Ce sunt, la urma urmelor, regii, tiranii, altceva decât nişte proiecţii limitate ale lumii obişnuite, aşezate deasupra acesteia, între limite şi reguli specifice, ca să o poată domina? Cine le asigură sângele albastru care ar curge dintr-un fluviu celest? Cine altcineva poate asigura nemurirea unui muritor, decât harul său? Cum mă întreb, ca atâţia alţii azi, cine e autorul Vechiului Testament și cine e autorul mitologiilor greacă şi germană? Oare nu timpul şi-a pus amprenta asupra acestor trei capodopere care au marcat civilizaţia europeană, şi, prin cucerirea sabiei, civilizaţia lumii? De ce marile mitologii, spaţiile în care s-au născut, au dat cei mai mari filozofi, iar spaţiile marilor religii au rămas aride? Un răspuns empiric poate fi acela că supranaturalul  mitologic diferă de cel religios. Poate pentru că mitologicul e mai direct legat de uman, prin hiperbolizarea proiecţiei forţelor obişnuite, şi devenit exemplar, că ; nu  este prin nimic total diferit de omenesc, ca forţă exterioară şi punitivă, cum apare în Vede ori în Vechiul Testament, unde, în afara unor zei unici (Dumnezeu), toţi ceilalţi sunt oameni obişnuiţi: regi, judecători, proroci, martiri… Orientul de aproape sau cel din subconştinentul indian face şi desface lumea, centrând totul pe Unu… cu iluzia revenirii, sub alte înfăţişări, a aceloraşi actori umani de altădată, prin metempsihoză…

Orientul de aproape naşte doar un tip de personaje exemplare prin comunicarea lor cu Unul. Poate pentru că, în felul său, Unul nu acceptă decât comunicarea aleșior cu ei şi nu comentariile individuale permise de religiile politeiste. Dar nici Egiptul antic, nici toltecii, nici aztecii n-au avut comentatori. Poate doar Orientul, unde religia s-a confundat cu filozofia, etica, morala … Conştiinţa Eului cugetător e sfidarea religiei, substituirea lui Dumnezeu cu omul gânditor, a legii imuabile, unice, cu legea multiplului, a variabilelor şi posibilităţilor… Clinamen. Epicur şi toţi raţionaliştii antici greci, considerați într-o vreme materialişti…Sfântul Augustin e cugetătorul religiei, în replică la aceşti filosofi greci. Toma d Aquino încheie filozofia în dogmă, la loc, ca într-o carapace, iar mai departe a început o altă istorie a sufletului bun. Al celui răzbunător şi necruţător…

Iubeşte şi fă ce vrei!, spunea Sfântul Augustin… Pe cine în afara lui Dumnezeu? Făpturile umane sunt tot atâtea înfăţişări ale Lui într-un timp fizic şi într-un timp mistic. Cât suntem una, cât suntem alta, rămâne să ne răspundem, dacă ne întrebăm vreodată până la moarte sau în clipa supremă… a acelui Khairegrec, al clipei despărţirii sufletului de trup. N-am harul de a da viaţă unui spaţiu, unui timp, doar a acestui strâmt univers local al unei camere unde încerc să ucid tocmai acest spaţiu pe care mi l- am cumpărat cândva, să-mi fie loc de refugiu în meditaţie şi contemplare directă a ceea ce e natural. Nu am harul de a da viaţă, ca orice bătrân singur, ca orice femeie la menopauză, rămasă singură… Căci Unul omenesc înseamnă uscare şi pustiu… Mă întreb de ce l-am căutat pe acesta, epicureic şi nu direct prin porţile şi canoanele mănăstirii, cum mi s-a părut ca-mi era o chemare directă, deloc difuză, deşi ştiam, văzusem, vorbisem cu cei dinăuntrul chiliilor mănăstireşti….Rugămintea mea de atunci, poate şi de acum, e spre Tine, Doamne, să nu apuc vremea rătăcirii minții înainte de a înţelege ceva! Înainte de a vedea un crâmpei şi a putea să-l pun undeva pentru alţii… Dar cui îi trebuie aşa ceva în lumea bizară de azi? Știu că nimeni nu mă va asculta, aşa cum nu teascultă pe Tine.

Poate că singura mea dorinţă în viaţă, mai acut acum, odată cu trecerea vremii, a fost, este să mă pot apropia cât mai mult de bogăţia simplităţii Tale… a ideii de Unu, care să le poată înţelege măcar în sinea lor pe toate, să trăiască bucuria adevăratei bogăţii…