În amplul program „Timișoara Capitală Europeană a Culturii – 2023”, de departe, evenimenul briliant este expoziția „Brâncuși – Surse românești și perspective universale” – cu un titlu expresiv, ce intarsiază esența artei brâncușiene, coexistența și interdeterminarea național/ universal.
Muzeul Național de Artă Timișoara (aflat în clădirea istorică a Palatului Baroc, din Piața Unirii), care găzduiește expoziția, în perioada 30 septembrie 2023 – 28 ianuarie 2024, a devenit, astfel, la rândul său, perla Programului Cultural. În cadrul acestui program, a mai găzduit expoziția reper „Paul Neagu – O retrospectivă”, a unui un artist (1938-2004) de anvergură europeană, afirmat în diaspora din Anglia, considerat „cel mai important artist plastic român de la Constantin Brâncuși încoace” și expoziția – eveniment, „Victor Brauner – Invenții și magie”, ambele plasând Muzeul Național de Artă Timișoara pe harta europeană a muzeelor de referință.
În tandem, Muzeul Național al Banatului, pe lângă „Muzeul Popa’S”, dedicat lui Ştefan Popa Popa ’S – cel mai rapid caricaturist din lume – record omologat de Guinness Book, a găzduit expoziția sculptorului Bata Marianov – „Scuturatul Pomilor din Rai”, un artist timișorean, revenit din diasporă, laureat al Marelui Premiu al Uniunii Artiștilor Plastici din România, 2023, pentru întreaga operă. Muzeul mai e cămin la etajul Bastionului Maria Theresia, pentru expoziția permanentă „Spațiile Oravitzan”, cu 80 de lucrări, nucleul constituindu-l 12 opere donate Muzeului Banatului de către maestrul Silviu Orăvitzan – artist plastic fanion pentru arta sacră, reîntors la vatră după un periplu glorios prin capitalele lumii, artistul Luminii sacre, în consonanță cu sloganul Timișoarei Culturale „Luminează orașul prin tine! Shine your light, Timișoara!”. Ca respect pentru cariera de excepție, Ministrul Culturii i-a acordat, în anul de grație 2023, Ordinul Meritul Cultural, în grad de Ofițer.
Prin acest tandem muzeal, plurivalent expozițional, artele plastice devin astfel coroana regală a Programului Cultural, eticheta de noblețe culturală, pentru că arta întotdeauna răspunde dezideratului existențial „Luminează-te și vei fi”, totul întru lumina cunoașterii, cunoașterea de sine prin lumina interioară și prin lumina lumii care îmbogățește universul.
Expoziția „Brâncuși – Surse românești și perspective universale” este singura care a atras, în sine, ca albinele la stup, vizitatori sosiți special pentru acest eveniment, din străinătate și din marile centre culturale ale țării.
Chiar dacă în București este în același timp o expoziție eveniment „Efectul Picasso” (în acest an al comemorării a 50 de ani de la moartea artistului), s-a făcut potecă pe ruta București -Timișoara, (în ciuda unor cârcoteli : „Deh! Fala bănățeană!”).
Chiar de ar fi fost doar „Peștele” de la Tate Modern Gallery, London, ori „Pasărea în văzduh” de la Galeria Guggenheim – vârfurile de lance ale expoziției – și tot ar fi meritat să vii din cel mai îndepărtat colț al țării să-l vezi pe Brâncuși acasă, în splendoarea sa patriarhală, după 50 de ani de așteptare!
Prima expoziție din România (la care Brâncuși nu a participat, deși era în viață!), a fost în decembrie 1956, la Muzeul de Artă din București (sub directoratul pictorului M. H. Maxy).
Următoarea, în iunie 1970, tot la Muzeul de Artă din București, o expoziție retrospectivă Brâncuși, cu 50 de opere aduse din mari muzee din SUA și Franța. Era perioada „dezghețului” cultural de după 1965, în 1967 avusese loc „Colocviul Internațional Constantin Brâncuși” la București, iar în 1969 era marea expoziție retrospectivă itinerantă, inițiată în SUA, de Muzeul Guggenheim din New York.
Acum, la Timișoara, expoziția este girată profesionist de curatoarea Doina Lemny, specialistă en titre în exegeza Brâncuși, muzeografă și cercetătoare la Centrul Pompidou din Paris.
Expoziția cuprinde 22 de sculpturi, 11 desene, 44 de fotografii, documente etc. și prezintă etapizat perioadele de formare a artistului, cu lucrări în dialog, sculpturi, fotografii din ateliere, cu prieteni, reviste dedicate (precum revista „Integral”), cărți poștale primite, scrisori (precum cea de la Tristan Tzara), partituri muzicale pe catrene scrise de Brâncuși, filme originale alb/ negru ale sculptorului (precum cel cu „Peștele” -Le petit poisson/ Le grand poisson, ori filmul cu întregul proces de montare a Coloanei infinitului la Tg. Jiu).
Pe lângă lucrări împrumutate de la Muzeul Național de Artă Modernă, Centre Pompidou din Paris – principalul actant, sunt opere de la Tate Modern Gallery, London, Fundația Guggenheim, Veneția, Muzeul Național de Artă din București și Muzeul de Artă din Craiova, precum și din colecții private, precum cea a lui David Grob. (Marea absență dureroasă este „Cumințenia Pământului” – lucrare cu o întreagă istorie controversată legată de dreptul de proprietate, can-can mult departe de frumusețea pură a artei și gândul înalt brâncușian!)
