(fragment)

Trei capete rotunde şi mititele se iţesc de după canatul unei uşi galbene, scorojite, cu vopseaua mâncată sub care se vede, ici-colo, altă vopsea, albastră. Uşa fusese doar închisă cu un cablu verde petrecut de trei ori după un cui bătut în zidăria din cărămizi roşii, mâncată şi ea de ploi şi vânturi. Cei trei trecură, furişaţi, pragul. În aceasta dărăpănătură, o casă evreiască veche, părăsită de la Revoluţie, când proprietarii plecaseră în Palestina, cum auziseră ei de la părinţii lor, locuia August Palton.

August era un ins despre care nimeni de pe stradă nu ştia nimic cert. Se construiseră tot felul de scenarii, când apăruse el în oraş, şi apoi pe strada lor, cu o motocicletă CZ, vişinie, acum doi ani. Nea’ Titi, din capul străzii, om umblat prin toată lumea – lucrase şi la construirea conductelor de gaz din Kazahstan – îi zicea lu’ nea Ghiţă care nu ieşise în viaţa lui din oraş, amândoi pensionari acum, cu timp berechet pentru poveste:

– Măi, dom’ Ghiţă, ăsta a fost în Legiunea Străină! Să-mi moară ce-am mai scump daca Mirel asta, sau cum l-o fi chemând, n-a fost in legiune!

– Ce să-ţi moară, bre, lasă, să nu-ţi mai moară nimic! Ce să-ţi mai moară? – zicea nea Ghiţă cu subînţeles. Nu mai are ce să ne moară, salut! Nu te mai jura ca un prost, pe un străin. O fi fost. E o viniturăşi noi trebuie să-l tratăm cu circumspecţie.

Nea Ghiţă rosti cuvântul „circumspectie” de parcă ar fi scos din gura cu doi dinţi lipsă, unul sus şi unul jos, o perlă nepreţuită. Cuvântul îl citise la gazetă, la Jurnalu’. I-a plăcut aşa de mult că l-a tot repetat toată dimineaţa, în timp ce a hrănit găinile şi porcul.

– Ce mă priviţi, fă, cu circumspecţie? – le-a zis, vesel, găinilor şi mai apoi lu’ Titişor – aşa îl botezase pe porc, de-al dracu’, în zeflemeaua lui nea Titi care prea le ştia el pe toate -; îl întrebă şi pe el: Ce-i, bre, Titişor, ai devenit şi tu circumspect cu lăturile? – şi râse cu înţeles numai de el ştiut…

August Palton pleca dimineaţa, în zorii zilei, când strada nu era încă deşteptată, doar vreo doi bărbaţi care lucrau pe undeva ieşeau cu bicicletele pe poartă deodată cu el, treceau pe lângă el înfioraţi, de parcă ar fi trecut pe lângă o umbră şi salutau doar scuturând capul. Să nu-l salute deloc, nu se făcea, era vecinul lor, aşa cum era, iar să-i dăruiască vreo vorbă, era prea mult: August Palton nu era în rândul lumii, nu merita atare consideraţie. Asta ştiau sigur copiii, cei trei năzdravani care desfăcuseră sârma verde şi intraseră în dărăpănătura în care înnopta August Palton. Se întorcea noaptea târziu cu câte o pungă de plastic în mână, îşi desfăcea sârma care ţineauşa răzimată să nu se ducă de perete, aprindea o lampă cu petrol, veche, din vremea lui Ceauşescu, o lampă pe care o găsise în podul casei, citea sau asculta ceva la un aparat cu baterii, apoi, după ce toate luminile de pe stradă se stingeau, se stingea şi a lui. Dimineaţa, la al doilea cântat al cocoşilor, nimeni nu-i auzea paşii molcomi. Unde se ducea, nu ştia nimeni să spună. Tanti Vetuţa, o dolofană roşie în obraji, straşnic de harnică şistraşnic de gureşă, zicea că l-a văzut la molul care se construia la marginea târgului  – lucra pe-o macara care aşeza panourile de sticlă.

– E iscusit, August al nostru. Îţi trebuie precizie acolo şi ochi buni, şiştiinţă, să ridici panourile cât trebuie, să le prindă oamenii la fix unele de altele – zicea cu voce înaltă şi veselă tanti Vetuţa, „poşta” cartierului.

De la ea puteai să afli tot despre toată strada. Ce mănâncă fiecare, unde lucrează, ce şi-a mai cumpărat în casă, unde lucrează – dacă lucrează – fetele lui moş Andrei, plecate în Italia, de un an, cu cine umbla nea Vichenti, „craiul” recunoscut al mahalalei, cui îi mai face vizite „de curtozie” – cum se exprima tanti Vetuţa zâmbind cu înţelesşi ridicând din sprâncene …

Vasile hornarul zicea, însă, că l-a văzut la aeroport:

– Ducea bagaje cu un cărucior ca o maşinuţă, lu’ domnii care veneau cu avionul, l-am văzut eu – spunea nea Vasile, uitându-se într-o parte.

– Taci, bă, Vasile, că ţieţi s-a pus stirigia pe ochi, nu mai vezi bine. Ce să caute August Palton la aeroport? Acolo e zonă securizată – îi zise în zeflemea nea Titi. Decât dacă o fi având vreo misiune… – mai zise Titi privindu-şi vârfurile tenişilorzdrenţuiţi cu care târşâia toată ziua, de la o poartă la alta.

– Da, i-ai dat tu o misiune, să păzească aeroportul de terorişti, mare goangă mai eştişi tu –  îl ironiza nea Vasile şi se arunca în şaua bicicletei, îndepărtându-se. Nea Titi nu apucă să-i răspundă, dar ar fi vrut.

Cert este că nimeni de pe strada Sicofanţilor nu ştia nimic sigur despre personajul care era chiriaş vremelnic fără chirie, pe strada lor. Mânaţi de curiozitate şiispitiţi de discuţiileobişnuite de la masa de prânz, când toată familia vorbea despre August Palton, punându-i-se în cârcă toate întâmplările deosebite din oraş – dacă era un incendiu, August Palton salvase un copil, dacă s-a rupt podul, August Palton salvase o mămică şi un copil dintr-o maşină căzută în râu, dacă-şi rupsese cineva piciorul, August Palton îl dusese în braţe până la spital, dacă se rupsese un copac pe bulevard şi căzuse pe un biet trecător, August Palton fusese acela care luase trunchiul gros şi-l aruncase cât colo – cei trei copii s-au hotărât să dezlege misterul locuinţei lui August, unde nimeni nu intrase vreodată… De unde deducem că oamenii au mereu nevoie de eroi pozitivi. Şi, dacă nu-i găsesc în viaţa reală, îi inventează sau ţes legende în jurul unor personaje enigmatice…