– Mânca–mi–ai dindosul! Beli–te–ar hingherii! Să n–ai parte de salar, asta mi–i crucea!

Zbieretele dindărătul gardului ce împrejmuia Colegiul Mediu Tehnic, şcoală reprezentativă din Stânişoara, începeau să atragă oamenii ce aşteptau în staţie venirea autobuzului, curioşi să asiste la scandalul nocturn.

Se străvedeau, îndărătul grilajului, lângă cuşca portarului, trei persoane în tulburare. Crepusculul nu împiedica pe obişnuiţii cartierului să desluşească protagoniştii: directorul colegiului, secretara şi paznicul de tură – nea Anghel Ciubeică. Imprecaţiile curgeau din gura doamnei secretare Smârcoiu Solomie, către paznicul siderat; motivul… asta rămânea de aflat. Oricum, domnul director Dumitrică Rahan (Mitică, pentru apropiaţi) părea să aprobe punerea la punct.

Eh, nimic nu se poate ascunde într-o instituţie; de asta sunt telefoanele şi persoanele atente! Ce mai tura–vura se găsiseră paznicii să ceară plata orelor suplimentare (cerere colectivă scrisă!) tocmai când în şcoală opera brigada de control a Inspectoratului Şcolar Judeţean, în frunte cu chiar doamna inspector şcolar general adjunct Iolanta Babarău. De aproape o lună fusese luată la puricat activitatea şcolii, scotocindu–se după inadvertenţe, nepotriviri, erori. „O simplă inspecţie frontală, de rutină, repeta şefa brigăzii către dascălii inoportunaţi, conform graficului!”. Dar iniţiaţii şopteau că nu era doar atât, fiindcă vântul schimbării de după alegeri bătea peste tot, în căutarea „indiciilor incriminatoare”.

Partidul Adevăratei Democraţii pierduse alegerile generale, asta era! Iar coaliţia, formată din Noul Partid Democrat, Partidul Liberal Creştin şi Uniunea Populară Alogenă Română, pornise să schimbe temeinic toţi titularii funcţiilor de conducere, conform promisiunilor preelectorale. La scară macroeconomică, postelectorală, mari speranţe pusese populaţia în proaspeţii aleşi, cum că îndrepta–vor toate strâmbătăţile fostului executiv, ce deja era denumit „odioasa legislatură”; feluriţi noi lideri apăreau în emisiuni televizate, la ore de vârf, înfierând corupţia şi venalitatea celor ce se înfruptaseră patru ani pe socoteala statului, aşa că justificări pentru destituiri şi înscăunări se aflau numaidecât… chiar mai multe decât funcţiile vizate. După asemenea dezvăluiri părea firesc să fie schimbaţi toţi şefii bugetari, de la centru până în temelii.

Învăţământul, prioritatea naţională, era o ţintă predilectă a schimbărilor. Noul ministru de profil, onorabilul prof. univ. dr. Aristotel Otânjoiu definise clar politica educaţională: concursuri pretutindeni, bazate pe competenţe. Iar unde cei vizaţi nu pricepeau să demisioneze, veneau tot felul de echipe, brigăzi, comisii, ca picăturile chinezeşti, stimulate şi de sesizările oamenilor muncii, indignaţi că se mai tolerau indezirabilii partinici.

Aşadar, de rutină sau nu, inspecţie frontală la Colegiul Mediu Tehnic: mulţimea de inspectori (în bună parte metodişti, încorporaţi să–i suplinească pe oficialii foarte ocupaţi) începea de dimineaţă să–i abordeze pe dascăli, să–i întrebe de orar şi apoi să–i însoţească la ore, ca să încheie raportul zilnic. Felurite zvonuri penetrau masa angajaţilor: …încadrările erau greşite… iar nu i–au aflat pe maiştri la practică… fişele posturilor nu sunt actualizate de trei ani… secretara a zis că nu are timp să completeze cărţile de muncă… s–au tăiat orele nesemnate din condici… De mirare ce ieşea la iveală: mizeria din internat, săli de clasă ruinate, frig pretutindeni, că stătea lumea înfofolită în hainele de stradă, bani strânşi de la elevi pentru proiecte, documente şcolare lipsă… ce mai, starea învăţământului românesc!

