Declarație aparținător

Subsemnata,

în calitate de fiică,

îmi asum respectarea prevederilor legii privind

drepturile pacienților și normele de aplicare

admit să fiu însoțită de o persoană

desemnată și să respect toate indicațiile

îmi păstrez toate actele și valorile

asupra mea am înțeles

că starea pacientului este foarte gravă

înțeleg că voi pătrunde în spațiu

cu risc de infectare

mare și îmi asum riscul

de a contacta o infecție cu potențial letal.

Sunteți sigură?

Da.

(e acel DA tare și răspicat păstrat și nerostit niciodată la starea civilă)

Climate buffer space.

Ați pătruns într-o zonă de decontaminare.

Rămâneți pe loc.

Vă voi ajuta să vă puneți echipamentul.

Vă rog să nu atingeți nimic.

masca o păstrați. vă dau eu alta la ieșire.

două perechi de mănuși, apoi protecția pentru

încălțăminte: doi saci în care picioarele îmi intră până la genunchi.

Îi leg cu sfori ce se înfășoară în jurul gambelor.

Vă aduc o capelină să vă prindeți părul, apoi puneți asta

(un alt sac, tip cosmonaut, cu decupaj rotund pentru față)

Halatul vi-l pun eu: un soi de cămașă de forță sau de

haină pentru măcelari, legată la spate

Să nu uitați viziera.

Aveți 15 minute.

Nu văd nimic. Dar tata mă vede și mă recunoaște.

Scot viziera și-l privesc în ochi.

Are o mască de oxigen tip Cpap și ochii mai verzi ca niciodată.

21-22 prin gând mai pătrund din când în când cioburi de sticlă…

Când a început Revoluția, televizorul nostru

s-a stricat

Își luase, pesemne, prea mulți pumni în zona

milieului de macrame

încât considera că e un bun prilej să se

revolte și el

Așa că n-am văzut fuga celor doi ceaușești

decât în reluare

În direct am văzut gloanțele trase

la televiziune,

care brăzdau cerul ca niște comete vestitoare

de taine

Pentru spectacolul ăsta n-aveam nevoie de

TV,

fiindcă ferestrele erau destul de mari, iar

huruitul trasoarelor asurzitor într-o epocă în care

nu existau termopane

Tot în direct am văzut și morții întinși

unul lângă altul pe asfaltul rece pe care

sângele închegat se amesteca cu stele

La Dalles pereți mânjiți și creieri împrăștiați în Ajun

La Academia Militară, trupurile goale păreau

trunchiuri groase prăbușite pe caldarâm

într-o piață de Crăciun

Când a început Revoluția tata

era plecat să ia brad

În ziua de Crăciun m-a luat

de mână și mi-a predat singura lecție de istorie pe care

n-o s-o uit niciodată

Am traversat la pas un București

în care nu puteai decât să te bucuri că mai ești

Mi-a arătat urmele gloanțelor

pe fațade, străzi blocate de șenile

de tanc, lumânări arse

pe caldarâm, lacrimi

pe chipuri cernite, steaguri găurite

Alimentarele erau goale, la fel ca trupurile

celor căzuți, doar că ele aveau vitrine decorate

cu globuri mari și beteală

Când s-a terminat Revoluția, o parte

din colegii mei, cei care erau cei mai mândri

că-s comandanți de grupă sau de detașament, n-au mai apărut

la școală

Când s-a terminat Revoluția am primit o monedă

de aluminiu

(cu o monedă din asta cumpărasem o pungă

de plastic cu sigla Camel când fusesem în excursie la Scornicești)

și am cumpărat singură prima

Românie Liberă

Zăpada era până la genunchi.

Acum zăpada nu mai e. Nici tata.

Sifoane. Sicrie.

Eu l-am omorât pe tata.

Se făcea că înfigeam un cuțit mare de

măcelărie în coșciugul lui

Cuțitul trecea de florile albe de crin, le

reteza mirosul și-l transforma în roșu

De fiecare dată mă trezeam transpirată,

mușcând până la lacrimi perna plină de

muci

Cucuveaua cânta de ani buni în curtea

liceului de dincolo de căminul aflat sub

sechestru

De data asta cântă pentru mine. Oare ce zi e azi?

Râd așa cum am râs și când mi-a arătat

cum să pun plăcile de BCA ca să închid

nișa cavoului.

Îl țin de mână, în timp ce pe nas îi este

administrat oxigen. Pare euforic.

Și eu, eu ce fac?

Mese reci de metal mânjite de sânge, un

dejà-vu dintr-un alt vis

Îl întâlnesc la lift, îmbrăcat în pijamale.

Îl implor să nu-l ia.

Pantofii lui apar pe preș cu vârfurile

îndreptate spre ușă.

Acum sunt bine, pot să plec.

Într-o noapte îl caut prin buzunare și găsesc

bani. În alta merge să se bărbierească.

Suntem într-un parc cu acces restricționat. Mă lasă acolo,

cu mama într-un cărucior cu rotile și iese

prin gard, pe scurtătură, pentru a urca pe pasarela care

urma să se închidă.

Stai cu ea, ea nu poate urca.

Din camera luminoasă, dar zăbrelită,

mi-a zis, când l-am chemat la mine:

nu pot să vin, aici sunt viu.

Mama sărută pe creștet un nou-născut.