Picătura de tradiție: Ornamentul popular. Linia

Picătura de tradiție: Ornamentul popular. Linia

Existenţialul decorativ, linia, în ornamentica populară se regăseşte pe lângă punct, semn primordial şi nelipsit din orice compoziţie plastică, elementul de limbaj plastic sub diferite forme şi dimensiuni. Linia ca simbol al dinamicii denumită convenţional punct în mişcare posedă în sine aceleaşi stări potenţiale spaţiale şi explozive ca ale punctului, rezultate din relaţia de tensiune a unui punct plastic cu un alt punct plastic. Linia este unul din elementele morfologice specific şi de bază al desenului, iar desenul, la rândul lui, foloseşte proprietăţile liniei, reprezintând ,,limita” infinită a motivului redat. Linia separă, uneşte, secţionează. Din punct de vedere matematic linia este simbolul infinitului; chiar limitată la capete, ea este formată dintr-o infinitate de puncte ce poate fi împărţită în două ducând spre infinit. Linia, după punct, este cel mai simplu element geometric, dar care stă la baza tuturor formelor pe care le cunoaştem. Tot ea creează legături între obiecte. Fie că este simplă sau dublă, aşezată în plan vertical semnifică ascensiunea spre cerime, spre Dumnezeu, în plan orizontal orientează omul spre lume, societate, dar poate reprezenta, foarte bine, moartea. O infinită varietate de motive decorative este obţinută prin combinarea liniilor drepte, conducând la sisteme paralele de striaţii: orizontale, verticale, oblice, la X-uri de diverse consistenţe (din încrucişarea a două linii simple, a două sau mai multe linii paralele, din închiderea X-ului la unul din capete), la romburi, pătrate, triunghiuri şi cruci.

Prin ornamentare, ultima fază de lucru asupra unei piese, obiectul plămădit ,,prinde viaţă”. Tehnica decorării şi ornamentării obiectelor confecționate în lumea satului românesc este una de creaţie şi îndemânare. Apariţia modelului decorativ variază în funcţie de natura utilitară a obiectului, de mărime şi de formă și duce la formarea de priceperi şi deprinderi practice de utilizare a conceptelor şi elementelor de limbaj plastic specific decorativismului popular. Acest concept va fi elucidat pe parcursul studierii acestor articole printr-o serie de mijloace tehnice la care vom apela pentru a ne atinge scopul propus.

În cele ce urmează dorim să ne referim la decorativul în arta populară, mai precis la MOTIVELE LINEARE, motive cu care se realizează şi astăzi decorarea obiectelor de artă populară.

Punctul şi linia sunt cele mai vechi elemente utilizate în decorul obiectelor. Din mărturiile arheologice rezultă că încă din epoca ,,La Tène” aceste motive sunt utilizate, pe vasele de ceramică, sub formă de linie dreaptă, ondulată, în spirală sau sub formă de suită de puncte. Dacă ţinem seama că aplicarea culorilor se face cu instrumente artizanale empirice, cu cornul de animal de exemplu, linia are un aspect vibrat de unde şi efectul plastic deosebit ce demonstrează fără putinţă de tăgadă rolul plastic al liniei. Linia vibrată a fost folosită şi de mari artişti de-a lungul timpului precum Leonardo da Vinci, Courbet, Daumier, Holbein. În multe compoziţii plastice se folosesc grupajele de linii paralele: ,,altiţa” spre exemplu, pe care o găsim de asemenea frumos reprezentată pe farfuriile de la Horezu.

Linia nemodulată, executată cu chișița sau cu dalta, este întâlnită şi la artişti plastici renumiți precum Matisse, Picasso, Braque şi denotă simplitate şi decorativism. Motiv la fel de vechi, valul, însoțește linia ondulată, meandru, asociată cu motive intermediare și se întâlnește pe ceramica roşie, nesmălţuită, fiind realizată prin zgâriere sau prin pictare cu humă brună, roşie, albă sau neagră, aplicată pe vase cu cornuri de animal şi care, prin ardere se vitrifică.

