Dialog cu tânărul interpret de muzică populară Florin Boita

– Te-am căutat în urma unei recomandări. Doamna Aurelia Ardeleanu, discutând despre tinerii soliști, mi-a zis că are încrederea în tine. – Îi mulțumesc.

– La început de carieră fiind, te numeri printre remarcați, ceea ce nu-i puțin. –  Cât am reușit până acum este rodul muncii. Îmi place mult ceea ce fac, concursurile la care am participat, premiile dobândite, m-au ajutat, îmi arată că merg pe drumul bun. – Știu că îți place și să dansezi. – Așa este, am intrat, la vârsta de unsprezece ani, în Ansamblul de tineret  ”Timișul”. Acum sunt solist și dansator al Ansamblului ”Doina Timișului” de la  Casei studenților din Timișoara.

– Lucru cert, așa cum s-a afirmat, ești unul dintre mesagerii, din generația tânără, ai cântecului popular bănățean. – Suntem mai mulți tineri invitați la emisiuni de televiziune, la spectacole ce se țin în zonă ori în țară. Dacă dumneavoastră considerați că și eu mă regăsesc printre ei, mă bucură foarte mult.

– Ai avut ocazia să evoluezi pe scene de primă mărime, acompaniat de orchestre renumite, dirijate de nume sonore. La vârsta ta este o mare șansă! – O șansă unică. Aceste colaborări au venit în urma participării la festivalurile-concurs, unde m-au văzut specialiști în folclor, oameni de televiziune, de rado. Ulterior, am fost invitat în spectacole susținute de orchestre și ansambluri renumite, Orchestra Radioului București, Ansamblul ”Banatul”,  ”Cindrelul-Junii” Sibiului, ”Ciprian Porumbescu”, din Suceava,  orchestra ”Lăutarii” din Chișinău. Sigur, mai sunt și altele, poate nu atât de importante.

– Porți, când urci pe scenă sau în aparțiile televizate, costume populare impecabile. De unde le ai? Cum le-ai procurat, că sunt tot mai puține, autentice. – Cămăși am mai multe, moștenite de la bunici, câteva cumpărate, unele le-am primit de la oameni cu suflet mare, cărora le mulțumesc. Pentru ținuta de care ați vorbit de vină este, între ghilimele, mama. Ea le aranjează, încât atunci când ies în public să fie nu doar corespunzătoare, ci și frumoasă.

– Dincolo de mirajul scenei, atât de ademenitor, apreciez că nu ai neglijat studiul.  – Din clasa întâi am urmat Colegiul Național de Artă ”Ion Vidu”, apoi Facultatea de muzică din Timișoara și masteratul. Au fost ani în care am învățat multe.

– Ai avut, că nu se poate altfel, un model? – Și mai am, îmi va rămâne pentru toată viața. Este vorba de regretatul Achim Nica, pe care  l-am cunoscut. Era anul 2000, dânsul împlinea șaptezeci de ani. Sărbătorit la Obreja fiind,  eu am fost invitat să cânt.

– Ați stat de vorbă, așa, prins cum era, cu propria aniversare? – Sigur, sigur.

– Ce ți-a spus? – M-a încurajat. Chiar i-am cântat de două ori. Mi-a dat și un autograf. La vârsta aceea aveam un caiet destinat acestui scop, acum sunt la al treilea, unde mi-au scris oameni importanți din muzică.

– Ai fost, cu spectacole, prin toată Europa, în America, dar și la Moscova și în China. – Nu este o laudă, nu știu cum să zic, e rodul muncii mele.

– Nu te mai scuza la tot pasul. Fără studiu și muncă nu obți mai nimic, oricât talent ai avea. În dialog trebuie să fim deschiși și la bază lui stă, musai, sinceritatea. – Dacă dumneavoastră spuneți, așa să fie.

– Nu spun eu, e o regulă. – Dumnezeau mi-a dat șansa să călătoresc atât de mult. În toate deplasărilor am fost ca dansator al Ansamblului ”Timișul”. Doar în SUA am și cântat, asta se întâmpla în 2010. Acolo am întâlnit oameni extraordinari, mulți români. M-au invitat să merg, peste un timp, să cânt. Dar dacă nu  ajungeam cu ansamblul, poate nu vedeam niciodată America.

– Te simt că ai, în egală măsură, rigoare și determinare.  Ai trecut de etapa căutărilor, e obligatoriu să ajungi la acumulări. Dacă tot veni vorba de asta,  câte melodii ai în portofoliu? – Optsprezece, dintre care patru sunt doine, preluate din folclorul bănățean, iar celelalte îmi aparțin. În perioada următoare doresc să am mai multe înregistrări la radio și apariții în spectacole. Momentan am doar șase cântece în fonoteca Radio București. Ce să mai spun? Sănătoși să fim, să îmi țină Dumnezeu glasul.

– Recomandă-mi, pentru această rubrică, un coleg din generația ta. – Stana Stepanescu. Este ca și sora mea, ne cunoaștem de când eram mici, de la festivaluri și concursuri. Acum mergem împreună la evenimente și spectacole.

– Nu ai mai dat un interviu unei publicații cum este ziarul nostru, ca arie de răspândire. Ne despărțim promițându-ți ceva. Ţie îţi cer să procedezi la fel. De acord? – Da!

– Poți să te bazezi pe mine oricând crezi că îți pot fi de folos, iar tu, cu succes cu tot, că îl ai, promite că rămâi egal cu tine, că ai răbdare să te construiești. – Știu că fără muncă, studiu și temeinicie nu poți evolua. Peste doi-trei ani, când ați spus că o să ne revedem, cu sănătate și prin ajutorul lui Dumnezeu, mai toate cele importante, ce țin de drumul meu, mi-ar plăcea să vă spun că s-au împlinit.