Picătura de tradiție: Ornamentul popular. Culoarea

Picătura de tradiție: Ornamentul popular. Culoarea

Arta populară contribuie la îmbogăţirea culturii universale şi stă la baza culturii fiecărui popor. Recunoaşterea acestui fapt a făcut ca în ultimele decenii arta populară să fie mult apreciată, admirată şi îndrăgită, ea reprezentând un adevărat emisar al spiritualităţii oamenilor din fiecare ţinut şi totodată un factor de educaţie estetică de primă importanţă.

Datorita poziţiei geografice a României, arta populară tradiţională prezintă anumite influente normale generate de contactul cu popoarele slave şi apusene cu care a luat contact de-a lungul timpului și manifestate mai ales sub aspectul ornamenticii. Cu toate acestea, arta populara românească nu este complet omogenizată. Deosebiri deosebit de fascinante în ceea ce priveşte stilurile tradiţionale se disting în funcţie de regiunile istorice ale țării.

Tradiţia este considerată un element important al culturii de durată lungă transmisă din generaţie în generaţie ce include obiceiul. Este una din componentele de bază ale artei populare româneşti, în care culoarea, forma şi decorul sunt gândite ca un întreg destinat să împletească trebuinţele spirituale şi materiale ale poporului nostru, încă mai persistă în forme originale în multe din zonele ţării precum: Moldova, Oltenia, Muntenia, Dobrogea, Bucovina, Maramureş, Transilvania, Crişana, Banat, fiecare din ele având elemente specifice de cromatică, formă şi decor.

Moldova, zona în care  ne situăm ca teritoriu, păstrează mai ales în partea rurală, nealterate multe dintre obiceiuri şi tradiţii. Motivele mitologice româneşti precum: pomul vieţii, pasărea suflet, coarnele berbecului, frunza de iederă, etc. sunt întâlnite în creaţiile meşterilor populari autentici care în special la sat mai practică ţesutul covoarelor şi cusutul prosoapelor, olăritul, sculptura în lemn şi piatră, pictura pe lemn şi sticlă, împletirea firelor vegetale, încondeierea ouălor, etc.

Arta populară românească are o vârstă aproape egală cu a omenirii, iar aspectul contemporan este rezultatul unei lungi evoluţii în care omul din dorinţa de a înfrumuseţa lucrurile realizează ornamentarea printr-o simetrie deosebită în compoziţie, în dispoziţia motivelor şi în raporturile dintre suprafeţele decorate şi cele lăsate albe. Aceste motive sunt dispuse conform principiului simetriei, caracteristic artei populare româneşti. Predominant în gama cromatică este roşul, urmat ca pondere  de galben şi verde. Invariabil sunt prezente şi nonculorile alb, negru şi gri.

Punctul, linia şi suprafaţa de lucru sunt elemente de expresivitate elementare din care se formează imaginea plastică. Desenul reprezintă trecerea pe un  plan estetic a punctului şi a liniei iar culoarea şi valoarea reprezintă atribute calitative de ordin plastic a suprafeţei de lucru. Culoarea şi valoarea sunt strâns legate de ipostaza plană a formei dar culoarea defineşte opera de artă în timp ce valoarea este comună atât imaginii alb-negrului, cât şi celei colorate, având o notă distinctă acolo unde lipseşte culoarea.

În ornamentica cromatică specifică poporului nostru putem remarca frumuseţea, originalitatea, precizia ornamentelor şi treptat înţelegerea specificul poporului român, din care parte integrantă sunt aspiraţiile lui, oglindite în obiceiuri şi tradiţii. Dezvoltarea şi diversificarea ei au fot determinate de condiţiile istorice, sociale şi geografice, ceea ce explică că toate zonele au caracteristici specifice. Apărând ca unul din cele mai importante elemente ale esteticii, culoarea, a fost utilizată din cele mai vechi timpuri, şi i s-au atribuit cele mai interesante semnificaţii şi chiar puteri magice.

Arta decorativă se deosebeşte de pictură prin modul de organizare a compoziţiei şi prin felul în care sunt folosite elementele de limbaj şi mijloacele de expresie. Există însă şi unele asemănări. Spre exemplu, şi în artele decorative acţionează cele două legi de bază ale compoziţiei: unitatea în varietate şi varietatea în unitate cu multe din mijloacele de expresie specifice (ritmul, contrastul, armonia formelor şi culorilor, echilibrul dintre spaţiul plin şi spaţiul gol, suprapunerea, juxtapunerea, simetria, asimetria etc.).

În artele decorative, culorile pot fi amestecate fizic între ele în scopul obţinerii diferitelor nuanţe, tonuri şi armonii cromatice ca şi în arta picturii. Arta decorativă este arta ornamentului. Este arta prin care oamenii şi-au înfrumuseţat, din cele mai îndepărtate timpuri, spaţiile de locuit, îmbrăcămintea, obiectele uzuale etc. Ca sursă de inspiraţie au avut natura, motivele geometrice şi creaţiile moştenite de la strămoşi.

Arta decorativă nu se execută numai pe suprafeţe plane. Ornamentul decorativ este menit să decoreze unele spaţii ori obiecte care pot fi plane sau volumetrice mărginite de suprafeţe plane (ladă de zestre, cutie etc.) şi corpuri rotunde (vase, ouă, podoabe etc.). la ouăle încondeiate, în care atât pata de culoare, cât şi liniile ori punctele de ornament sunt colorate uniform, efectele de umbră şi lumină sunt redate prin decorarea ouălor, dar şi de lumina pe care o primesc în mediul în care sunt aşezate.

Se ştie că în pictură culoarea este folosită pentru a reda volumul şi adâncimea – spaţialitatea, impresia de aproape – departe. Pentru aceasta se folosesc tehnici ca modelarea, modularea, divizarea tentei şi altele. În arta decorativă, întreaga suprafaţă este plată, fără efecte de spaţialitate. De aceea şi culoarea este aşezată în tente plate, uniforme ca ton şi nuanţă. Prin această modalitate se obţine la ţesături efectul de plan bidimensional organizat în benzi orizontale alternative, fondurile şi motivele decorative sunt uniform colorate. La icoana pe sticlă în afară de forma totală a compoziţiei şi a formelor conţinute, armonia culorilor este partea esenţială a decoraţiei.

Fiecare popor si-a cristalizat de-a lungul secolelor, o cultură materială și spirituală inconfundabilă ce reflectă o bogată experienţă de viață și continuitatea în arealul geografic respectiv. Exprimată în cele mai diverse forme, arta populară românească este caracterizata de autenticitate şi ingeniozitate, o trăsătură aparte fiind puternica ei unitate care nu exclude însa o mare varietate de manifestare în: arhitectura populară, port, ţesut, olărit, prelucrarea lemnului, metalului, pieilor, pictura icoanelor, încondeierea ouălor, broderie, cusut, împletit etc.