Bungee jumping cu viața

Bungee jumping cu viața

Semnalăm un nou debut în lumea literară, Anca-Iulia Beidac și volumul său de versuri Pink porn guerilla (Editura Grinta, Cluj-Napoca, 2019), la fel de incitant precum titlul.

            În fapt, întregul volum este despre bucuria vieții, bucuria de a trăi la intensitate maximă fiecare moment, cu atât mai mult cu cât finalul nu este decât unul singur: moartea („după ninsoare ne-am dus toți să sărbătorim ce alt / ceva mâncăm bem de sufletul răposatului de fapt / ne sărbătoream pe noi Viața cu V mare”).

            Totuși, omul trebuie să învețe să trăiască de unul singur, fiecare căutându-și propriul drum („la-nmormântare / mi-am zis nu e bine anca nu morții / trebuie să te-nvețe să trăiești”).

            Suferința și dragostea coexistă, ambele influențând omul în alegerile făcute, cu conștientizarea faptului că acesta trebuie să trăiască atât pentru ceilalți, dar și pentru sine, așa încât niciodată nu trebuie să se neglijeze („amor familie și prieteni trebuie să suferi / așa mi-au zis masochistul perfect / cin’să-ți arate Dragostea e de la Dumnezeu”), de unde și ușoara tentă moralizatoare.

            Referitor la dragostea dintre femeie și bărbat, inevitabilă felie de viață, carnalitatea, pasiunea sunt evidente, dar nu doar în ceea ce privește trupul („știu c-ai uitat tot și toate femeile / în care-ai murit nu de mult / sau de multe ori // și mi-e de-ajuns”; „azi vreau să faci dragoste cu mine ca și când / m-ai avea pentru totdeauna / să-ți aprind beculețele toate”), cât și sufletul, cu propriul său punct G („mi-ai atins inima într-o clipă eu / nici nu știam că și sufletele au punctul / G”).

            Pe de altă parte, pentru a putea supraviețui într-o lume ostilă, omul trebuie să poarte nu una, ci mai multe măști, existând pericolul de a le încurca, ceea ce ar conduce la confruntarea cu situații neașteptate și încordate („bufonul perfect m-am ascuns sub carapace / și toate măștile colorate / toate chiar toate-au prins doar fiindcă / eu sunt cameleonul perfect perfect perfect de fapt”; „când ai prea multe măști te pierzi printre ele”).

            Desigur, purtarea măștilor nu e decât o formă de prefăcătorie, așa cum lupta pentru pace ori liniște nu poate duce decât la război, de un fel ori altul („luptăm pentru liniște în timp ce / împărțim războaie în dreapta în / stânga se află / inorogul tău colorat”).

            Așa cum și gândurile te urmăresc, zadarnic, așa cum și visele caută fără izbândă să-și afle împlinirea („am pus botniță viselor / uneori Dumnezeu mă lasă să te uit”).

            Și totuși, indiferent de circumstanțe, „joie de vivre” nu poate fi înfrântă, ba capătă chiar aspecte spectaculoase, de risc necesar și asumat („poți să te scufunzi în restul Zilelor tale / să le tragi pe nas poate chiar să / ți le injectezi și totuși / faci bungee jumping cu viața / frânghia n-o legi niciodată / tu”).            

Chiar dacă uneori finalul o trădează (autoportret ori despre arici), poezia Ancăi-Iulia Beidac este viguroasă și pătrunzătoare, dincolo de simplitatea-i tangibilă.