Particularitate

restul lumii
e mereu amenințat
de războiul
ce se află
la o palmă distanță
războiul în care
aproapele moare
ca și cum
e cel mai
departe
și
sângele
suferința
strigătul lui
au devenit
particularitatea
altei specii
restul lumii din fiecare
nu mai beneficiază de niciun ajutor
și
în pustietatea
sângelui
suferinței
strigătului
are nevoie
de
viață

Gloanțe adevărate

a nins azi
printre fulgi
puteai vedea
un război tăcut
trăit
mereu de vecini
pentru ca tu să rămâi
martorul atrocităților
și să le povestești
fetiței tale
ca și cum
ele se întâmplă doar în somn
însă ea simte că nu e așa
și te întreabă dacă ai făcut armata
ridici din umeri
cauți vioara pe care ai abandonat-o acum 30 de ani
nici azi nu știi din ce pricină
chiar dacă aveai auz absolut
și recunoșteai atunci
ca și azi
orice tonalitate minoră
ninge
în miezul nopții ăsteia
aici unde se trage cu gloanțe adevărate în oameni
și
din sângele lor
se face
o cărare
spre
mai departe

Îndărăt

repede
repede
trebuie să scriu
ce nu trebuie să pierd
nu știu niciodată ce anume nu trebuie să pierd
știu însă
că numai cuvintele
pot adăposti
orice refugiat din calea efemerului
sunt multe războaie cărora le-am supraviețuit
fără meritul meu
mă așteptam să apară
dintr-o sincopă a inimii
sau numai dintr-o suspendare a privirii
însă ele
obișnuiesc să vină de aiurea
repede
repede
încât
toate cele
ale inimii și-ale minții
care ar fi mișto să rămână
se fac
praf și pulbere
până și cuvintele
îmi fac semne că nu mă mai pot însoți
și
rămas ultimul dintre toți cei care au reușit în viață
continui să merg îndărăt
ca să găsesc
măcar ecoul
primului
sfâșietorului
strigăt

Dexteritate

din piese de lego îmi construiesc lumea mea
ne spune fetița
fericită
din umbrele pieselor de lego
ne construim lumea noastră
ne spunem
privindu-i fericirea ca și cum facem parte din ea
în timp
ce
umbrele
se lungesc
se subțiază
tremură
strigând ceva pe care nu-l putem auzi de aici
de unde
ne privim trupurile
ca pe niște martori ai unui vechi naufragiu
în timp ce fetița
știe
cu dexteritate
să potrivească strigătele mute ale fiecăruia
în locurile
de unde
începe să fie construită o nouă mentalitate
sau
numai
o schiță urbană
a
nostalgiei

În stație

poezia
nu mai poate locui
la granița dintre crâncen și delicat
dintre înfometare și speranță
în aproape
inexprimabil
e trasă de limbă azi
ca să spună ce nu vrea
despre oameni și năravurile lor
e condamnată
pentru că nu se implică
în viața socială
poezia
nu își mai găsesește loc
nici măcar în deriva
unor fire de păr
ce se mișcă pe fruntea unei adolescente
ce așteaptă tramvaiul
ca să ajungă
acasă
poezia
n-a fost nicicând mai singură
și
poate
mai pregătită
pentru
a
se
reinventa

Masca de somn

pe telefon
e aproape totul
ne spune daria
o fetiță
ce trăiește în casa asta
unde părinții ei se ocupă cu modelarea lutului
pământ
apă
și mâinile
ce ridică din nimic
forme care să apere viața
de frig
de foame
de otrava ideologiilor
ce-s alea
ne întreabă daria cu masca de somn aflată pe frunte
auzindu-ne vorbind dintr-o dată
ok
nu trebuie să îmi spuneți
o să aflu pe telefon
dar
acum
că l-am închis
haideți să vedem un film despre fericire

Plumb moale

14 grade azi
ultima zi
din ianuarie
ultima zi
în care
am reușit să mă descotorosesc de lucruri vechi
depozitate ani la rând în capătul grădinii
poate ne trebuie la ceva
îmi tot spunea
tatăl meu
și
vorbele lui
erau ca un plumb moale
turnat
mereu la timp
peste nevoia mea de a mă elibera
de ceea ce știam
că nu mai folosește
nici măcar închipuirii
pentru a continua
măcar ceva din noi
care să fie
pe
mai departe
atât de cald
azi
încât
ghioceii s-au moleșit
privind pământul ca pe un cer mincinos
ce le-a promis
cândva
nemurirea

Foițe de aur

a rămas atât de puțină pâine
încât
nimeni aproape nu mai recunoaște foamea
umplând
cu ciocolată
cu foițe de aur
gurile
ce s-au moleșit să mai strige
a rămas atât de puțină sinceritate
încât
chiar dacă cotrobăi fanatic
prin mari biografii
nu găsești acolo
decât promisiuni fantastice
și nevoia de a hrăni
vechi mituri
a rămas atât de puțină lumină
încât
trebuie să închidem în plină noapte a minților
palmele
și să ne rugăm
nouă
ca să trecem teferi
de
noi