S-a scris mult despre viața și opera poetului Ioan Alexandru. Specialiștii și-au făcut datoria pe măsura personalității sale. Se poate spune că el a fost unic. Cu multă aplecare spre studiu a avut șansa ca în perioada anilor 1968-1973 să fie bursier în Germania, prin grija Fundației Humboldt, unde s-a ocupat de filozofie și limbi clasice. Încrâncenat în studiu, l-a descoperit pe Pindar, poetul antic, despre care se zice că s-a născut în anul 522 î. Hr. Analizând în amănunțime tot ce se știe despre Pindar, ca fiind socotit liderul Iluminiștilor  și mare poet, Ioan Alexandru a fost cucerit de această mare personalitate a lumii antice. I-a studiat poeziile și tot ce se știa despre el, hotărându-se ca tema tezei sale de doctorat să fie Pindar, introducându-l în context pe poetul nostru național Mihai Eminescu. A reușit să facă unele asocieri și a stabilit ca lucrarea sa de doctorat să fie intitulată „Patria lui Pindar și Eminescu”.

    Revenit în țară, după stagiatura de bursier, în 1973, sosise momentul să își susțină teza de doctorat. Acest eveniment a fost public, trezindu-le interesul celor care îl apreciau pe Ioan Alexandru. Așa am ajuns și eu cu câțiva prieteni în sala de la Universitatea din București, unde Ioan Alexandru și-a susținut doctoratul. Când acesta a apărut a fost aplaudat îndelung. A sosit și comisia, în frunte cu istoricul și criticul literar Șerban Cioculescu, ca președinte al acesteia. Invitat să își susțină teza de doctorat, Ioan Alexandru, cu o timiditate firească, dar ferm în expunere, a cucerit sala auzindu-se, parcă imnic, vocea sa cu patină ardelenească. Șerban Cioculescu se uita concentrat spre Ioan Alexandru, fascinat de profunzimea ideilor expuse, alăturându-le inteligent și luminii luceafărului poeziei românești, Mihai Eminescu.