Românii au început să-și părăsească țara încă dinainte de ‘89, odată cu radicalizarea regimului comunist. Exacerbarea cultului personalității, presiunile de tot felul, atmosfera socială sufocată de o ideologie toxică și de controlul excesiv al autorităților dimpreună cu oprimarea tot mai accentuată a drepturilor individuale, gravele lipsuri materiale, corupția, sistemul falimentar ș.a.m.d. s-au numărat printre cauzele acestui exod. El a luat amploare după ’90, ca o consecință a mineriadelor și, mai ales, a direcției impuse de comunismul cu față umană instaurat de emanații Revoluției. Numărul celor care au luat calea străinătății a crescut vertiginos după intrarea României în Uniunea Europeană, ca urmare a eliminării vizelor și a câștigării dreptului de a munci legal în alte state de pe bătrânul continent. Astfel încât, în prezent, fără a exista o evidență clară, românii aflați în străinătate trec de cinci milioane de oameni. Unu din cinci conaționali muncește în afara granițelor, ceea ce ne plasează pe primul loc la imigrația internă în cadrul Uniunii. Ei trimit anual în țară aproape cinci miliarde de euro, dar și contribuie la modificarea, încetul cu încetul,  a mentalului colectiv, la europenizarea felului de a fi al celor rămași în țară, a percepțiilor, atitudinilor și reacțiilor lor față de realitatea socio-politică și nu numai. Dincolo, însă, de orice  cifre, statistici și comentarii, se află destinele umane individuale, viața concretă a celor implicați, existența reală, de fiecare zi, a oamenilor și a familiilor lor. Micile și marile lor drame. Impactul negativ cu multiple efecte și, bineînțeles, numeroasele victime colaterale ale acestor împrejurări cu proporții nemaivăzute, fără precedent în toată istoria noastră. Lucruri despre care nu pot vorbi nici calculele, nici explicațiile, nici rapoartele, oricât de detaliate, ale oficialităților.

   Fără excepție, de la romanul de debut, Far from nothing/Vanda örök (2006), apărut în Canada, la Az éj puha teste/Trupul molatic al nopții (2008), tradus, în 2010, de  Ildikó Gábos şi Şerban Foarţă, și Regál/Regal (2011) publicat în versiune românească de aceiași traducători, în 2013, și la recentul Jind*, proza lui Zoltán Böszörmenyi explorează tocmai acest spațiu uman dindărătul fenomenului emigrării/imigrării, deopotrivă în forma lui de dinainte de 1989, cât și în aceea mai recentă, implicând frustrările, disperările, angoasele, frământările și speranțele celor plecați departe de casă, dar și ale celor rămași, cu  neliniștile, tulburările și îngrijorările lor, ce capătă, adesea, forme patologice. Cu dorul de nemăsurat, cu jindul irepresibil și incontrolabil după ființele dragi plecate departe.Trupul molatec al nopții este un roman al cărui erou, Tamás, transfug în ”lumea liberă”, încearcă să se integreze în societatea de ”dincolo”, potrivnică, retractilă, plină de pasiuni devoratoare, de tulburătoare povești de dragoste, gelozii, adultere, scandaluri și crime. Aventura lui își află, în Regal, începutul: momentul trecerii frauduloase a frontierei și perioada petrecută de protagonist în lagărul pentru transfugi de la Treischirchen. Un volum cu inflexiuni parabolice despre o lume în tranziție, despre spațiul cvasicarceral, despre lumea dintre lumi, o carte despre  libertate și aspirația către aceasta, despre frica endemică și despre rinocerizarea ființei umane în condiții extreme, despre singurătate și supraviețuire, dar și despre valorile fundamentale ale existenței, precum demnitatea, asumarea responsabilității, libertatea, solidaritatea, familia, iubirea, credința. În Jind, Zoltán Böszörmenyi deplasează accentele către interiorul unui ”acasă” rămas în urmă, abandonat (fie și în aparență), lăsat să evolueze până la epuizarea propriilor resurse. Un ”acasă” vulnerat și vulnerabil care se fragilizează pe măsură ce trece timpul, unul incapabil să umple golul lăsat în urmă de cei care au ales să-și caute bunăstarea ori, măcar, supraviețuirea, în Occident. Este un ich roman, în care vocea narativă, eminamente confesivă,  aparține unei fetițe aflată în pragul adolescenței, suficient de naivă pentru a nu înțelege prea mult din conjunctura și stările prin care trece, dar și îndeajuns de matură pentru a conștientiza, dureros, aceste stări. Abandonată de mama ei, plecată la muncă în Italia, în grija unei bunici ostile, plină de prejudecăți, și a unor prieteni care se străduiesc din răsputeri, contra cost, firește, să îi creeze măcar iluzia unei familii iubitoare, copila devine treptat un caz patologic. ”Îmbolnăvită din dor de mamă”, ea intră în starea morbidă a unei anorexii nervoase cronicizate, caracterizată prin pierderea dorinţei și/sau a poftei de mâncare, prin refuzul de a comunica, prin izolare și interiorizare radicală. O boală cauzată de factori psihoafectivi, o maladie care se acutizează pe măsură ce absența mamei se prelungește. Comprehensivă și delicată, cursivă, sensibilă și, mai ales, intens emoțională, proza lui Zoltán Böszörmenyi convinge prin lirismul tragic, ce contrabalansează tonul confesiunilor și lamentațiilor, se încarcă de poeticitate: ”Închid ochii. Văd mica sirenă. Se scufundă în apa mării. Înoată în peisajul frumos al domeniilor tatălui ei și îmbrățișează statuia de marmoră albă a prințului. Așa aș îmbrățișa-o și eu pe Mama, numai de ar veni odată, de-ar fi odată aici, cu mine. Simt același dor de Mama ca mica srenă pentru prințul ei mult iubit. Aș da pe gât și otrava preparată de vrăjitoare, numai să pot fi împreună cu Mama. Iar dacă fiicele aerului mă vor lua cu ele, voi deveni un zefir și voi putea să-o însoțesc pe Mama pretutindeni. Însă acum sunt foarte obosită. Închid ochii”. Nu doar avertismentul autorului: ”Personajele și locurile din carte sunt rodul fanteziei. Orice asemănare cu realitatea este pur întâmplătoare”, ci și absența unei identități precise a personajelor (ele apar doar cu prenumele) și discursul narativ în sine, amprentat de numeroase asemenea pasaje, evocă, și în noul roman al lui Zoltán Böszörmenyi aceeași intenție de a lăsa întredeschisă ușa parabolei legată de o temă de o stringentă actualitate; o parabolă îndărătul căreia e perceptibilă nemulțumirea și revolta autorului față de indiferența și neputințele societății de a găsi soluții la o problemă de maximă gravitate a României de azi: soarta copiilor celor plecați să muncească pe alte meleaguri.

*Zoltán Böszörmenyi, Jind, traducere din limba maghiară de Ildikó Gábos-Foarță, Editura Brumar, 2019