Despre scriitori, cu dragoste

Despre scriitori, cu dragoste

Biografia literară a Simonei-Grazia Dima se suprapune aproape integral cu biografia sa existențială. A debutat, la numai șapte ani, cu o scenetă, Masca lui Lică, premiată la un concurs organizat de Teatrul de păpuşi din Timişoara, pusă în scenă în 1966, intrată în repertoriul permanent al instituției în regia Floricăi Teodoru și jucată, apoi, în turnee prin ţară şi străinătate, inclusiv alături de Orchestra din Bologna dirijată de Sergiu Celibidache, a Orchestrei BBC și a Teatrului Insieme din Modena (Italia). În 1972, Simona-Grazia Dima a fost prezentă cu un grupaj de versuri în culegerea Cu tot ce am… Cu tot ce simt…Eu cânt!, a elevilor timișoreni, urmată de o apariție în Almanahul literar (1978), un volum colectiv de poezie, Caietul debutanților 1980-1981 al Editurii Albatros, și, în sfârșit, de o primă carte de autor, Ecuație liniștită (1983).Poetă, publicistă, critic literar, eseistă și traducătoare, înzestrată cu o energie și o vitalitate precum puțini, Simona-Grazia Dima este autoarea a cincisprezece volume de poeme, șase cărți de critică literară şi eseistică referitoare la scriitorii clasici  francezi Baudelaire, Verlaine, Rimbaud și Mallarmé, dar și privind literatura română de azi (O anchetă literară, Labirint fără minotaur, Blândețea scorpionului, Micelii solare, Copac în cetate) și a unor redutabile traduceri din Arthur Osborne și Antonio Della Rocca. Firește, scriitoarea e prezentă în numeroase antologii, creația sa a fost tradusă în mai toate limbile importante și a fost distinsă cu importante premii naționale și internaționale. Toate acestea, pe lângă o prodigioasă activitate didactică, de bibliotecară, muzeograf și redactor în cadrul Academiei Române, precum și de membru în Biroul și în Comisia de Onoare a Centrului PEN România, cea mai veche asociație mondială a scriitorilor.

   Dintr-un asemenea unghi, cele două volume de eseuri și critică literară apărute simultan în 2021, Pâinea și vinul vieții. Lecturi din poeți contemporani, și Inelul cărților. Comentarii critice*, nu sunt, nici pe departe o surpriză: ele nu s-au născut dintr-o intenție programatică a autoarei, ci sunt consecința unor opțiuni întemeiate pe afinitățile sale elective. ”Nu au rezultat deci din vreo preocupare legată de clasamente, fie personale, fie elaborate de alții, ale unor poeți (și prozatori, n.n.) contemporani, vizând, în schimb, doar descoperirea și evidențierea poeticului și a unor trăiri subtile” – după cum mărturisește chiar Simona-Grazia Dima, în Cuvântul înainte la Pâinea și vinul vieții…

   O primă consecință este aceea că, în pofida multor așteptări, autorii de referință din cele două volume fac arareori parte dintre scriitorii cu maximă vizibilitate și/sau notorietate din literatura română din imediata apropiere. Dimpotrivă, chiar dacă unii dintre ei au în palmares numeroase volume redutabile, ei aparțin, aș zice, cu foarte puține excepții (Horia Gârbea, Andreea H. Hedeș, Arcadie Suceveanu, Nina Elian, Aura Cristi, Aurelian Titu Dumitrescu, sau timișorenii Eugen Bunaru și Petru Ilieșu), zonei mai puțin zgomotoase a vieții literare la zi. Ori sunt autori aflați în prima linie a altor domenii culturale, precum criticul de artă Pavel Șușară, prezent aici în ipostaza sa, inedită, de poet. Firește, trebuie adăugate aici numele unor creatori mai mult sau mai puțin conectate la realitatea autohtonă, unii dispăruți în ultimul deceniu, precum grecul Andreas Embirikos și cărturarul brazilian Atico Vilas-Boas da Mota. Alții, ca poetele Linda Bastide (Franța), Antigone Kefala (Australia) ori Ayten Mutlu (Turcia), ajunse la maturitate creatoare și celebritate în țările lor. Asemenea opțiuni, ultimele: cvasi-exotice, au multiple efecte. Comentariile Simonei-Grazia Dima aparțin în mai mică măsură criticii de întâmpinare și susținere, ci, într-o manieră covârșitoare, criticii de explorare și interpretare, cu ample valențe hermeneutice, în care primează scriitura, poeticitatea, metafizica, sensurile și mesajele pe care un volum sau altul le pun în lumină, conținutul uman, valorizarea unor intuiții, trăiri, reacții și poziționări profund subiective. Presupunând o necondiționată empatie și solidaritate, perspectiva criticului pune, cu ”sentimentul difuz al apartenenței la o viziune înrudită”, semnul echivalenței între poezie și împărtășanie, ori, altfel, între poezie și eliberare interoară, datorită puterii celei dintâi de ”a absorbi energia și destinul artistului, uneori în totalitate, spre a le dărui apoi celorlalți în chip de sacrament și cumul de cunoaștere”. Alăturarea/înșiruirea titlurilor de ”capitole”, dinadins concepute în spiritul non-finitudinii (…Poezia, sublimare și inițiere… topire a istoriei în reverie… distilat al existenței… rit ascensional, devoțiune… empatie, revoltă, emanație a reamintirii…), conduce programatic către ideea că, între paliere, există o legătură intrinsecă, în stare să modifice ierarhii și să impună o nouă și diferită încadrare a autorilor și a cărților lor. 