Cu toate acestea, domnul director Rahan circula senin prin toată şcoala, beştelind părinteşte, după obicei, personalul auxiliar şi elevii de serviciu. „S–a aranjat, şuşoteau dascăli mai tineri, îl scot basma curată, este din acelaşi partid cu adjuncta. Rămânem cu prostul pe cap!”. „Lume rea, replicau alţii cu bunăvoinţă, că doar nu de prost ajunsese Mitică director… ci ca s–o privilegieze pe madam Smârcoiu, cu birou separat şi canapea de serviciu, home–cinema plus calculator cu Internet, să crape de ciudă personalul didactic că instrucţiunile oficiale acolo se colectau iar distribuirea lor… pe sprânceană”.

Totuşi, lumea dascălilor nu–i chiar aşa mare… se interpătrund toate ariile curriculare, precum şi diversele grupuri… unul cunoaşte mai mulţi, doar trăiesc în aceeaşi localitate, astfel că informaţiile transvazau continuu dinspre controlori spre controlaţi şi îndărăt. Bunăoară, profesorul de istorie Armand Resteu, ce predase pretutindeni, pe vremuri, socialism ştiinţific, nu putea fi refuzat de inspectoarea cu politici de personal, doamna Făcăleţ Ludmila, născută Ugeru, când a tras–o deoparte s–o chestioneze. „Pică sigur, l–a asigurat inspectoarea, a primit generalul o listă minimală!”. „Bine… şi în locul lui?”. Interlocutoarea a zâmbit şăgalnic: „Cel mai recent înscris în partid”, i–a fost răspunsul sibilinic. „Iote cutra, a ricanat domnul Resteu, d–aia m–a întrebat Babuică de caracterizare… ca să vezi!”.

Grupurile din Colegiul Mediu Tehnic au început să se agite. Doamna directoare adjunctă Curcă Bibiana s–a dus personal la inspectorat, pentru clarificări, după care le–a comunicat apropiaţilor cum că felurite sesizări anonime au fost înregistrate şi date ei spre soluţionare. Încântaţi, colaboratorii au început să parcurgă xeroxurile: „Domnul director umblă beat, dezorientat, urinează pe aleea şcolii şi râde fără motiv… are raporturi la maxim cu secretara, care nu posedă noţiuni de gramatică şi vorbeşte spurcat… iar pe soţie o neglijează pe motivul defectelor din copilărie… ”; „Doamna contabilă face discuţii cu ironii şi nu depune toţi banii la casierie… este intrigantă în privinţa folosirii veceului… ”; „Doamna Curcă Bibiana n–a făcut proces verbal pentru distrugerea foii cu pată din condică… i–a provocat mari ţipete profesorului de economie deoarece i–a luat planul de lecţii în timpul orei… ”. „Vai, ce ticăloşi, a intonat corul cititorilor. Doar anonimele nu se iau în considerare, scrie şi în contractul colectiv de muncă!”.

Nici Osie Babuică, profesorul de tehnologie n–a stat cu mâinile în sân, că doar fusese inspector odinioară şi cunoştea toate resorturile inspectoratului şcolar, măcar că periodic se schimbau denumirile compartimentelor, prilej de rotire a cadrelor. Prin intermediul şefului de cabinet, căruia îi ajutase băiatul să treacă bacalaureatul, a fost primit în audienţă de domnul prefect Otmar Suveică, să–i expună starea deplorabilă în care ajunsese Colegiul Mediu Tehnic datorită numirilor pe criterii politice şi să–i sugereze înlocuirea benefică a conducătorului şcolii cu o persoană căreia îi păsa de soarta învăţământului stânişorean. Impresionat de cămaşa portocalie arborată de solicitant, prefectul a declarat că va şti să amelioreze moştenirea nefastă, ba chiar i–a telefonat şefului corpului de control, să pornească o anchetă „ex–hau–stivă!”.

