Motto: „Viața nu este ceea ce ai trăit. Ci este ce îți amintești că ai trăit și cum ți-o amintești pentru a o povesti.“ Gabriel Garcia Marquez.

Scandinavia (Danemarca, Norvegia)

Joi, 11 iunie 2009. Sunt gata pregătită de drum lung, spre Țările Nordice. Așa că, în prima fază,  pornesc de acasă, din Deva, în direcția Nürnberg.

De mai bine de două luni citesc și mă informez despre ce implică o astfel de călătorie, așa că am bagajul făcut în ton cu zona în care urmează să ajung: haine groase, ca de toamnă târzie, deși ne aflăm la început de vară… Dar teritoriul nordic e altceva decât ceea ce știu eu din călătoriile mele de până acum. Recunosc, mă stăpânesc emoții neîncercate încă, dar gândul că mă îndrept spre un teritoriu necunoscut și inedit îmi stârnește entuziasmul… Și-apoi am chiar datoria să știu cât mai multe despre țările spre care mă îndrept!

La orele amiezii mă urc în autocarul cu direcția Nürnberg; străbat Ungaria, Austria și o parte din Germania, admirând peisajele ce mi se desfășoară înaintea ochilor, pentru că sunt o mare iubitoare de natură și primesc întotdeauna cu inima deschisă tot ceea ce-mi oferă o călătorie. Sunt cu ochii în patru să vad tot și să adun în suflet cât mai multe noutăți.

Ajung la Nürnberg  în seara zilei de vineri, 12 iunie,pregătită deci pentru o călătorie lungă în Țările Nordice, pe care o gândisem încă de anul trecut, împreună cu Hilde, prietena mea din copilărie.

Mă aflu într-una din autogările orașului, de unde prietena mea mă preia și în scurt timp ajungem la ea acasă. Servim o masă mai consistentă, ca după o călătorie de două zile în care am  consumat doar fructe și ceva covrigi, apoi oboseala își spune cuvântul și mă retrag în sufragerie, unde mă așteaptă o canapea îmbietoare. Adorm imediat ce pun capul pe pernă.

A doua zi, sâmbăta, trec mai întâi să o văd și pe tanti Olga, minunata mamă a prietenei mele; petrecem câteva ore împreună, amintindu-ne de copilărie, de Anina, Steierdorf, Sommerfriche – cartierul în care am locuit noi – de comunitatea româno-germană în care mi-am trăit cei mai frumoși ani ai copilăriei și adolescenței.

Apoi, restul zilei este cu totul dedicat pregătirilor pentru drum, începând cu mașina – căci Hilde va fi și șoferul în această călătorie, pe care o așteptăm amândouă cu mare nerăbdare, pentru că vom ajunge într-un teritoriu, pentru noi, învăluit în mister.

Duminică, 14 iunie, pe la ora 11 pornim la drum, spre nord, unde există singura graniță terestră dintre Germania și Danemarca.  Prin această „poartă“ vom intra pe teritoriul scandinav.

Spre seară, după câteva ore de mers fără oprire, ajungem în zona principalului port maritim german – Hamburg. Admirăm sumedenia de vapoare și ambarcațiuni din rada portului. Despre acest port știu că este așezat pe râul Elba, dar la o distanță de aproximativ 100 km are deschidere la Marea Nordului. Mai știucă este orașul cu cele mai multe poduri din Europa. Traversăm și noi unul dintre aceste poduri și ne îndreptăm spre Flensburg, cel mai nordic oraș din Germania și locul pe unde trecem granița în Danemarca, exact la ora 20.

Privesc în urmă… peste Germania se lasă seara. Privesc înainte… Danemarca este în plină zi. Un soare orbitor ne determină să căutăm repede ochelarii de soare. De parcă am fi în plin miez al zilei. Devin atentă la peisajul din jur. Dealuri în care vântul leagănă în valuri iarba înaltă și mulțimea de flori între care predomină florile de lupin, ce se înalță ca lumânările, divers colorate, iar câmpul  parcă ar fi o mare neliniștită, mângâiată blând de briza verii.

