M-am mutat în Jimbolia în toamna lui 1973. Treceam din copilărie şi pubertate într-o adolescenţă cu o cu totul altă configuraţie afectivă şi geometrică. Ceea ce avea să se adeverească o dată în plus fiindcă acolo aveam să îl cunosc pe Părintele Mihail Avramescu (1909-1984). Un prieten mi-a povestit că este un altfel de preot decât ne închipuim noi, că ştie câte în lună şi stele despre toate religiile, că l-a cunoscut  îndeaproape pe Mircea Eliade, că fusese un vajnic avangardist, poate chiar  alchimist ori de ce nu astrolog, că publicase în „Biletele de papagal” ale lui Tudor Arghezi sub numele Jonathan X. Uranus, că Eugen Ionescu îl considera un precursor că, în tinereţe, că a editat o revistă ezoterică, că a fost foarte apropiat de marele nostru logian Anton Dumitriu și de fostul asistent al acestuia, Andrei Scrima, ilustrul teolog ce va fi prezent la Conciliul Vatican II ca secretar personal al lui Athenagoras, Patriarhul Constantinopolului.

Mai târziu am aflat că, de ziua naşterii sau a numelui Părintelui Mihail, veneau la Jimbolia tot felul de scriitori de la Bucureşti cum ar fi, de pildă, Nina Cassian, ca să nu mai vorbim despre timişorenii Cornel Ungureanu, Şerban Foarţă şi Andrei Ujică. Dar eu, în ciuda fascinaţiei, tot nu îndrăzneam să îi fac o vizită. Tatăl meu era primar chiar acolo, în Jimbolia aceea, şi, dincolo de precauţiile mele„ideologice”, cred că nici nu ştiam ce aş fi vrut să-l întreb mai întâi. Până când un profesor de germană care îl frecventa asiduu, Domnul Strunk Detlef, aflând despre mine că începusem să învăţ sanscrita după Simenschi şi Renou, m-a dus la casa parohială. Atunci, în acea seară, prin ianuarie sau februarie 1974, am auzit o poveste despre cum tânărului Eliade îi ghicise cineva în cărţi de tarot că va avea parte numai de soare. Nu am înţeles prea bine nici ce e cu René Guénon, nici ce e cu gnoza sau kabbala etc. etc. Erau atât de multe cuvinte noi, de fapt vechi, iar ochii adânc-iscoditori ai Părintelui Mihail mă buimăceau. Nu ştiu de ce, dar vorbea cu mine ca şi cum eu aş fi ştiut toate astea deja. În plus, cred că îmi era şi puţin frică de unul dintre cei 5-6 câini care animau încăperea.

În fine, la o a doua-treia vizită, am primit cărţi cu coperte galbene, de la Editions Véga sau Traditionnelles, ale lui Guénon, Matgioi, Vulliaud, Coomaraswamy. Apoi am revenit de mai multe ori şi iarăşi am primit cărţi pe care le „xeroxam” cu titlul ascuns. Am aflat alte şi alte lucruri despre ceea ce era de aflat, despre simboluri, despre „Memra”, revista editată în 1934. Pe care am primit-o în dar, în 1994, la Paris, de la Paul Barbăneagră care, la rându-i, o primise de la Mircea Eliade (KRM, în paginile revistei!).

După ce, în 1981, Doamna Sabina s-a stins, Părintele s-a întors la Bucureşti unde a trecut în cele veşnice trei ani mai târziu. M-am dus să îl văd de două ori pe strada Domniţa Anastasia, unde stătea la fiica lui, Doamna Mariana Macri. Dacă îmi amintesc bine, studia hieroglifele şi fuma la fel de mult cu o sipcă despre care eu vroiam să fie dintr-un altfel de lemn fermecat, de departe.