Geo Galetaru: Cineva numără frunzele

Geo Galetaru: Cineva numără frunzele

ABSENȚA ACEEA

Orice s-ar întâmpla, cineva îți iese mereu în cale

și se îndreaptă într-o direcție necunoscută,

conștiința noastră viciată de subterfugii

acceptă legile fuziunii și ideea de globalizare,

din momentul acela am înțeles că pereții au o personalitate a lor

și corpurile își exhibă voința trecând prin ape adânci,

aidoma pădurilor care dispar subit și reapar ca vinurile vechi

în sufletul celor plecați de acasă,

ne-am amintit apoi ploaia de ieri

la marginea unui sat unde încă nu se inventase calendarul,

în tinerețe eram impresionat de livezile clasice,

de tunetul unui deal sub care oasele miroseau a istorie și a melancolie

și așteptam un semn să înceapă visul acela de lemn bătrân,

absența aceea de care se tem și oglinzile.

CINEVA NUMĂRĂ FRUNZELE

Sunt doar aici,

învelit în această noapte subțire,

tu luminezi ca un ghețar fierbinte,

un loc al tuturor semnificațiilor,

mai departe vorbim

în cunoștință de cauză,

gesturi și cuvinte pentru mai târziu,

aparențele care sufocă și apoi întoarcerile

în cercul dilatat al prieteniei,

eu nu-mi permit,

paharul acesta poate ucide

într-un moment de neatenție

sau de singurătate,

cineva privește frunzele,

privește și tace,

și un gând ca un dezgheț

în ceea ce încă se întâmplă,

un sat spre seară la marginea câmpiei

ca o cortină de diamant

între tine și lume,

cineva numără frunzele,

privește și tace.

UN ZIAR FOȘNITOR

Să transcriem doar lucrurile simple,

să trecem râul cu pași de pisică,

poveștile se pierd în pajiști cu gust de cenușă,

viața devine un ziar foșnitor

dus de vânt în piețele publice

ale acestui oraș atroce,

electricitate pură,

o mecanică mai suplă a gesturilor imprevizibile,

totul multiplicat

până la vertij,

până la greață,

până dincolo de epiderma

care încă suportă.

VOI VENI ÎN ZORI

Nu știu ce mai contează

câte degete strivite ați văzut în visele voastre

eu scriu o poezie și v-o dăruiesc vouă

să treceți râul cu o floare roșie în gură

să iubiți monstrul și afișele și contractul cu vidul

așa-i că afară plouă?

așa-i că pielea iubitei cântă în iernile neascultătoare?

rămân aici rămân aici

moartea ciocănește în geamul oficiului poștal

ea caută peștele cel gras

ea caută numismați apatici contabili cu paltoane jerpelite

cândva zborul vostru era mai inteligent decât zborul păianjenului negru

cândva am schiat în camere cu o singură fereastră

pereții erau albi și mierla era albă

voi veni în zori în casele voastre de sticlă