DEIANEIRA
Mi-ai apărutpoianăvorbitoare
cu flori de nu- mă- uita în ochi
m-ai înfășurat încosițe de coada calului
în fire lungi de pedicuță șoptitoare
și-n mângâieri de garofițe multicolore
Pe trup gol lăsat ploii calde
în scăldătoarea verii pluteau petale
și-n aer miresme împleteau amețitor
umbre din istorii și legende
Aveam liber la soare și viață
cu frăguțe și muguri de sâni
tras de limbă pe toboganul gustului
îngenunchiam în aer și fân cald
ca-n îmbrățișarea firelor de iarbă
din pânza pe care mi-o țeși mereu
să mă îmbraci cu dragoste, Deianeira…
CU ELAN TOTAL
Privirea înșelată suferă în tăcere ascultând :
„netoato, niciodată nu vezi ceea ce văd ochii !”
Mintea înșelată se chinuie în tăcere meditând :
„nepregătito, ce gândești nu trece prin creier !”
Sufletul înșelat scrâșnește cu bătăile inimii :
„neghiobule, apleacă-ți către stele infarctul !”
(mă aud aliniindu-mă lângă nebuni,
mă bucur că rătăcirea mea nu e a cititorului…)
Memoria se rușinează către viitor protestând :
„oasele mele sunt căptușite cu răni și durere
de la strămoșii care înjurau în întuneric !”
Auzul se întinde în muțenia lași tății cârtind :
„dorm cu voi, dorm repede și fără vise !”
(din adâncul fântânii săpate de bunicul ciont
protestele mâinilor lipsă călușul jucau a răspuns…)
Mirosul își încheie socotelile între anotimpuri :
„artiștilor, goana din cer spre pământ mă usucă
și trilurile păsărilor lașe sunt pline de găinaț !”
Gustul atacă versificatorii ascunși în farfurie :
„smintiților, Moirele coboară și urcă din noi
să sfințească supa săracului cu încă o armonie !”
Orbii lăsați de pază între apus și răsărit
stăpânesc înjurând cu istoria în izmene
și patrioții rămași la decenii de neputință
ne îneacă în scârbă cu elan total !
DU-TE , VINO DRACULUI
Se spune „du-te dracului” în multe limbi…
În limba unde lipsește libertatea cuvântului
se spune „vino dracului” și semnul e copt
în cuptorul unde se coc indulgențele
și minciunile pitite lângă adevăruri relative
de versificatorul care pierde mâncarea din traistă
Poetul își păstrează statutul între răcnete și plânsete
(e lângă mine unul care adună lacrimi ca Nero…)
își pictează dedicațiile ca-n cimitirul din Săpânța
pe trupu-i de cruce mâzgălită cu tatuaje
S-a hotărât la naștere să păstreze poeme în sânge
până va fi-n măsură să doneze cu suflet
ca să se aleagă și cititorii cu vreo ne(trăire)
Cine folosește semne pentru „vino/du-te dracului”?