, mi-a spus domnișoara doctor după care am urcat în Golan și jar a mâncat până la București, ca și bidiviul lui Harap Alb din povestea humuleșteanului.
Săptămâna aceasta am montat making-of-ul unui talentat regizor debutant, dar m-am gândit că n-ar fi rău să fac și eu niște analize medicale generale., mai ales că a trecut ceva vreme de când n-am mai fost pe la doctor, iar beteșugurile stau la pândă, dar Valeriu Costăngioară a avut mereu  grijă de mine, Asistentele de la cabinetul medical al instituției m-au îndrumat la  spitalul unde suntem arondați și mi-au spus că va trebui să-mi găsesc alt doctor de familie acolo.
– Sunteți prea mulți deja, iar domnul director nu mai semnează cererile pentru a fi luat în custodie de un medic de aici., mi-a spus cu o politețe agresivă secretara acestuia. Am ieșit pe aleea spitalului, unul cunoscut în exuberanta noastră Capitală, și am văzut-o ieșind pe  poarta principală a acestei instituții atât de importantă pentru sănătatea noastră  pe  dragă mea profesoară de la clasa de regie de film. Domnia sa nu m-a văzut. Mai bine. Cristi Puiu nu a fost studentul domniei sale pentru că a făcut studii în Elveția Am facut un interviu cu el în 2013 la festivalul de film documentar Astra de la Sibiu. Profesoara mea de regie îi consiliase de organizatorii de acolo la prima ediție a acestei manifestării. Era o fotografie care adeverea acest fapt si am filmat-o. Pentru conformitate. Cât despre asigurările de sănătate plătite în fiecare lună nu se mai pune problema, nu e chiar atât de important acest fapt. Când am ieșit pe poarta Spitalului un gând nărăvaș mi-a dat binețe. Să-mi sugeți p-la!. M-a învățat un profesor de la catedra de film documentar că înjurătura asta are un efect taumaturgic. Chiar dacă o spui în gând, că nu se cade  să te compromiți așa în văzul și urechile lumii. Trebuie să rămână o taină. Am trecut pe Când am ajuns pe „Matei Millo” am văzut un laptop aruncat pe caldarâm. Am cotit pe „Brezoianu” și Stelian  Popescu a surâs spre mine dintr-un alt veac. Am urcat pe Eforie și când am întrat în atelierul de pictură unde locuiesc, luminile orașului scânteiau hipnotic.
M-am trezit în dimineață și am făcut analizele în policlinica de la parterul blocului. Am plătit cu cardul suma de 149.RON…

(fragment din volumul Înainte de plecarea tatălui, în curs de apariție…)