Parade Platz în pandemie

Interzis a ieși din istorie până și  tropotele cailor

din alaiul Mariei Tereza

sosită în vizită imperială,

printre  supușii urbei Temeswar,

lacăte peste lacăte  sunt țintuite pe ușile

fostei săli de bal din Parade  Platz

zăvorâte  stau și privirile portretelor

prețuite în muzeu

 să nu mai poată  umbla hai-hui,,

după bunul plac al  pictorilor care,

le scoteau în secret  la plimbare

din când în când,

fără  bilet de voie ….

Frica de moarte

se zvântură  acuzatoare

într-o lectică de liniște vicleană,

timpul nu mai are auz,

intrările în Bastionul Cetății par gurile

de intrare în adâncuri

deschise hâd

spre-o altă liniște perfidă și   ocultă

se anunță la știri că s-au găsit flori

depuse noaptea, la picioarele Sfântului Nepomuk,

periculos a ieși din casă

chiar dacă ai întâlnire cu sfântul

ocrotitor al orașului  în vremea ciumei

acum vreo trei secole și ceva.

Geamgiul orașului

își montează straturi de sticlă la ferestre

virusul poate privi  totuși,înlăuntru

 până în măruntaiele sale,

 poate crănțăni orice urmă de bucurie

indecent schimbându-i culorile vederii spre afară

unde-o fi omul de pe Corso

care avea un cântar greoi, demodat

dar care îți arăta exact

câte grame avea

sfânta din iconița purtată la vedere

ori sub anteriul călugărițelor,

 cântaragiul viclenește

 adăuga la preț  și gramajul unui pas,

ori al unui gând pătimaș,

ușor dibuit sau,

orice- i putea aduce un chilipir .

Cafeneaua La două Chei, e cețoasă

o redută de simțăminte nesocotite ,

ajunse-n ruină .

Visul de astă  noapte  mă arăta în oglindă

aveam flăcările fricii crecute pe limbă

atârnam agățată

de o rotiță încâlcindu-mi părul

de culoarea penelor

papagalului meu,

 care-mi repeta că sunt drolle.

Trează,  îmi pun  masca și ies pe bacon

ferestrele de la Moll-ul, aflat peste drum

se holbează cu disperarea  unui vas eșuat,

schelet  somnambulic din beton

pe scări în dezmățare ,frica

o  văd printre secrețiile nopții nebuloase ……

La colțul dinspre dreapta ferestrei mele,

din verticala platanului

pe care aș vrea să-l îmbrățișez,

răsare un poem răzleț

în loc de verde proaspăt , se-arată bătrân

 și timid

girofarul mașinii de Poliție și doi oameni ai legii

apără pustietatea străzii

luna albită de fircă

se micșorează  peste liniștea sinucigașă

e liber să mărșăluiești doar în interiorul tău

mă întreb, ce doamne ferește,

îmi va fi intrezis și mâine  ,

ce culoare de mănuși, de mască ,

ce culoare de aducere aminte

voi avea voie să port  ?

Anticar și soldați melancolici

Anticarul, înrămat în vitrină,

n-a mai plecat acasă din motive de pandemie

globul  terestru are  polii în derută,

distanțele se măsoară în frică

își pune anticarul

ochelarii contra singurătății

cotrobăie printre lucrurile care

nu vor mai avea trecere

o siclă de vin cu mucegaiul unui veac,

arătat cu degetul,

  o mașinărie de fabricat sunete,bună la preț

 numai de-ar jura că imită muzica pământului,

{dar acum, a luat-o razna  și asta},

ciuperci uscate, tămăduitoare

{poate-i  leac împotriva fricii},

mănuși cu monogramă  în stilul virusului temut,

peruca, măștile  destinate unor  amânate carnavaluri ,

alte măști din vremea gripei spaniole,

pălăria bordo, fluturi injectați cu ultima secundă ,

doi coșari în statuetă,

își împart de-a o viață acoperișurile orașului,

mai scunde, mai țâfnoase…

Destul,își spune,

toate acestea nu pot umple cufărul verde

al speranței

și cum va străbate parcurile orașului

colorat în frică  ?.

unii  o pun pe răzătoare și adaugă usturoi

doar, doar vor sufoca virusul

anticarul însă, citește-o scrisoare străină,

visează cum prin vitrină,trece-o balerină

de  la teatrul de peste drum ,

frica îl poartă sus pe  un munte,

aerul rarefiat îi dă puteri  măiastre,

coboară ,

împarte oamenilor

 cufere verzi pline cu lucruri anti virus,

rochii  grofate, tapiserii fără molii,

vaze cu intarzii despre facerea lumii,

un gramofon care cântă , trăim liberi  din nou …

În vitrină pune un afiș,

deschis pentru pribegi,păuni de rasă,

 posesori de albume- curiculum –vitae  de succes

înainte și după  epidemie  !

Așează drept pază în prag, doi soldați melancolici

luați de pe raft și pleacă

 să dea o declarație pe proprie răspundere

despre viața care-I amețește

de nu mai știe dacă

 numele i s-a desprins de sine

învârtindu-se în derută….

O  piele de șarpe uscată.