Planetă

Mai stă și acum firav

la colț de stradă

bătrânul flașnetar,

încremenit în timp

ca în muzeul

iubirilor de ceară.

A-mbătrânit și papagalul,

planetele au astăzi alt parcurs,

flașneta scârțâie

ca veacul

și nimeni nu mai crede

în ce a fost.

Poemă

Lunecă prin vise,

târziu în noapte,

baletistele albe…

Tresar și ascult plânsul tălăngii,

căci plouă,

l-ascult pe Bacovia cântând

prin parcuri pustii,

la vioară…

Cu zgomot surd

se prăbușește-n mine

cuvântul greu de plumb

și mă trezesc că-mi este frig

și s-ar putea să ningă iar

în noaptea-mi

plină de păcate.

Sevă

Domol

mai urcă-n sânge seva

unui cuvânt

uitat

în letopiseț

și-un mugur

se-aprinde pal

în bruma

unei toamne

reci.

Troia

Îmi lecuiesc adesea rănile

cu roua de pe flori,

mai răsfoiesc,

la umbra unei lacrimi,

Iliada

și lui Achile

încerc zadarnic

să-i domolesc

mânia.

Cuvânt

Se întrevăd scântei

albastru

în constelații neștiute,

cad stele

alb

în clarobscurul necuprins

al lui Rembrandt

și din vârtejul cosmic

se întrupează

arzând

Cuvântul.

Răsărit

Se-aprind lumini de rouă

în iarba verde

a dimineții,

se-aprinde marea

frământându-și valul

pe țărmul plin

de pescăruși dorminzi

și se aprinde clipa

în care aievea

se întrupează iară

Afrodita.

Aripi

Mai țin minte și acum

răsăritul

care mi-a dăruit aripi

de pescăruș,

valul

rostogolindu-se înspumat

peste gândul meu

înflorind albastru.

Este amurg deja

și pescărușii s-au ascuns

în scoica lor

de somn.

Izvor

M-am lepădat de mine,

să mă scufund singur

în ploaie,

ca-ntr-o apă de botez,

ca într-o mare fără pești,

ca într-un izvor

al tămăduirii

de sine.

Peștera

De nepătruns,

o beznă bântuia

la Altamira și Lascaux,

în grotele străvechi,

când a țâșnit din cer

lumina

și toți pereții au înviat.

Mai pâlpâie și-acum

făclia cu care

Platon a intrat

să decupeze

din întuneric

umbra.

Năluci

Se torc secundele

în fire lungi de întuneric

din orologiul

care bate

miez de noapte.

Năluci înveșmântate-n alb

dansează

pe străzile pustii

și bufnițe petrecărețe

prin poduri dau chermeze.

Atârnă speriată luna

într-un colț de cer,

ca o începătoare la trapez,

în timp ce omenirea doarme dusă

visând lumini,

bufoni

și carnaval.