I

într-o noapte aproape interminabilă
Profesorului Epstein i-a crescut în inimă
un cais

nu era cea mai fericită dintre alegeri
Profesorul preferând, evident,
să fi fost un măr, un prun ori un cireş,
din simplul motiv că
mărul
prunul ori
cireşul
înfloresc mult mai devreme
ca să nu mai adauge că florile lor
sunt lipsite de simboluri
excesive şi interpretabile
şi nici nu fac parte
din expresii difuze, derutante
oricând şi oriunde
valabile
pentru vindecarea rănilor

ce tristeţe e-n jur –
a exclamat Profesorul Epstein la trezire,
când
prin albul lăptos al luminii de afară
nu întrezărea
decât crengile uscate ale livezii
şi bruma
prelinsă peste ramuri
şi iarba prea arsă

ce tristeţe
că inima înfloreşte atât de târziu

II

cu vocea lui gravă şi inconfundabilă
Profesorul Epstein a constatat într-o zi
că fiinţa în sine
este o închisoare şi că libertatea
nu poate fi nimic altceva
decât dreptul de a-ţi petrece timpul
între gratiile ei

extremiştii grupaţi, ca de obicei, în rândul din faţă
al amfiteatrului
au început spontan să lovească băncile
în semn de protest
să vocifereze să fluiere să strige
lozinci patriotarde redutabile
prin prostul lor gust

domnilor, domnilor
– a reacţionat delicat Profesorul –
abia ajunşi la senectute
veţi fi capabili să înţelegeţi
că această sublimă închisoare
este
puterea de a fi tu însuți,
de a răzbate
de-a fi puternic
de-a nu te mai lăsa pradă iluziilor,
trecătoarei clipe,
secundei
în care ești victimă, nu vânător…

(s-a făcut liniște în amfiteatru)

această sublimă închisoare – a sfârșit Profesorul –
este
graţia desăvârşită a libertăţii…

III

îndrăgostit peste poate
de singurul motan castrat din cartier
evident
proprietate a Profesorului

acesta a decretat într-o zi
că oricâte legende ar circula
despre cele şapte vieţi ale pisicilor
nici una nu poate fi comparată
cu cea a motanului Duffy

au ripostat înfuriate degeaba
iubitoarele de pisici din zonă
unele
înconjurate de animale cu pedigriu
până la a şaptea spiţă
tunse, frezate, parfumate,
împodobite
ca nişte brazi de Crăciun
cu panglici
şi veste din piele autentică:
animal peste animal

castrarea fiind – în viziunea marelui om –
singura modalitate de a trece printre obiecte și ființe
fără riscul de a te transforma
în prizonierul lor

IV

cel mai cumplit lucru care se poate petrece
în viaţa unui om
perora răvășit de amintiri
Profesorul Epstein
este
ca el să fie închis între pereţii
propriei sale fiinţe
să tragă de uşi veşnic închise
să privească prin ferestrele neputinţei
realitatea
care nu înseamnă nimic mai mult
decât un desen cu frunze şi flori şi
uneori
cu sunete
ce amintesc de nebunele baluri
dansate între dantelăriile din Schönbrun
la Viena sau
clipa de sex demenţial
controlat doar de instincte
o împerechere de sălbăticiuni
care nu-şi mai comunică nimic una alteia
nimic altceva decât mesajul
primitiv
al prelungirii fiinţei dincolo
de limitele fireşti ale timpului,
ale vieţii trăite

cel mai cumplit lucru care se poate petrece
în viaţa unui om este
să nu înțeleagă de ce
nu moartea vine
ci viața pleacă…

V

pentru orice mamă
clipa de confirmare a bunei funcţionări
a metabolismului odraslei
devine cel mai important eveniment
al vieţii curente
mult mai important
decât expirarea planetei
apocalipsa ori
sexul pe fugă
deopotrivă
găfâit și simulat ca încurajare
din fiece dimineață –
un fel de concesie făcută celui ce
în acte măcar
e unul !

astfel le explica studenţilor
Profesorul Epstein
modul în care se nasc legendele
orale

extrem de atent fiind
la tot ce auzea
dincolo de gardul grădinii
în care îşi petrecea după-amiezele
târzii de vară
în compania unei cutii de bere
cu gust demult de leşie
trăgând cu urechea
la fabuloasele dialoguri dintre
tânăra sa vecină plină de nuri
dar măritată
cu un obscur operator de televiziune
şi fiica ei Roberta
născută odată cu Duffy
motanul
în urmă cu trei ani

VI

niciunul dintre studenţii invitaţi la petrecere
nu înţelegea tristeţea
din ochii Profesorului Epstein
urmărind uriaşa maşină de asfalt –

era înainte de apusul soarelui
când totul
şi casele şi pomii şi străzile
păreau învelite în miere

multă veselie în jur
valuri de şampanie
glume deochiate şi râsete
trupuri lascive
şi miros de transpiraţie îmbibată
în deodorante fine

cobora încetul cu încetul
răcoarea înserării
şi vocile nopţii bâjbâiau pe caldarâm
lovindu-se bezmetic de borduri
şi de case

maşina de asfalt trecuse deja
de marginea străzii
ieşind
în afara lumii

VII

uimit de întâmplările vieţii din jur
Profesorul Epstein
a decis într-o seară
să traseze o linie clară între ceea ce e
şi ceea ce ar putea fi

bunăoară, zicea,
nu mai suport să-l întreb în fiecare dimineaţă pe David
dacă mai are motorină subvenţionată pentru tractor
deşi era evident că David
dădea sârguincios din pedale
pentru a-şi pune în mişcare tractorul
îndărătul căruia
în remorcă
trona ca o regină egipteană
Roberta

mi-ar face mai bine dacă înserarea ar fi
o maşină se scris
ori un pian
dacă soarele în amurg
ar fi altceva
decât sfârşitul unei zile
bunăoară
o fată pozând obscen
pentru imaginea ei
pe face book
ori pur şi simplu
pentru ea însăşi
între ceea ce este şi ceea ce
ar putea fi

VIII

poeţii nu cred niciodată
în ce li se spune
între ei şi realitate
nu există nici o barieră
pentru că ei sunt realitatea

uneori
din ochi le creşte un copac
la umbra căruia
genele şi sprâncenele par
fire de iarbă
prin care vântul adie
mai firav decât o bătaie
de pleoape

şi atunci poeţii
văd realitatea
cu ochii copacului

alteori
pavilioanele urechilor lor
se transformă
în nişte pânze uriaşe de corabie
în care vântul sparge asurzitor
anunţarea furtunii

şi atunci poeţii
aud realitatea
cu vela cea mare
de care corabia atârnă
ca o coajă de nucă

nasul poeţilor
se preface adesea într-un căuş
bântuit doar de mirosul
prafului de puşcă

pe buzele lor în schimb
nu pot înflori decât săruturi tandre
mult mai tandre
decât lumina toamnei