   Simona-Grazia Dima are, cu asupra de măsură, altitudinea estetică, dexteritatea, rafinamentul intelectual și exercițiul cultural necesare unor asemenea operațiuni de receptare și ”traducere” a ideilor și esențelor din textele supuse analizei, detectării acelor coordonate lirice și omenești ce le particularizează și le conferă identitate. Structura eminamente lirică a personalității sale se suprapune, în multe rânduri, cu aceea a cărților propuse, așează discursul sub zodia autoreflexivității. Îl transformă în oglinda plimbată de-a lungul propriului drum. Observațiile și interpretările sale, subtile și originale deopotrivă, beneficiază astfel, pe lângă proprietate, de forța și acuratețea argumentelor intra muros și de capacitatea de a convinge, prin felul cum sunt puse în pagină, prin, în ultimă instanță, stilul populat de rostiri și formulări care se țin minte. Au ingenuitate și autenticitate, deschid un dialog mereu plauzibil cu Poezia. Unul din care cititorul are de câștigat profunzime în înțelegerea și asumarea literaturii, nu în contrast cu prezentul imediat, ci în complementaritate cu el. Înainte de a fi critic (și istoric!) literar, Simona-Grazia Dima este un hermeneut inspirat și generos, cu o intensă apetență pentru experiența existențială irepetabilă pe care fiecare vers bun, fiecare poem, fiecare carte o comunică.

   În  privința notorietății scriitorilor recenzați, lucrurile stau diferit în Inelul cărților… De astă dată, prim planul investigațiilor critice este luat de autori cunoscuți, cu o poziție clar definită în ierarhia literaturii române. Aurel Dragoș Munteanu, Magda Cârneci, Bogdan Teodorescu, Gabriel Liiceanu, Norman Manea, Horia Roman Patapievici (cărora li se adaugă timișorenii Ștefan Ehling, Radu Ciobanu, Viorel Marineasa, Daniel Vighi și Adrian Dinu Rachieru), se numără printre ei.

   Grupate, ca și în volumul anterior, sub titluri mai mult sau mai puțin metaforice, cele treizeci și nouă de miniaturi critice sunt separate printr-o linie mai accentuată între modurile de raportare la realitate și, implicit, între genuri (poezie: Să apropii, insolitând; proză: Asimetria răspunsului; relatări de călătorie/memorialistică: Pe firul spațiului și timpului; studii culturale și evocări istorice: Efigiile memoriei; confesiuni: Desprinse de matriță; comentarii cu tentă jurnalistică: Prin ochiuri de vitraliu). În ultima parte, Și ei ne sunt în preajmă, Simona-Grazia Dima adaugă, într-o manieră asemănătoare cu aceea din Pâinea și vinul vieții…,patru studii consacrate unor autori străini (Miovan Vitezović, Morella Smith, Attila F. Ballász și Mazen Rifai), traduși și publicați și în limba română.

    În Inelul cărților…, balanța comentariilor se înclină mult mai evident în favoarea criticii de întâmpinare, susținere și interpretare a volumelor, sub tutela și în litera unui continuum pe care ele îl formează, având ca numitor comun reflecția asupra unor probleme ale literaturii contemporane, ”preferințe și preocupări constante, nutrite față de anumite subiecte și formule scripturale”.    Excelentă cunoscătoare a literaturii de azi, Simona-Grazia Dima vorbește aproape pasional despre lecturile sale. Comentariile ei sunt lipsite de asperități, contestări piezișe și observații scorțoase, din simplul motiv că, spre deosebire de mulți alții, ea respectă și iubește nu doar literatura și cărțile, ci pe scriitorii ei înșiși, față de care manifestă constant aceeași empatie, generozitate și solidaritate. Ceea ce, pentru un exeget e la fel de important și de necesar ca și spiritul critic.

*Simona-Grazia Dima, Pâinea și vinul vieții. Lecturi din poeți contemporani, Editura Tracus Arte, și Inelul cărților. Comentarii critice, Editura Limes