Secțiunea de aur leagă poezia și, în general, toate creațiile artistice în care este prezentă, de cele naturale și cosmice. Oriunde și oricând, proporția exprimată de numărul lui Euclid, de șirul lui Fibonacci a măsurat și măsoară unitatea și continuitatea Creației, fiind un simbol al perfecțiunii acesteia. Așa cum am arătat în partea anterioară, modelul avansat de Eugen Dorcescu pentru cercetarea secțiunii de aur în poezie se întemeiază pe o vastă cultură, pe o foarte bună cunoaștere a textului poetic, dar și pe credința că o capodoperă are anvergură transcendentă.

Nerezistând tentației de a testa valabilitatea acestui model în interpretarea poeziilor sale, am inițiat propria-mi aplicație, cu gândul că identificarea secțiunii de aur, în cazul unor poeme dorcesciene, care îmi trezesc „simțământul de capodoperă”, va demonstra, pe de o parte, valabilitatea metodei propuse de Eugen Dorcescu și, pe de alta, va fi un argument în plus pentru justețea afirmațiilor mele prealabile, referitoare la stilul înalt cultivat de Poet.

M-am oprit asupra câtorva poeme care, în opinia mea, trasează principalele direcții ale liricii dorcesciene, orientându-mă după intuiția că, măcar unele dintre acestea, au fost construite „matematic”, în paradigma „irațională” a secțiunii de aur, desemnată prin numărul de aur: 1, 6… Care este misterul însuși. Inefabilul.

Urmând ad litteram sugestiile din Embleme ale realității, am analizat mai întâi câteva poeme din antologia intitulată Nirvana. Cea mai frumoasă poezie (Timișoara, Ed. Eurostampa, 2015 – ediție critică de Mirela-Ioana Borchin). Am început cu analiza prozodică a poemului Nirvana, pe care  l-am perceput ca pe un manifest poetic:

 

„Vom sta alături, uşă

lângă uşă.

În două urne

gemene-n mormânt.

Cu mâna ta firavă, de

cenuşă,

vei bate-ncet, mă

vei chema plângând,

şi-ţi voi răspunde

că acolo sunt,

dar că nu pot

deschide sumbra uşă

a morţii, că sunt mort,

că nu mai sunt

acela care-am fost.

O grea cătuşă

ne leagă cu teluric

legământ.

Să ne desprindem, deci,

tu – gând, eu – gând,

şi-aşa ne vom uni din nou,

zburând,

şi liberi,

şi eterni,

şi jubilând,

ca flacăra zvâcnită din

cenuşă”.

Structura metrică, după o lectură care a implicat un număr mic de substituții, sugerate de naturalețea rostirii sau încurajate de maleabilitatea structurilor poetice (substituții pe care cititorul avizat le identifică și cărora le deduce, fără nicio dificultate, motivația), este următoarea:

v _ v _ v _ v

v v _ v

v _ v _ v

_ v v v _

v _ v _ v _ v v

v _ v

v _ v _ v

v v _ v _

v v v _ v

v v _ v _

v v _ v

v _ v _ v _ v

v _ v v _ _

v _ v _

v _ v _ v _

v _ v _ v

v _ v v v_ v

v v _

v v v _ v _

v _ v _

v _ v v v _ v _

v _

v _ v

v v _

v v v _

v _ v v v _ v v

v _ v

În Nirvana sunt 85 de silabe neaccentuate și 50 de silabe accentuate. Raportul dintre ele este de 1, 6… Deci, cel corespunzător secțiunii de aur. Aș putea spune că este o capodoperă, dar mă feresc de afirmații atât de tranșante. Nimeni nu-i poate contesta însă acestui poem armonia sonoră. Sau perfecta corelație dintre idee și formă. Nici dramatismul existențial. Cel al ființei umane în fața Ființei absolute. Nici avântul nirvanic salutar. Ori fiorul transcendenței. Racordarea la atâtea mari creații ce stau sub enigmaticul număr Phi îi conferă poemului Nirvana o enormă deschidere… spre spiritualitate, spre filosofia existenței, dar și a artei. (v. și Ecclesiast, text profund original, care deschide calea liricii sapiențiale, sub auspiciile unei admirabile culturi spiritual, în care numărul silabelor neaccentuate (92), împărțit la cel al silabelor accentuate (56), dă același rezultat: 1, 6… ; sau Trubadurul din vis (9), pe care aș subsuma-o poeticii avatarurilor, definitorie pentru Eugen Dorcescu, în care cele 83 de silabe neaccentuate, raportate la cele 49 de silabe accentuate, dau tot 1, 6… etc.).

În volumul Elegiile de la Carani (2017), persistă și se reconfigurează coordonatele liricii dorcesciene: cultura spirituală, existențialul, abisalitatea, metafizicul, eroticul și natura se reunesc sub semnul miracolului. Poemele grave din acest volum, construite în formă clasică, vădesc aceeași vocație a proporției de aur.   

Poemul care încheie Elegiile de la Carani, intitulat Ioanitul, prezintă caracteristicile speciei autoportretului. Este chiar recomandabil să fie citit drept autoportret al eului liric – cavaler în trupele de elită ale Împăratului său, „pe care-o viață-ntreagă l-a slujit”. Acest Împărat este, fără îndoială, Dumnezeu. Eroul liric trăiește măreț sentimentul datoriei împlinite, murind „frumos și pur” și „mult prea fericit”, vădind, încă o dată, și mai mult ca oricând, prin această ultimă atitudine existențială, tăria credinței și a aspirațiilor sale:

Ioanitul

Bătrânul Cavaler se-ntoarce-acasă,

Frumos și pur, la fel ca la-nceput.

Nici urmă n-a rămas din lănci și scut.

Din strigătul de luptă – o grimasă.

 

Luna de jar și soarele de fier,

Ritmând, îi luminează Infinitul.

Mustesc de vid și zorii, și-asfințitul,

În vidul greu dintre pământ și cer.

 

Așa se pierde el, spre Împăratul

Pe care-o viață-ntreagă l-a slujit:

Frumos și pur. Și mult prea fericit.

O rană-i taie inima, de-a latul.

Iată și contururile sonore, schema ritmică rezultată din propria-mi rostire:

v _ v _ v _ v _ v _ v

v _ v _ v _ v v v _

v _ v v v _ v _ v _

v _ v _ v _ v v v _ v

 

_ v v _ v _ v v v _

v _ v _ v _ v v v _ v

v _ v _ v _ v v v _ v

v _ v _ v v v _ v _

 

v _ v _ v _ v v v _ v

v _ v _ v _ v v v _

v _ v _ v _ v v v _

v _ v _ v _ v v v _ v

Numărul silabelor neaccentuate: 77; numărul silabelor accentuate: 49; raportul: 1, 6…

 (v. și Triada, un poem, în egală măsură, intim și universal, care se referă la impredictibilitatea existenței, la miracolul schimbării și al acceptării acestuia, într-o simbolistică metafizică. Aici,  numărul silabelor neaccentuate este de 75; numărul silabelor accentuate, 45. Raportul acestora: 1,6…; de asemenea, în cazul Elegiilor de la Carani (4), poem în care se împletesc aproape toate direcțiile liricii dorcesciene, într-o variantă foarte concentrată, rezultatul împărțirii silabelor neaccentuate (49) la silabele accentuate (31) este aproximativ 1, 6).

Considerăm că aplicarea acestui model în cercetarea formei creației dorcesciene a dat rezultatele scontate, arătând faptul că excelența unei opere poetice se probează la toate nivelele sale constitutive. Măiestria artistică a poemelor pe care le-am analizat, din această perspectivă, se observa, probabil, cu ochiul liber, dar dovada matematică, exprimată prin numărul de aur, este mai elocventă decât orice apreciere subiectivă pe o asemenea temă.