S–a pus în mişcare şi domnul profesor de fizică Fuşeriu Mauriciu, apelând la vecinul de palier Bojta Karol, întâmplător inspector pe probleme de calitatea învăţământului, pe care îl mai invita uneori la un grătar în căsuţa sa de la ţară, dobândită, ehei, ce poveste!… în schimbul garsonierei ce–o cumpărase cu banii din vânzarea benzinei peste graniţă… în timpul liber. „Carolică dragă, i–a zis Mauriciu, un director capabil ar putea scoate o grămadă de bani din colegiul ăsta, legal, bineînţeles, prin lucrări către terţi. Apropo, este aici o babă care şi–ar vinde casa, se mută la fiu–su, te interesează să fim vecini?… Mă ocup eu de toate formalităţile şi amenajarea, ştii, părinţii, obligaţii, mai un maistru de la şcoală… O dă ieftin!”. Iar Carolică, foarte plăcut surprins, i–a promis lui Muci (aşa îl alinta, în particular, pe colocatar) să se implice în mersul evenimentelor, mai ales că Uniunea Populară Alogenă încă avea ceva posturi de primit, conform algoritmului postelectoral.

În fine, a fost convocat consiliul profesoral, spre a i se împărtăşi concluziile brigăzii de control, ceea ce a tensionat toată suflarea din şcoală; până şi elevii voiau să afle „cum stă treaba”. Pe scena sălii festive, lângă masa prezidiului, fusese din vreme instalat un televizor ce rula „Şcoala noastră, trecut şi prezent”, film comandat de Dumitrică Rahan chiar în săptămâna când fusese uns director, completat şi expus periodic, pentru a evidenţia realizările sale decisive în managementul colegiului. De mult nu mai văzuseră cadrele didactice o asemenea concentrare de inspectori şi metodişti, ce–şi prezentau pe rând rapoartele, evidenţiind aspectele negative. Dar, orice ar fi afirmat ei, directorul arăta televizorul unde defilau imagini festive… În încheiere, doamna inspector general adjunct a anunţat că va depune o copie a raportului final şi recomandările impuse la conducerea şcolii, după care dascălii s–au risipit, tulburându–se cu diverse scenarii.

Bineînţeles, xeroxuri ale concluziilor raportului au început să circule încă din ziua următoare, cu marcajul colorat: …calificativul directorului – „nesatisfăcător sub aspect managerial”… adică mazilire. În mod misterios, pe uşa directorială a fost lipită o fâşie de hârtie… chipurile sigiliu… iar Dumitrică Rahan a chemat jandarmii, să constate nemaipomenita infracţiune, consemnată ca atare într–un proces verbal. Cu asta, basta!

„Aşa nu mai merge, a izbucnit proful de mate în sala profesorală. Doar nu suntem în epoca ceauşistă, la secret! Să facem o delegaţie, să ne desluşim!”. „Are relaţii cu persoane din fosta nomenclatură, a obiectat un dascăl vârstnic. Poartă discuţii neprincipiale… ca înainte, în birturi private… o mână spală pe alta”.

Totuşi, ordinul de eliberare din funcţie a directorului a fost emis de ministerul învăţământului, mai către primăvară… dar Mitică n–a semnat de luare la cunoştinţă, fiindcă s–a îmbolnăvit subit de discopatie lombară (cu internare de urgenţă!), nu înainte de a–şi sigila temeinic cabinetul, ameninţând public cu tribunalul prezumtivii profanatori, deoarece urma să se judece contestaţia sa la decizia ministerială, o decizie nelegală şi netemeinică, după cum a comunicat telefonic la toată mass–media, întrucât conţinea vicii de formă. Provizoriu, s-a nominalizat delegat un interimar, domnul Hârdău Ermolae, fostul director de la Şcoala generală nr. 11, rămas fără funcţie datorită comasărilor de şcoli.

Curios să afle ce–i rezerva viitorul, profesorul Armand Resteu a apelat din nou la doamna inspector Făcăleţ. „Mandi, chiar eşti naiv, a gungurit în telefon Ludmila. Generalul are o cunoştinţă la minister, pricepi?… taman acolo unde se întocmesc documentele… uneori mai scapă câte o greşeală de redactare, oameni suntem… şi se poate contesta cu succes. Te pup, pa!”.