Linia şi punctul apar şi pe obiectele textile fiind abundent răspândite, datorită tehnicii folosite în arta ţesutului. Formele sub care apare linia pe obiectele textile sunt cunoscute sub denumirea de ,,vrâstă” şi ,,vargă” și se realizează prin introducerea în urzeală sau băteală a unor fire de diferite structuri, grosimi sau culori. Învârstarea (învărgarea) permite o gamă largă de compoziţii: cu linii simple, cu linii de aceeași lăţime sau de lăţimi diferite, grupate în ritmuri diverse, repetându-se, alternând, aşezate simetric sau gradat, cu dispunere paralelă (când provin din băteală) sau dispuse vertical, când se obţine din folosirea structurii ţesăturii în patru iţe.

Linia ondulată, sub formă de val, este de asemenea întâlnită în ceramică unde decorul se face prin repetare, alternanţă sau simetrie de culoare sau poziţie.

Linia sub formă de spirală cu semnificaţii cosmice, astrale, este întâlnită în ceramica arheologică de Cucuteni şi Boian. Uneori se desfăşoară pe toată suprafaţa vasului sau decorează doar centrul acesteia. Spirala este întâlnită pe vasele de ceramică dacică din secolul II î.e.n., pe cele din perioada feudalismului timpuriu, continuând până azi când o întâlnim pe ceramica neagră de Marginea, pe ceramica de Vlădeşti ș.a.

Aceste piese ornamentate pe toată suprafaţa lor cu linii, excizate, incizate sau pictate, simple, duble, verticale, orizontale, oblice, frânte, spirale, meandru sunt opere de artă ce reprezintă frumosul născut din lumea satului.

            Dacă pe ceramică elementele de decor s-au păstrat relativ bine, decorul prin linie simplă sau dublă, dreaptă sau curbă, orizontală sau verticală nu acelaşi lucru putem spune despre obiectele de lemn, lemnul fiind un material foarte perisabil.

Motivele ornamentale sunt şi rezultatul tehnicilor de prelucrare a materialului din care este confecţionat obiectul. Iniţial, acestea au fost neintenţionate însă cu timpul, prin intervenţia omului asupra suprafeţei lor ele au devenit elemente specifice unui anumit gen de obiecte, arta populară. Multitudinea motivelor derivă din funcţionalitatea obiectului iniţial, fiind parte integrantă a structurii. La început, ornamentele au fost transmiţătoarele unor mesaje tainice, ele constituindu-se într-un limbaj bine cunoscut de privitor. Aceste semne-simbol sunt adevărate însemne ritualice folosite pentru a reprezenta o alegorie, a transmite un mesaj, o formulă de dedicaţie, o invocare sau puteau nara o întreagă poveste. Dar puteau fi şi „semne mnemonice”: reprezentau un rol magic de protecţie, erau însemnele meşterilor, semne ale statutului social sau pur şi simplu copiate simplu din natură.

În arta populară, linia poate fi întâlnită de-a lungul tuturor epocilor istorice până în prezent. Cu ajutorul ei artiştii anonimi au creat o multitudine de ornamente cu semnificaţii deosebite. Indiferent că apare pe ceramică, pe obiecte din lemn, pe piese textile, linia este un ornament nelipsit aproape de pe orice obiect. Cu ajutorul a două linii verticale pe care se articulează linii aşezate oblic se poate desena un brad. Toate figurile geometrice, fiecare simbolizând altceva, sunt create tot cu ajutorul liniilor.

Una dintre formele pe care le poate lua o linie frântă este dintele de lup care este un simbol apotropaic şi care se foloseşte de obicei împreună cu linia care formează o funie. Funia este un motiv tropaic foarte des în ornamentica artei populare româneşti.

Ornamentaţia în lemn constituie o multitudine de motive geometrice, încrustate în masa lemnoasă. Motivele de bază în câmpul ornamental sunt linia dreaptă, frântă şi sinuoasă, urmate de cercuri, arce de cerc şi rozete de certă sorginte solară.

Motivele se completează cu un chenar format din triunghiuri, pătrate sau romburi puse cap la cap, alături de ramura de brad.

În forme de ornamentare mai elaborate decorul liniar pe lângă punct, capătă o organizare mai meticuloasă şi mai temeinică printr-o distribuire ritmică a câmpului ornamental, dispus în spaţiului compoziţional.