Sunt scriitori în atât de plina noastră istorie a literaturii despre care nu se mai vorbește sau abia se mai pomenește, mai ales cei care au scris în plin stalinism, în post stalinism și în contradictorii ani șaizeci.

Țin în palme un ”Dosar Eugen Jebeleanu”, alcătuit de Gh. Tomozei cu devoțiune, manuscrise, scrisori, fotografii, telegrame, semne ale unei prietenii ca de la maestru la tânăr autor, în care scrisul lui Eugen Jebeleanu, cu creionul,e ferm, în manuscrisele pe care le parcurg , sincer, cu uimire. Ar trebui publicat. La fel ca atâtea alte semne, manuscrise de la scriitorii apropiați.

Pentru mine, maestrul Jebeleanu era autorul sacrosant, parcă desprins din manualele școlare, foarte ceremonios și distant așezat la masa rezervată dumnealui în restaurantul Casei Scriitorilor din anii 70… foarte distins și foarte departe de ceilalți. Dar nu, pentru tânărul Tomozei el fusese o prezență, un om săritor și bun conviv… O mărturisea Tomozei însuși. O demonstrează scrisorile.

”13 martie 1957

Tomozei dragă,

Iartă-mă, te rog, că încă odată te-ai obosit degeaba: am avut, în ultimele zile, multe lucruri pe cap și n-am putut găsi câteva ore senine. Îl rog pe poet să ierte poetul.

Mâine, orice ar fi, mă pun pe lucru, pentru că poimâine, Vineri, pe la prânz, traducerea să fie gata. Te aștept (…) E. Jebeleanu. ”

De altfel, referatul din 14 martie 1955 adresat Editurii de Stat pentru Literatură și Artă, argumentând necesitatea publicării cărții tânărului poet Tomozei este semnat de Eugen Jebeleanu…

Răsfoiesc manuscrisele, unele poezii suntde o modernitate acută și de o emoție uluitoare ! Am nevoie să îl recitesc, să văd dacă sunt inedite sau publicate, am nevoie de timp… să înaintez ca un arheolog anonim într-un sit pierdut, să înaintez cu precauție doar câțiva centimetri pe zi… Îmi trebuie timp. Dar cine mai are ?

Iată doar un eșantion :

”De acum înainte, obișnuiește-te să trăiești din amintiri

Din umbre de planete pierdute, din norii care fug,

din amintiri subțiri (…)

Tot ce-a fost frumos s-a petrecut cu cel

Care acum este altul

Obișnuiește-te cu prăpastia și cu saltul”

Fragment dintr-o poezie de Eugen Jebeleanu trimisă lui Gh. Tomozei într-un grupaj pentru revista ”Argeș” pe care acesta o conducea la vremea aceea. Repet: am în mână manuscrisele lui Eugen Jebeleanu lăsate lui Gh. Tomozei și cred că e un privilegiu.

Trăiesc impresia că prietenia aceasta a fost poate cea mai profundă, mai emoționantă, poate mai puțin sau chiar deloc știută de gura lumii. Sunt sigură că ea l-a format, l-a modelat pe tânărul poet într-un fel de a fi. Iar tânărul poet a păstrat tot: manuscrise, scrisori, bilețele chiar și o telegramă primită de la maestru de ziua lui de naștere.

Ieri, într-un templu-muzeu al poeziei române le-am căutat amintirea dar nu am găsit nimic…

Din volumul în curs de apariție ”Amprente pe sufletul meu”