Intermediar

Felul în care diminețile vin,

Contrafăcute,

Să vestească, amăgitoare, lumina.

Încă nu m-am zvântat de cealaltă lume a mea,

În care hotăram cum să trec de crevase,

În visul avut,

Și mă dai înspre o altă-ncercare.

Eu o să-mi fac vizuină-n crepuscul.

Să plece totul spre cealaltă parte,

Cu tina.

Ferirea lucrurilor

Lasă-mă să te vestesc

Din lumina celor ce nu se mai cuvântă.

Suntem, în întregime, animale vechi,

Ce n-au știut și alt fel de însoriri

În tot ce crezuseră drum,

Și luptă.

E bine și-așa –

O să ne încotoșmănăm în amintiri –

Intră,

De aici începe ferirea lucrurilor.

Despre cum se pleacă

Felul pe care îl ai, ca să cazi, în noapte.

Nu știusem că și în întuneric se poate cădea.

Cred că mi-am spus că se stă,

Cu ochii deschiși,

La fiecare-nfruntare a răului,

Și că asta înseamnă lumina.

Mă înfioară locul pe care nu-l mai ocupi.

De ce nu ne trag, altfel, de mânecă, semnele

Despre cum se pleacă?

La marginea ceții

Sunt

Printre cei care nu vor mai putea spune niciodată

Că le este frică de întuneric,

Sau de noapte,

Sau de lipsa de lună.

Fricile mele sunt ca ale oamenilor nebotezați,

Care benchetuiesc la marginea ceții,

Dar nu spre rupere,

Ci la intrare în vălătuci

Ce-ntemeiază prin ascundere.

Nimic sărbătoresc nu găsim în bucuria celor ce ne privesc

Ca pe o piatră ruptă din fund de mare,

Ce mai și mușcă.

Lasă

Să fie așa,

Și să ne numim

Ființele de după.

După toată această risipă de vii solari,

Este nevoie și de fii-de-mai-puțină-lumină,

Spre a ne cerne granițele,

Marginile solitudinii, Împietrirea.