Ce știu despre țara în care abia am intrat? Deschid carnețelul meu de însemnări și citesc: este cea mai veche monarhie din lume, danezii sunt urmași ai vikingilor, țară în care locuitorii se bucură de unul dintre cele mai înalte standarde de viață. Are o lungime de 368 km și o lățime de 452 km. Este formată din Peninsula Iutlanda și un arhipelag cu 443 de insule, dintre care numai 72 sunt locuite. Este un teritoriu între Marea Baltică și Marea Nordului și de aceea aici bat vânturi puternice. Danezii sunt mai interiorizați, petrecându-și viața mai mult în casă, alături de familie. Asta și din cauza climei.  Aceasta e țara pe care o traversăm, adică Danemarca!

Prima localitate în care oprim pentru alimentare cu benzină este Aabenraa. Aici avem ocazia să întâlnim pentru prima dată Marea Baltică. Ne plimbăm puțin pe țărm, să facem mișcare și să ne bucurăm din plin de briza mării, dar timpul nu stă pe loc, iar noi avem de făcut drum lung, până în nordul țării…  O lumină stranie îmbracă întreg ținutul. Pe livezi sunt cirezi de vaci care pasc nestingherite și la ora aceasta. Așa că străbatem orașul aruncând o privire fugară în jur și constatând că străzile sunt pustii, deși aparent suntem în plină zi! Dar, de fapt, e ora 22; duminică noaptea, care va să zică!

Ne așternem la drum. Trecem prin localitățile: Kolding, Aarhus… asta ca repere principale ale drumului nostru. Se apropie miezul nopții și soarele este încă sus pe cer, orbitor. Mie mi se pare a fi un soare rece, neprimitor. Fără ochelari de soare nu rezistăm. Suntem în perioada verii, cu zile foarte lungi și nopți de doar 3-4 ore.  Mă uit la ceas. Este ora 23 și abia acum se întrevede un asfințit de soare.  Noi ne continuăm drumul sub lumina dulce a unei înserări stranii. Putem să citim chiar și harta cu traseul pe care îl avem de urmat. Sunt fascinată de tot ceea ce văd și trăiesc. Am convingerea că este o experiență unică și vreau să cuprind cât mai mult din tot ceea ce mi se oferă.

Târziu, după miezul nopții ajungem la Aalborg, în nordul țării, punctul terminus pentru astăzi. Aici avem rezervată cazarea. Căutăm campingul unde avem rezervarea, dar e greu să te descurci într-un oraș pustiu, la ora 1 noaptea. Norocul nostru este că, la o benzinărie, un bărbat amabil ne explică, făcându-ne însemne pe o hartă a orașului, pentru a putea ajunge la destinația noastră.

Iată-ne, în sfârșit, în perimetrul campingului, însă dăm doar de uși închise, deși toate semnele ne arată că aici, la recepție, ar trebui să fie cineva. În cele din urmă, vine persoana așteptată: un recepționer mai în vârstă care ne dă cheile pentru căsuța „noastră“.

În timpul de așteptare, eu fac imprudența și ies din mașină… îmbrăcată în hainele de vară cu care plecasem de la Nürnberg. Într-o fracțiune de secundă am simțit că îngheț instantaneu, ca și când aș fi intrat într-un bloc de gheață. Frigul nordic și un vânt puternic îmi înghețase parcă și inima. Speriată, încep să fug printre căsuțele campingului, iar Hilde îmi strigă din urmă:„Căsuța cu nr. 7“. Eu nu mă opresc, ci îmi continui fuga; chiar și după ce ajung în fața „căsuței noastre“ continui să alerg în preajma ei, până mă ajunge din urmă prietena mea. Deschide, iar eu, de-a dreptul speriată, dau buzna înăuntru, temându-mă că și aici este la fel de frig. Dar nu, în căsuță este cald și bine, cu paturi ce-și așteaptă oaspeții cu pături și plăpumi moi, cu halate groase. Șocul prin care am trecut a fost atât de tare, încât mă ghemuiesc imediat sub plapumă, îmbrăcată peste hainele mele de vară cu halatul și acolo rămân până dimineață. Chiar dacă nu mâncasem nimic pe tot drumul, și chiar dacă Frida desfăcuse pe măsuța existentă în încăpere, o gustare bogată și îmbietoare…

