Ion Scorobete: Natură discretă

Ion Scorobete: Natură discretă

NATURĂ DISCRETĂ

Stăruie oportun sugestia verde

în palma acelei duminici

ţipătul ochilor tăi

arcuieşte

zbaterea

un miez de nălucă

în fereastra deschisă complementar

spre valea îngustă a coapselor

atinge vârful de formă

semnul plierii trupurilor în unul

urcă

foşnetul prin imbox dereglează discret motorul de căutare

Iţi aud instinctul

adânc

încărcat şi lacom precum o meduză

în valul străveziu al mării

rezerva nedecantată se disjunge

prin porii magnetizaţi ai momentului

sugestia creşte

mă înfierbantă povestea haitei de dorinţi

şi cine ştie când timpul va da undă verde pentru

acest clişeu totuşi

CUPRINDERE

În conturul mişcării imprevizbilul bântuie

gesturile

de care nu sunt străin

geanta de serviciu e doldora de aspiraţii rescrise

în agenda fiecărei clipe

din durere în durere păşesc de parcă aş spăla teama

însoţitoare din start

cu migală

mă învrăjbesc eşecurile

sunt şi greire şi furnică în complexul vieţii mărunte

undeva dedesubt

cu acces din adânacul fântânii de resort

picură prin mătasea globulelor roşii

chinul

mi-e şi sămânţă şi fruct deschiderea

serpentinei

VEDERE DIN PERSPECTIVĂ

Migălesc poemul care mă scrie fără nicio vină

aşa cum sunt

un turbat după viaţa care fuge de rupe

mă năruie

amărăşte tot ceea ce atinge

ascunde dezinvolt esenţialul

de parcă nervul optic al celui de al treile ochi

este scorbura vârstei insesizabile

la o atentă vedere din

perspectivă

iar cât de actual prind eu lucrul în mâna emoţiei lizibile

se distinge după cum tac

după rana nevindecată cu care am fost azvârlit

monstrului acestei obsesii

a strigătului

care nu face cinste la o adică

şi nu mai pun la socoteală că nu râvnesc la nimic

nu sunt uşă de biserică

cel mult poate nisipul antrenat

de propria nesabuniţă

de a nu sta locului