Ghiroda și orezul

Ghiroda și orezul

Localitate românească străveche, atestată istoric încă din secolul al XIV-lea, dar cu certitudine întemeiată înainte de invazia tătaro-mongolă din 1241, Ghiroda s-a remarcat întotdeauna printre satele din câmpia timișeană, dovadă stând și faptul că, încă de la începuturile consemnării existenței sale, a beneficiat de un statut special: acela de villa, de așezare cu autonomie locală. Lucrurile nu s-au schimbat nici atunci când stăpânirile străine asupra Banatului s-au înlocuit una pe alta. Pe la jumătatea secolului al XVIII-lea, când aceste ținuturi au ajuns sub dominația habsburgică, șeful administrației austriece proaspăt instalate la Timișoara, contele vienez Perlas, a fost impresionat de hărnicia locuitorilor și, fapt destul de rar pe atunci, de deschiderea lor față de nou. Un exemplu în acest sens îl constituie și faptul că, așa cum atestă un document administrativ din același an, la Ghiroda funcționa și un atelier metalurgic celebru în tot Banatul de Câmpie, atelier pe care administrația habsburgică a provinciei l-a demolat pentru a-l transporta la Timișoara.

Deloc surprinzător, contele Perlas s-a gândit că ar putea exploata aceste calități în propriul beneficiu și a decis, influențat fiind de unul dintre oamenii săi de încredere, un mercenar originar din ținuturile spaniole, să se facă remarcată în fața curții de la Viena prin ceea ce spera el să fie prima aclimatizare a orezului în provincia mlăștinoasă de la Dunăre, cum era încă știut Banatul la curtea imperială. Experimentul n-a reușit, nu doar pentru că terenurile din zona Ghirodei nu erau propice pentru cultura orezului, cu tehnologiile utilizate atunci, ci – zic documentele vremii – și pentru că ghirodenii s-au dovedit și de această dată suficient de abili ca să nu se lase încărcați cu noi obligații față de stăpânii vremii. Neacceptându-și ușor eșecul, contele Perlas solicita, în vara anului următor, 1749, printr-o circulară trimisă către toate oficiile administrative imperiale deschise în provincie, să i se trimită iobagi care să muncească pe plantația de orez de la Ghiroda – dar, prevăzător, a decis să-și încerce norocul și într-o zonă cu teren mai propice pentru o asemenea cultură, respectiv la Parța, unde experimentul i-a reușit.