DORU ARĂZAN Prieten vechi de peste 40 de ani! Nonconformist! Retractil. Singuratic. El și crezul lui de a dăltui în piatră și lemn scara devenii lui ca artist. Ademenea lui Brâncuși. Omul în sanctuarul lui de creație. Înconjurat de piatră și lemn. În fiecare trunchi de copac vede un posibil act de creație. A urcat...
PERETELE De proiectat filme pe el, vopsit, în copilărie, ca primăria ori spitalul, animat de alergarea cailor, de vocile actorilor, colorat de cochetăria doamnelor. De pus pe el tablouri, peretare țesute de mama cu motive naționale, carpeta cu Răpirea din serai, peșchire care învelesc tandru icoane cu sfinții luați ca protectori la cununie, cu diplome...
„Mă născui în anul 1923, anul în care se stinse prozatorul realist Ion Slavici. (…) Anul în care Panait Istrati, scriitorul vagabond, îşi tăiase gâtul într-un parc francez… Măcar numai pentru atâta merita să te naşti în anul 1923!” Alexandru Jebeleanu. Iubit de femei şi el iubindu-le, invidiat de colegii de breaslă. Nu-n haită cum...
8-9 iulie. Au mai fost zile în răstimpul acesta, dar voi scrie despre plecarea la Zitcovica! și Golubăț la Festivalul de „JOC ROMÂNESC”. Români noi, români-vlahi ei! Zi toridă. N-a fost grabă să ajungem că oricum era timp berechet ca să avem ce cheltui până se purcedea la program, până ritmul muzicii de jos se...
(fragment) Mâncarea e aproape gata. Îmi dau seama după mirosurile care se insinuează în aer, mereu schimbate în funcţie de adaosurile puse s-o facă săftoasă. Firesc, cum vine seara, cum răbufneşteşi natura, parcă prea dintr-o dată, ca şi cum ar fi lipsit toată ziua de-acolo şi acum vrea să recupereze timpul pierdut. La început e...
Adusese tata toamna acasă. Printre dovleci, luna, Furiş se-ascunsese, Roootundă, gălbuiiie, Mirositoare, aproape Ca o gutuie. Scăpată pe geam în odaie Între fotografii Se lăţise, Felii, Pe-o tipsie. Şi-o privisem, Şi-afară… Și împărţită, Acolo-n răcoare, Deasupra lăzii de fată mare. Și-am strigat, De-a răsunat toată copilăria: — Mamă, luna-i nebună, Nu s-a ferit Şi-a căzut...
— Mare scofală! spune Marioara ca pentru sine, uitându-se pe geamul murdar. Pentru asta sunteţi buni, voi oamenii, pentru războaie… mai ales! Ce vitejie mai e şi aia când tragi în femei şi-n copii?! — N-o lua-n seamă, moşule, că e geloasă. Mereu şi-a dorit să aibă şi ea un bărbat ca lumea, se aude...
— Unde mergi, unchiule? îl întreabă pe moş doamna Marioara, cuibărită, ca o cloşcă, pe unul din locurile de lângă geam, aproape ascunsă de perdeaua soioasă, de unde supraveghează piciul, mulţumită c-o acceptasem în proximitatea mea. Bătrânul o priveşte cu luare-aminte, căci, bănuiesc eu, nu-i plac, ca şi mie de altfel, oamenii care intră în...
Se desprimăvăra. Venea boare nouă de departe şi-un clocot în sânge, o neaşteptată vigoare, dar şi-o melanholie, sporită când era vorba de Gheorghe, de trecerea vremii, de neizbânzile lor în pereche…Făcu un pic de foc în sobă, cât să se îndulcească aerul, ca ea să se spele de sângele porumbeilor ce-i sărise pe pulpele goale...
Era dimineață. Devreme. Prea devreme pentru niște oamenii aflați în turneu și-n vacanță. Atomiștii retezaseră coarnele melcilor nocturni, își savuraseră cafeaua la aer curat iar el, cu acordul soaței sale, bineînțeles, ieșise din vilă, și coborâse țărmul abrupt și suflecându-şi pantalonii până la genunchi intrase în apă. Se bucura ca un copil, ţopăind în undele...