clementine

clementinele (citrus deliciosa clementina) descoperite întâmplător spun unii de clément rodier în 1902 dar cultivate în china cu șase secole înainte spun alții posibil probabil zic eu dar nu cred că se numeau clementine și nu aveau muzicalitatea rezonanța armonia acestui cuvânt clementine zic și mă gândesc la mandarine plus portocale și mă gândesc la clément rodier la clement

alexandrinul și la papa clement și mă mai gândesc la clemență da la clemență un cuvânt tot mai rar în ziua de azi când între emoție și reacție între concepție și creație se lasă umbra ca să-l citez pe thomas stearns eliot viața este foarte lungă zice el și ar fi și mai lungă zic eu dacă între victimă și călău ar exista clemență dacă între bogați și săraci ar exista bunătate dacă între

cel ce greșește și cel ce pedepsește ar exista îndurare da viața este foarte lungă și ar fi și mai lungă zic dacă între oameni ar exista iubire și nu răzbunare dacă între popoare n-ar fi războaie n-ar fi hotare și pacea de o mie de ani ar fi o împărăție nu un vis oarecare clementine zic și mă gândesc la clemență și mă gândesc la demență da la demența conducătorilor lumii acesteia

cutia poștală

ce bucurie ce exaltare ce fericire să primești în armată scrisori de la iubitele tale iubite la propriu în libertate dar și mai iubite da și mai dorite în dorul acela nebun de libertate în atmosfera aia cazonă cu apeluri de seară și apeluri de dimineață cu ceai cu bromură cu feliile alea de margarină prin care o puteai vedea goală pe margherita de la clejani și mesele alea jegoase de

prânz prânzurile alea cu ciorbă chioară și fasole la cazan fără ciolan și nopțile în care adormeai cu burta goală și cu sufletul gol și le visai pe iubitele tale libere libere să se iubească cu cine vor ele și le visai pe iubitele tale libere în brațele & în paturile bărbaților liberi și înjurai în somn și te apuca gelozia și suna alarma ce viață ce viață e aia în care vrei libertate și libertate nu

ai nici măcar în vis dar visezi la libertate atunci când ai pierdut-o și când ești liber uiți de ea ce viață ce viață e aia în care îți amintești de toate iubitele tale iubite la propriu în libertate și libere acum să se iubească cu cine vor ele bine făceau maiorul și adjutantul când mă trimiteau la ifa măgurele să le cumpăr vin murfatlar în el își înecau amarul viața lor de apevist [scuze îmi

cer scuze nu știam că voi nu știți ce înseamnă apevist vă spun eu armată pe viață] și uitau de patrie și de patriotism și uitau chiar și de nevestele lor libere care mă sunau pe mine furierul companiei să le spun unde sunt tovarășii tovarășii lor de viață iar eu le spuneam ce îmi ziceau maiorul și adjutantul să le spun nu m-am gândit atunci că ele voiau să știe dacă pot fi libere

câtă vreme tovarășii lor sunt în serviciul patriei ce patrie ce tovarăși ce neveste mă întreb și abia acum înțeleg ce înseamnă nato și abia acum înțeleg ce înseamnă război da mereu e un război între bine și rău mereu e un război în simțirile noastre și pacea e întotdeauna departe pacea e atunci când nu vom mai fi nu degeaba se spune dumnezeu să-i odihnească dar eu mă

gândesc acum la eroii neamului care și-au dat viața pentru patrie și patria i-a uitat și mă gândesc la iubitele lor libere libere să se iubească cu cine vor ele și ele i-au uitat de ce să-ți dai atunci viața într-un război care nu-i al tău care nu e câștigat de tine și în ce împărăție crezi că vei ajunge când singura împărăție este cea a cuvântului [la asta vă rog să meditați] acum vă las să

reflectați la cele de mai sus și la cele de mai jos pentru că titlul este cutia poștală iar cutia mea poștală este mereu goală mai goală ca o femeie goală și nu mai primesc scrisori nu mai primesc facturi nu totul s-a digitalizat un singur lucru însă nu înțeleg se poate oare digitaliza simțirea se poate oare digitaliza gândirea se poate oare digitaliza iubirea se poate oare digitaliza totul

mariana elvira și celelalte femei

nu era o frumusețe dar avea un un suflet mare în care încăpeau toate frumusețile lumii și toate frumusețile lumii se topeau în bunătatea ei îi spuneam mariana și era mulțumită cum era aspasia lui montale îi spuneam mariana în numele tău sunt două nume și maria și ana și zâmbea și era fericită cu toate nefericirile ei pe care le toca mărunt cum toci în bucătărie legumele da

și când a devenit o legumă nu mai credea nu mai spera nu mai zâmbea nici nu se mai războia cu destinul muritorilor probabil simțea probabil știa cât de aproape de început e sfârșitul dar nu ne spunea și nouă cei care trăiam în speranță cei care trăiam în iluzia unei veșnice vieți nu nu ne spunea că să nu ne întristeze cu o realitate pe care noi o ignorăm zi de zi și de care ea își

amintea da își amintea și ne-o povestea ca și cum ar fi fost într-o altă viață pentru că îi plăcea să vadă toate frumusețile lumii deși nu era o frumusețe dar în sufletul ei mare încăpeau toate frumusețile lumii și roma și egiptul și atena și creta și ierusalim și se topeau în bunătatea ei cum spuneam până când s-a topit și ea săraca în bogăția acestei lumi care îi uită pe toți și nu își

mai amintește de nimeni dar eu nu vreau să uit nici de elvira bruneta de la ziarul timișoara da care a plecat în germania cu un bărbat și s-a căsătorit cu altul cu același nume ca primul nici pe ea n-am mai văzut-o cum n-am mai văzut-o pe mariana după ce a plecat cum nu le-am mai văzut nici pe celelate femei pe care le-am iubit și care poate m-au iubit plecările sunt totdeauna

misterioase nu știi dacă le mai vezi pe cele plecate de ici colo și nu știi dacă le mai vezi pe cele plecate dincolo doar amintirea le păstrează mereu aici mereu vii poate mai vii decât erau în viață pentru că iubirea are o putere mai mare decât moartea și da iubirea are o putere de care puterile lumii se tem și nu trebuie să fii o frumusețe ca să aduni în tine toate frumusețile lumii