INSULA

Într-o zi de albastru total,

Pe lichide imensități

Bărbatul privește o depărtare

Numai a lui și a mării.

Acolo, foarte de tot

În depărtări lăuntrice

Barcelona și Palma

Previzibilă corespondență

Sufletul a ridicat punți

Și s-a trezit siluetă albă

Minunându-se de Casa El Capricho

SPRE ADRA

Pământ spaniol,

Știu că nu mă vezi…

Sunt după coloane din stânga ta,

Beau și te privesc cum taci

În timp ce el îți vorbește mereu,

Tu – după coloane din dreapta ta.

Acolo el tace,

Și ea îi vorbește mereu

Și tot așa pân’ la ieșire;

Ultimul sentiment – portarul

Stă rezemat și resemnat,

Privește cu m afară-i spaniol, cum afară-i sânge,

Cum afară-i foarte afară

Știu că nu mă vezi…

Deși sunt aproape, aici,

După coloana din stânga ta

Și te privesc cum taci

Între timp ce El și Ea

Îți împoaie capul cu nimicuri

LA CEAS ÎNTÂRZIAT, UKULELE…

Bătrânul s-a desprins de pe argintate efigii

Există întotdeauna posibilitatea de a evita

Cer, și Pământ, și Monotonie – la un loc,

Gramofonul, în trecerea lui cotidiană,

Aruncă cu Wagner în populația nepăsătoare,

Cine vine la cină? Întreabă baronul Güell.

Verdele crud și alinarea departe-departe,

Pe ținuturile vărgate în alb ale intersecțiilor

Focalizată în ogive, la Casa Batlló

LA SAGRADA FAMILIA

Se ridică colb de Cataluna în lagună

Și e tare frig printre statuile din cer

Oamenii și-au gravat chipul albastru,

Trupuri de eter s-au umplut de clopote

S-a mai îngreunat pământ și ger

De cadavre,

De la un timp încoace rugile

Nu mai ajung la destinație. Sigur,

De sus, lucrurile se văd cu totul altfel;

Am să mă uit, zice, în fiecare zi

Când catedralele trădează jertfă păgână