Zilele trecute, într-o tăcere și, în egală măsură, discreție- în bună măsură îl definesc – Constantin Mărăscu a publicat un nou volum. Este cel de al cincilea, din ciclul Sfinți fără aureolă, un demers publicistic rar, eficient, necesar, inconfundabil. Prozatorul care este, asta sigur, l-a mânat să caute personaje, încă în viață, chiar dacă sunt învinse de timp, iar poetul,care, la fel, îl însoțeștepe Constantin Mărăscu i-a dat frenezia  să străbată distanțe, de obicei lungi,  ca să-și împlinească acest demers. El a arhivat, unindu-i în mărturisire, alteori în poveste, pe ultimii supraviețuitori din Banat care au luptat – nu puțin plătind cu viața – împotriva comunismului, i-a căutat pe cei trimiși în Bărăgan, pe cei care și-au trăit tinerețea prin munți, sperând că vor învinge.

N-au izbutit. Și de aici o adevărată tragedie. Numai citindu-i cele cinci volume, câte au apărut până în prezent, poți să înțelegi cât de greu, adesea cu jertfă, ajunge omul la capătului drumului. Pe care istoria,  vremelnic, uneori, îl rătăcește.

E aproape imposibil, după ce îi citești aceste cinci volume, să spui de ce adevărul, după un timp, lăsând în urmă atâtea destine chinuite, devine poveste. Și dintr-o altăzi, după ce timpul ia cu el și om și urmă, povestea umple locul gol lăsat de adevăr!

Scriitura vie, limpede, a  lui Constantin Mărăscu, în tot ceea ce înseamnă Sfinți fără aureolă, luați în calcul și partea documentară – excelentă, greu de împlinit, personajele sunt în vârstă și foarte vârstnice, este dată de trei posturi benefice.S-au întâlnit, sub același nume, jurnalistul, prozatorul și poetul, aleși să consemneze povesteacelor din  urmă supraviețuitori ai Bărăganului,dar și a celor care au luptat în munți.

NA Să se înțeleagă ce înseamnă acest demers, Filiala Timișoara a Uniunii Scriitorilor din România i-a acordat scriitorului Constantin Mărăscu Premiul pentru un proiect literar.