Respectând maniera proprie a lui Brâncuși de a-și fotografia operele, pe un fundal negru și cu lumina focusată pe lucrare, la fel s-a procedat și aici în panotare și expunere, în designul pereților, draperiilor și mochetei (modalitate exersată cu succes de arhitectul Attila Kim și-n expoziția „Victor Brauner”). O expunere urmând sfatul lui Brânuși: „Să vă uitați la operă până o vedeți!”. Artistul nu-și explică opera, o privești până-i pătrunzi taina!
La intrare, te-ntâmpină „Ecorșeul”, o siluetă umană în mărime naturală, realizată în 1902, sub îndrumarea prof. D Gerotă, la Școala de Arte Frumoase din București, ca pentru o lecție de disecție la anatomie, pentru studiul mușchilor.
Pășim spre prima mare operă din tinerețe, o lucrare comandată ca un asamblu funerar, 1907, „Rugăciunea” (o femei îndurerată, în rugăciune, în fața unui bust de bărbat, aflat în față, pe un soclu înalt), în cimitirul „Dumbrava” din Buzău (acolo se află acum o copie, originalul fiind la Muzeul de Artă din București),
Luăm cunoștință apoi cu începutul celei mai lungi serii, „Sărutul”, 1907, din piatră de Marna (lucrare aflată la Muzeul Național de Artă Craiova). Inițial, gândit ca „Fragment de capitel”, ca motiv de frize, „Sărutul” va fi stilizat la maxim în „Poarta Sărutului” de la Târgu Jiu. „Sărutul seamănă cu o declarație de independenţă faţă de Rodin.”(Sidney Geist).
Începând cu anii 1920, Brâncuşi desenează acest motiv în corespondenţa lui de dragoste, ca pe o a doua semnătură.
Ultima operă din aceasta serie, Piatră de hotar (1945), poartă o semnificaţie istorică pentru artist, ca o operă-manifest, legată de mutilarea teritoriului românesc în perioada 1940-1944, simbol al iubirii eterne şi al înfrăţirii.
Caracteristic căutărilor sale sunt aceste continue serii de lucrări, de desfolire mereu a materiei, până a ajunge la esența din miezul ei, la sculptarea ideii. Cea mai expresivă în acest sens este seria „Pasărea măiastră”, pornind de la măiastra din folclor („Măiastra”, 1911, în bronz, de la Tate Gallery), la „Pasărea în văzduh”, (din colecția Peggy Guggenheim. Veneția) stilizată ca o săgeată spre cer, lucrări așezate pe socluri înalte, ca pentru a-și lua zborul. „Toată viața n-am căutat decât esența zborului. Zborul, ce bucurie!”(Brâncuși)
O serie definitorie este seria „Coloanei”, gândită încă din anii Primului Război Mondial. În expoziție, avem o versiune de la Centrul Pompidou, în lemn de plop. „Coloana fără sfârșit este ca un cântec etern care ne duce spre infinit, dincolo de orice durere și bucurie superficială!”(Brâncuși)
Seria Capului de copil, e ilustrată prinr-o delicată lucrare, „Supliciul” (1907), de la Muzeul de Artă din Craiova, un cap complet culcat, ce surprinde blândeţea unui copil adormit,
Somnul (1907), prima lucrare în marmură a lui Brâncuși, vine de la Muzeul Național de Artă al României
Seria muzei adormite o descoperim prin „Muza adormită”, 1910, în bronz lustruit de la Centrul Pompidou. Lucrarea a fost inspirată de o prietenă, baroneasa Renée Irana Franchon, dar căreia îi șterge complet trăsăturile anatomice concrete, rămânând un cap culcat, cu ochii închiși, cu nasul fin, și o urmă a unei guri abia deschise.
„Peștele”, o capodoperă a gândirii sale moderniste, lucrare în bronz, metal și lemn, creată în 1926, deținută de Tate Modern Museum, e o siluetă plată, ca o lamă, fixată pe orizontal, pe un știft care se poate învârti, ca o provocare a gravitației, punându-i în lumină strălucirea și acel zvâcnet pe care Brâncuși l-a eliberat din bronz. Pe un soclu de lemn, pune un platou din inox, în care peștele se reflect, ca și cum s-ar reflecta în apă „ Dacă i-aș fi făcut solzii, dacă i-aș fi făcut aripioarele și coada care-l ajută să înoate, i-aș fi oprit mișcarea.” (Brâncuși)
Pe lângă „Danaida” în bronz, 1918, de la Tate Modern, aflăm povestea vestitei capodopere „Domnișoara Pogany”, „bunica tuturor femeilor” (Doina Lemny), „Madonă a timpurilor moderne”, cu acel cap puțin aplecat, cu mâinile împreunate, la care va lucra peste 20 de ani în căutărea misterului chipului feminin.
Versiunea inițială a fost un portret al lui Narcis (care se admira, cu niște ochi bulbucați, în limpezimea apei), în care o actriță Margit Pogany și-a regăsit trăsături asemănătoare. Lucrarea de la Muzeul de Artă Craiova (exemplar turnat în 1950, în bronz patinat, după o variantă din 1912), cu acei ochi a exoftalmici ai lui Narcis, de parcă sunt orbi, lasă impresia că nu ne privește pe noi, ci în interiorul acestei femei.
In ultima sală, cum întâlnim și la alte expoziții europene, se proiectează continuu, în reluare un film important din cariera artistului: acum avem filmul detaliat despre Ansamblul Triptic de la Tg Jiu: „Coloana Infinitului”, „Poarta Sărutului” și „Masa Tăcerii”, unic, capodopera sa, sinteză a întregii opere. „Am ajuns la simplicitate, pace și bucurie” (Brâncuși).