Din câte știu, o trăsătură aparte a regizorului Alexander Hausvater este că opțiunile sale au neapărat drept stimul nevoia de a depăși un obstacol, pentru ca, sub motivare personală, să  supună textul unei adaptări proteice care să ducă spectacolul spre  originale revelații. Cine decât el însuși și-a găsit curajul să treacă pragul în adaptarea spațializată a romanului Adam și Eva al lui Liviu Rebreanu? Ca și atâtea producții cu mize provocatoare la celebre creații din dramaturgia universală. Nu întâmplătoare, și numai din această perspectivă, alegerea unui text de Eugene O*Neill pentru adaptarea scenică, începând cu denumirea spectacolului, Interludii, titlul autorului fiind Straniul interludiu.

Motivarea pluralului poate fi explicată, pentru spectacolul în premieră la Teatrul de Artă din Deva, prin  încorporarea sinergică, în varianta scenică, a reprizelor de dans, muzică, pantomimă, cu efecte în dimensionarea spectaculară a stărilor emoționale trăite intens de personaje. Adică, o concentrare selectivă, așa cum însuși regizorul zice, a momentelor definitorii în destinele a „trei generații, între cele două războaie, care definesc toate tipurile de relații dintre un bărbat și o femeie, violența, brutalitatea, pasiunea și romantismul.” Prin deducerea timpului parcurs, se impune precizarea că avem de a face cu o dramă desfășurată amplu într-o epicitate romanescă, în nouă acte, fiind considerată, alături de trilogia Din jale se întrupează Electra, o creație complexă în monumentalitatea ei. Stimulant obstacol, precum ziceam, pentru regizorul Hausvater, trecut cu tânăra trupă de artiști de la Deva, alcătuită de curând, odată cu reușita directorului Mihai Panaitescu de a impune instituția sub titulatura  teatrului de repertoriu.

Fără echivoc, regizorul își asumă depășirea obstacolelor, și în definirea obligatorie a personajelor, se pare destul de dificilă având în vedere schimbările pe întreg parcursul. O dramă de personaj, Nina, fiica profesorului Henry Leeds, al cărei destin, să precizez din start, reușește să-l ni-l reveleze, în ipostaze definitorii, actrița Diana Dănilă. Nina Leeds este prototipul feminin care  mizează la început pe libertatea opțiunii. De la prima iubire cu logodnicul Gordon, pe care îl pierde fiind ucis în război. Depresia ei profundă, fără ieșire, și-o asumă ca pe un nedrept verdict împotriva propriei decizii de a-și hotărî ea însăși soarta. Imaginea fantomatică a primului iubit, prin readucere intermitentă în scenă de către Lorin Presecan, o urmărește în ciuda surprinzătoarei vindecări.  Pe acest fundal, se regăsește cu un plus în alegerile ei, într-un fel de sfidare a celor din jurul ei. Când află că soțul, Sam Evans, suferă de o maladie transmisibilă moștenitorului, după pierderea sarcinii, hotărăște să-l atragă pe propriul ei doctor, Ned Darell, în acuplare pentru a naște un fiu sănătos.  Scenele provocatoare cu acest demers feminin sunt destul de convingător jucate, interpreta Diana Dănilă avându-l partener pe actorul Daniel Cergă în doctorul Darell. De aici însă, cu trecerea timpului,  altă dramă între fericirea nașterii copilului din iubirea celor doi amanți și descoperirea adevărului de către soțul ei, Sam Evans.  Nina, cea care constată că are patru bărbați, numărându-l și pe iubitul ei fiu, ca făcând parte din a treia generație, ajunge să-și asume, de fapt, propria singurătate,  după dispariția soțului, și respingând cererea în căsătorie  a iubitului  doctor. Temporar însă, spre fericirea romancierului Marsden, adoratorul din umbră cu declarații zadarnice, care, în sfârșit, își vede împlinită dorința prin  opțiunea Ninei de a i se alătura, rostită cu un vădit compromis. O viață  sub sceptrul primei iubiri, într-o dramatică rostire existențială.  

Acesta este personajul emblematic, extras dintr-un univers de întâmplări și trăiri explozive „ale familiei cu trei generații care se iubesc, se ceartă, se împacă și, mai ales, își caută un destin fericit.” Cred că regizorul însuși a optat să-și dimensioneze montarea pe destinul femeii Nina Leeds, în relațiile ei, chiar involuntare, cu bărbații, în registru romantic, dar și erotic, cu motivații pulsatorii, sugerate scenic prin efecte adecvate, ca într-un sinergism simfonic al artelor.