Dimineața, când mă trezesc, aud mai întâi clipocit de apă. În căsuță este cald și bine. Mă duc la fereastră și constat că ne aflăm la doar 2 m de apa mării. Într-un fiord unde sunt acostate o serie de ambarcațiuni de mici dimensiuni, iar pescărușii odihnesc din zborul lor, pe catarge sau pe țărmul din fața ferestrei noastre. Minunat! Simt că încep să trăiesc o altă viață! Dar… îmbrăcată, de data aceasta, în haine groase, de iarnă.

Ziua de 15 iunie o începem cu un dejun pe aleseși cât se poate de bogat, la cantina campingului, apoi facem o vizită în centrul orașului, după care ne întoarcem „acasă“. După masa de prânz, până la finalul zilei, ne plimbăm pe țărmul fiordului cu același nume ca al orașului în care ne aflăm, facem fotografii, ne odihnim pe bănci de unde putem admira întreaga panoramă a zonei și ne mirăm de localnicii care, în tricouri și pantaloni scurți,aleargă sau se plimbă cu bicicleta pe malul apei în modul cel mai firesc. Noi, în contrast cu ei, suntem îmbrăcate cu blugi și hanorace groase ce ne feresc  de vântul rece care nu încetează nici măcar o clipă. În jur de ora 21 ne retragem în căsuța noastră galbenă unde, la căldură și lumină, ne-amintim de copilăria de altădată.

Marți, 16 iunie, în jur de ora 10 plecăm din Aalborg spre Hirtshals de unde avem vom avea îmbarcarea la ora 12,45 spre Norvegia, mai precis spre portul norvegian Larvik. Pentru mine va fi și asta o experiență inedită – deplasarea cu feribotul.

 Ajungem la locul îmbarcării. Sunt cozi lungi, pe opt rânduri, în ordine: tiruri, autocare,  microbuze,  două de autoturisme,  și trei de oameni. Noi suntem în rândul doi de autoturisme. Așteptăm. Feribotul încă nu este tras la debarcader. Așteptăm… așteptăm… Unii încep să se agite, ies din mașină sau din rând, privesc în larg, dar… tot nu se schimbă nimic.

În cele din urmă trag la țărm două feriboturi: Super Speed 1 și Super Speed 2, aparținând Societății „Color Line“.

În ordine și disciplină, se îmbarcă mai întâi cei pentru Speed 1. Când s-a încheiat operațiunea, acesta se desprinde încet de țărm și pornește în larg. Vine și rândul nostru.  Îmbarcarea în Speed 2. Mai întâi tirurile, apoi autocarele, microbuzele, mașinile mici (cu noi în ele) și apoi oamenii. Abia când ne apropiem, observ cât de imens este acest feribot în care au încăput zeci de mașini. Înăuntru observ că fiecare are nivelul său, după cum a fost îmbarcarea. Noi, cu mașina noastră suntem la nivelul șase în cala vaporului. Parcăm exact unde ne este indicat locul, coborâm, asigurăm bine mașina și pornim în căutarea liftului care să ne ducă pe punte. Îl găsim repede și în câteva minute vedem marea în largul ei.  Încet-încet se pune în mișcare și colosul în care ne aflăm noi. Țărmul se depărtează, devine din ce în ce mai mic, iar în jur este doar apă… apă. Marea este liniștită, iar imensitatea feribotului îmi dă sentimentul de siguranță. Ies puțin pe puntea exterioară, privesc oamenii, mă uit la apa mării și observ o întreagă cohortă de meduze care însoțesc vasul, de parcă ar fi căpitanul și armata lui de meduze.”