Autoportret

Iată-mă-s!
Bucuria de a fi
cu mieii Soarelui
pe pajiştea dimineţii

Iată-mă-s!
Desenând
cu privirea căuş
zborul rândunelelor
de la streaşina Casei
la Cer

Iată-mă-s!
Flacără argintie
pe zăpada Solstiţiului
sub clar de lună.

Iată-mă-s!
Sub priviri de Aprilie
verde-auriu
în surâsul florii de măr

Iată-mă-s!
în leagănul Primăverii
Binecuvânt
primii ghiocei
răsăriţi din Lumină

Ornic al clipelor
Izvorul şi Muntele

Iată-mă-s!
indigo
Toamnă de fum
peste brume târzii
cu mere atlantide
şi parfum de gutui
lumânări
în grădinile palmelor mele

Iată-mă-s!
frumos la chip şi adevărat
în fiecare Anotimp
Fericit la fereastra Lumii
scriu cu petunii
şi stele deasupra mărilor

Iată-mă-s!
ornic al apelor

Satul

Cum se deşteaptă Satul în zori

atât de alb-verde şi de devreme

ca şi cântecul meu de albastru solar

se luminează cât cerul apele caselor 

la cântatul cocoşilor perpendicular!

Trec uliţi aprinse pe roţile carelor

au stat noapte de noapte la felinar

şi acum merg la drum

cu boii şi cu lumina

Eu mă cobor fântânar

din culesul meu de stele după deal

ca să mă urc în cârca Lunii de pe o căpiţă 

s-o aşez cu Soarele-n cântar 

şi cu dimineţile pe cerul cobiliţă

Doamne, cum vin peste mine găleţile soarelui

cascadele sale înmiresmate de trandafiri şi de crini

se sparge văzduhul cu stoluri de rândunici

şi pe cumpăna fântânii se aştern zilele toate

goale sau dezbrăcate în muşuroaie de furnici

Atunci plec şi eu cu o nouă zi la oblânc

mă adaug în zborul de păsări

cu hlamida luminii pe umeri 

ca un râu ce mă curg în cascade nomade

din zori spre amurg cumsecade

fântână de înviere e Satul

alb-verde-albastru cu puf de scumpie

galben-auriu de gutui cu ciucuri de cătină

roşu măceş de măr dulce şi mov de scoruş

Satul meu curcubeu

patrie a Divinului în care m-a coborât Dumnezeu  

din noaptea Urselor în Carul Mare

ţăran din tărână şi oştean de pământ

cel ce sînt, acum şi aici, străjer al clipei

cu toţi strămoşii mei stelari 

veniţi în sat ca să aprindă lămpile Fiinţei

În satul meu cu nume de apă şi pământ călător

culeg cu privirea în palme stoluri de dor

lacrimi albite de stalactite

flori călătoare şi rupte din soare

după ce au fost de sfânta Zeiţă adormite

apoi înalţ fluturi şi zmee până la nori

pe autostrada cu intersecţii în şir de cocori

Cu mâna streaşină la soare

încă mai fac autostopul la carul cu boi,

până va coborî în fân următoarea farfurie zburătoare

în chip de pajură, de vultur zăgan sau de gaie

în satul meu galactic amirosindă a oaie

străbătut de uliţi şi care

aşezat pe un glod de sare loc de ocină şi de ohabă

Jghiab, satul meu, de o singură silabă…

Îngeri de zăpadă

Îngerii mei de zăpadă

erau fiinţe neasemuit de albe

care se odihneau pe fierăstraiele brazilor

pe soci şi pe buturugile de fag

ba chiar şi pe câinele Bercu,

care adormea sub blana lor pe Prispă

şi lătra când se scutura lângă uşa Cantonului.

Câteodată, îngerii de zăpadă 

veneau călare dinspre munţi

tot pe cai albi, deshămaţi, fără şa

şi aveau căciuli ascuţite de nea

îngerii ridicau turle albe la bisericile lor

şi toată lumea era a îngerilor de zăpadă.

Dimineaţa îi vedeam de pe geam

îngerii mei de zăpadă 

încremeniţi în frumuseţea luminii

Mai întâi, se ducea Tata cu o lopată

să-şi facă drum printre îngeri,

până la oi şi la Vacă şi abia, după aceea,

puteam şi eu să-i ating cu mâinile

în urma lui, printre raze de fân

ridicate în furcă deasupra capului.

Apoi, tăia apa cu toporul s-o ducă la vite

îngheţată bocnă în găleată

Sărea în fâşii mari ca de mesteacăn cioplit

şi Mama o punea să se topească pe plită.

După îngeri urmau florile 

de zăpadă şi de gheaţă crescute pe geam

le pipăiam formele şi desenele alb-argintii

cu degetele gândurilor pe dinlăuntru

Eu credeam că sunt ghiocei 

rămaşi pe dinafară,

care au vrut şi ei să intre în casă

dar i-a prins noaptea la geam.

Apoi, dispăreau toate fiinţele albe…

Plecau, unul câte unul, îngerii mei de zăpadă

pe măsură ce îi îmbrăţişa Soarele 

şi îi adormea cu privirile sale

pe genunchi ca pe prunci 

născuţi din Atunci…