Prima dată a remarcat-o în benzinărie.

Fiind sfârșitul verii, soarele lăsa dâre de lumină galben pal, o reflexie care orbea pe oricine, astfel încât a putut să o vadă destul de vag. Purta o rochie tip salopetă, asemănătoare cu cele en vogue prin anii ‘70. A observat că era înaltă, bronzată, cu un corp impecabil, și cu niște picioare drepte și croite la limita perfecțiunii.Deși culoarea părului, care-i cădea senzual peste umerii dezgoliți și arămii, era castaniu spre negru, aducea foarte mult, apropo de anii ‘70, cu Catherine Deneuve. Nu avea mai mult de treizeci de ani și faptul că era singură, la ora aceea târzie, l-a făcut să prindă curaj. Apoi, detaliul că i-a zâmbit în momentul în care s-a tras ușor din calea ei, lăsând-o să ajungă rapid la toaleta stabilimentului, i-a întărit sentimentul că ar putea să flirteze cu ea.A comandat de la bar două cafele și apă plată, apoi a stat mereu cu ochii ațintiți spre ușa toaletei. Aștepta să iasă de acolo, și apoi să o invite la masa lui. Imediat însă a început să-i sune telefonul și, pentru că doi bărbați de la masa apropiată vorbeau tare, s-a ridicat rapid și a ieșit, vreme de cel mult jumătate de minut, pe terasa benzinăriei. Când a revenit, a constatat, uluit și prost dispus totodată, că femeia nu mai era acolo. A ieșit din nou din benzinărie, și a observat că nici mașina acesteia, un model sport de Audi, nu se mai afla în parcare. O pierduse…

La scurtă vreme, s-a urcat și el în mașină, și-a ieșit pe autostradă, preocupat să o ajungă din urmă. Conducea cu viteză mare, dar, cum și tânăra femeie avea o mașină puternică, șansele să o prindă pe undeva erau mici. Deși afară nu mai era cald, ci, dimpotrivă, răcoros, ca la final de septembrie, începuse să transpire abundent. Își închipuia că a pierdut-o definitiv, ca și când ceva i-ar fi garantat, în afară de zâmbetul cald pe care l-a afișat când a zărit-o în benzinărie, că între el și femeie ar fi putut să se nască o poveste de dragoste.Aproape că nu se mai gândea la ea, când– imediat după ce a parcat automobilul înaintea hotelului cochet, de pe marginea autostrăzii–, i-a zărit mașina, un Audi A7 roșu aprins, parcată, la rândul ei, chiar la intrarea în hotel. O regăsise…A intrat în hotel cu micul bagaj de mână, uitându-se fix spre barul din mijlocul holului, simțind că nu putea fi departe. Era acolo, așezată pe un taburet din stânga barului, într-o poziție relaxată, picior peste picior, fără să se sinchisească de nimeni din jurul ei, iradiind căldură, împrăștiind mirosul plăcut al trupului atât de tânăr și sălbatic prin suplețea lui, și atât de frumoasă încât semiobscuritatea din interior părea, de fapt, o invitație către desfrâu și desfătare.

Când, în sfârșit, l-a văzut și ea, i-a zâmbit din nou, cu același zâmbet cald și provocator, precum cel din benzinărie.
–Mă primești lângă tine? Sau poate preferi singurătatea unei seri reci, petrecută intr-un hotel oarecare, de la capătul lumii?
– Sigur, te rog să te așezi pe fotoliul acesta, e comod și ne și putem vedea unul pe celălalt. Nu asta îți dorești? Pentru că eu mă simt cel mai bine când am un chip, indiferent al cui, în fața ochilor. Nu suport distanța dintre doi oameni care vor să-și vorbească. Măcar atât, dacă nu poate fi vorba de altceva.
– Altceva ce? Sau, lasă, mai întâi ar fi bine să facem cunoștință. Eu sunt Laurențiu și obișnuiesc să trăiesc cutreierând lumea cu toate mijloacele de deplasare posibile.
– Mă numesc Marga. Și îmi place și mie să-mi pierd zilele călătorind mereu pe te miri unde.
–Doi oameni care nu prea stau locului. Asta suntem, prin urmare…
– Ai vrut să spui, de fapt, că suntem doi vagabonzi moderni, dar te-ai oprit la timp. Nu-i așa, Laurențiu? Doi oameni încă tineri, care nu ne avem decât pe noi, devreme ce iubim drumurile și, iată, hotelurile de pe marginea autostrăzii.
–Ești pe aproape, Marga, și, mai mult decât atât, obișnuiești să-mi ghicești și gândurile. Apropo, ai știut că voi veni după tine, încă din clipa în care m-ai hipnotizat cu acel zâmbet. Ai ghicit bine, asta am gândit să fac imediat după ce mi-ai zâmbit.
–Să zicem că așa au stat lucrurile. Uneori fac astfel de gesturi. Le zâmbesc unor bărbați pe care îi găsesc interesanți. Apoi aștept să văd dacă vin după mine. Eu un joc prostesc, evident, dar doar la el mă pricep cu adevărat.

Abia mai putea să-și țină sub control tremuratul tot mai vizibil care i-a cuprins degetele ambelor mâini, de parcă hipnoza femeii neobișnuit de frumoase de lângă el îl reducea la dimensiunea unui copil speriat și total neajutorat.
,,Își va da seama, curând, că voi ceda sub presiunea puterii ei tulburătoare. Și apoi, se va ridica de pe scaun și se va risipi ca un fum asemănător unui duh bun, dar incontrolabil. Așa am pățit tot timpul în preajma unor femei din stirpea ei. E blestemul de care nu voi scăpa niciodată și din cauza căruia rămân mereu singur”.

Întunericul din bar căpătase silueta unui foc ritualic, grație luminițelor colorate care izbucneau periodic din ghirlandele cu becuri verzi, roșii și verzui ce împodobeau tavanul barului. Surmenat și cotropit de tristețe, i s-a părut că Marga avea, dintr-o dată niște ochi verzi uriași, care treceau prin el, ca un curent cu o putere voltaică enormă, sfredelindu-i inima și măruntaiele așa cum nu mai simțise vreodată, până atunci. A simțit, câteva momente mai târziu, trupul creol al fetei dansând lipit de al lui, gol și incredibil de fin, în timp ce făcea mișcările obișnuite ale unui act sexual derulat când delicat, când sălbatic, și apoi a adormit buștean, sub puterea drogului numit iubire.

S-a trezit în dimineața următoare, a privit în jur și a remarcat că se afla pe un pat uriaș dintr-o cameră a hotelului unde a pătruns noaptea trecută, în căutarea fetei
din benzinărie.
Marga nu mai era acolo, o pierduse și pe ea, așa cum le-a pierdut pe toate femeile de dinainte. Nu simțea nici tristețe, nici nefericire. Doar resemnare si împăcare cu blestemul dintotdeauna. Înainte de a ieși pe ușa camerei, s-a împiedicat de o cutie de valori de mici dimensiuni, despre care și-a dat seama că îi aparținuse Margăi. A deschis-o cu degetele din nou tremurânde, și a văzut micul bilețel de hârtie.
,,E timpul să o iei din loc, iubire, e în firea ta, nu ai cum să i te opui sorții. Eu voi fi la următorul motel de pe autostradă, la kilometrul 220. Te aștept acolo. Apoi, vedem ce facem cu viețile noastre…”