Evocarea de-acuma pleacă din amintirile mele, şi e un răspuns cu care sunt datoare aceluia care m-a ajutat în drumul meu în literatură.

La ani diferiţi, eu venită încoace, domnia sa, deja aici, ne-am întâlnim, la început mai rar, şi mai des în vremile din urmă, după prefacerile istorice, pe  pământul făgăduinţei  — literatura-pe care nici unul din nou n-a trădat-o.

Ceea ce am admirat la domnia sa, e că cel dintâi din breasla editorilor şi-a asumat riscul sprijinirii unor tinere condeie, într-o editură tânără, pe care, prin râvnă şi ardoare, o dorea intens şi cât mai grabnic peformantă în oraşul de pe Bega.

O întâlnire din vremea Editurii Facla — s-a scurs ceva vreme de-atunci! —, a avut loc în biroul de director al scriitorului Ion Marin Almăjan, de pe bulevardul Pestalozzi. Nimerindu-mă acolo— fericită întâmplare! — domnia sa m-a chemat la o confruntare „spontană” cu o tovarăşă de la Comitetul culturii. Aveam un roman care parcursese ceva paşi şi se afla la Bucureşti spre aprobare, iar respectiva persoană ştia de el. Discuţia aceea mi-a fost de folos. Cartea a apărut, chiar fără tăieturile cerute.

Iar altele care au urmat, la Asociaţie, ori în curtea în care domnia sa încearcă să menţină un echilibru între locatari, mi-au dezvăluit un Om cu dreaptă cumpănire în care te poţi încrede pe deplin.

De-a lungul vieţii, Ion Marin Almăjan şi-a construit un edificiu afectiv din cei apropiaţi, prieteni, dar şi orşicine altcineva care i-a stat în preajmă dorindu-I binele, din care, vreau să cred, fac şi eu parte.

Încercând să creionez un portret cât de cât corect al scriitorului Ion Marin Almăjan m-am uitat, fireşte, în CV-ul său şi mi-am dat seama cât de puţin spune acesta despre profilul moral şi intelectual al unui om atât de complex. Dar ce stă scris, de fapt, în acest Curriculum Vitae? O prodigioasă carieră literară, zeci de cărţi, premii şi distincţii. Ce nu e trecut în C.V.? Nu e trecut cine e de fapt Omul –Ion Marin Almăjan dar vedem acolo că el este făptuitorul a tot ceea ce era scris, cu multă forţă narativă, mereu „dator cu o durere”,  şi mai scrie că şi-a folosit din plin timpul, — timpul care e stăpânul nostru— timp pe care el nu l-a risipit în boemă, ştiindu-i preţul şi capriciile, acea sumă de experienţe, care l-a dus, în cele din urmă, în a obţine conştiinţa valorii.

Trebuie să faci o casă, trebuie să ai o grădină în care să pui un pom şi-n jurul tău  copii pe care să-i înzestrezi cu tot ce este necesar pentru a putea, în felul acesta, să crească şi să devină oameni în adevăratul sens al cuvântului. Nişte oameni deosebiţi. Să faci, ceea ce se spune în termeni mai pedanţi, o şcoală. O şcoală pe care s-o ridici la rangul de instituţie.

S-ar putea spune despre romancierul Ion Marin Almăjan că le-a făcut pe toate astea. A avut şi curaj, şi noroc, dar să nu uităm că nu există vânt prielnic decât pentru cel ce-şi  ştie drumul spre care se îndreaptă. Copiii săi sunt cărţile sale şi eroii cărţilor sale. Are obârşie cu care se mândreşte, poveşti spre care se întoarce cu o nestăpânită dragoste, oameni de evocat, ai Caraşului, dintr-o copilărie şi-o adolescenţă fabuloasă. Şi ce-ţi trebuie mai mult? Har, care, slavă Domnului, nu-I lipseşte!

Eroii cărţilor pe care le-a scris  — şi nu puţine! — n-au fost niciodată personaje şterse, fără nerv, fără o linie interioară bine conturată, nu sunt personaje banale ci sigure de existenţa lor reală şi care îşi găsesc loc bun în multele titluri cu care scriitorul se poate mândri, pentru că Dumnezeu l-a binecuvântat ca prin această muncă de creaţie pură şi de valoare şi-i lungească firul vieţii şi puterea vie la lucru şi să facă din domnia sa unul dintre cei mai de seamă scriitori ai acestui spaţiu cultural vestic.

A vorbi de „bătrâneţele”  lui Ion Marin Almăjan pare un eufemism. Căci nu poate fi bătrân omul de neînfrântă voinţă, de nebiruită energie, de exemplară hărnicie, de rară chibzuinţă şi de bogată experienţă,  deşi pe pragul vârstei de octogenar, ai crede că scade avântul tineresc  — şi aşa şi este de cele mai multe ori—, dar să nu uităm că e înlocuit cu ceva mai mai de preţ: cu înţelepiune şi cu vederea clară a lucrurilor şi punere în dreaptă cumpănire a valorilor şi a cauzelor nobile.

Ziua în care Ion Marin Almăjan împlineşte optzeci de ani este pentru noi toţi o zi de sărbătoare. Ca una dintre colaboratoare şi, dacă nu e cu supărare, şi colegă, cea care cu smerenie şi admiraţie pentru acest cumul de energii nesecate, al acestui îndrumător spre tot ce este ideal şi frumos, mă asociez cu toată căldura la urările unanime — căci vor fi destui care să se gândească la domnia sa la acest ceas aniversar— ca Dumnezeu să-i ţină, încă mulţi ani, spre binele literaturii şi al culturii bănăţene, deschisă cartea vieţii sale în care am citim totdeauna şi putem să citim şi de-acum încolo, pagini din lupta noastră pentru existenţă, pentru că acolo am găsit, demn de urmat, drumul pe care ni l-a dat soarta.

Guvernele se vor perinda şi partidele politice la fel, dar partidul oamenilor de cultură şi literatură nu-şi va schimba prea des terenul de joc. Şi noi facem parte din el.