Alerg sub oglinda lunii

trec desculț printr-un vis

în care m-a abandonat uitarea

și încerc să mă dumiresc

dacă e bună cărarea

pe care am luat-o

călcând fără milă boabe de rouă

amestecate cu petale de flori

mărul își pregătește rodul cu grijă

în așteptarea atâtor adami

rătăciți în ademenirea continuă

visul complică timpul în care

nu mă mai recunosc

și alerg sub oglinda lunii

să culeg zorii

din ochii zilei

înainte de a mă trezi la realitate

Și lacrimile cerului

vara asta mă privește ciudat

se uită la mine cu un ochi de șarpe

neîmpăcat cu iluzia amăgirii

mă rog de roua dimineții

să mîngâie amiaza zilei

cum o făcea mama la râu

dându-mi apă să beau

din pumni

și tot nu mă răcoream

până ce nu simțeam

sărutul matern pe ambii obraji

atunci nu înțelegeam mai nimic

din trecerea inexorabilă a vremii

măsurate în calendare

dar observam în fiecare vară

cum cresc oasele mele încărcate

de timp

și mă înălțam tot mai repede spre

seninul cerului

tata era mîndru de asta deși

nu mi-a spus niciodată

își furișa doar un zâmbet complice

în colțul gurii

și își vedea mai departe de treabă

știind că feciorul va răzbate

și nu-l va face de rușine

nicicând

nu știu de ce mă răscolește instant

amintirea părinților mei

veghind atent la trecerea mea de copil

pe sub vârsta lor fără popas

pitindu-mă după umbra dorului

ce mă năpădește

în această vară toridă

simt că se usucă și lacrimile cerului

din fântânile ochilor

mei

Popas

vindecă-mi poemul cu-n surâs

panaceu pentru eternitate

visul revărsat în plâns

învățând să-noate

câte anotimpuri are

dragostea nemărginită

scapă la numărătoare

clipa definită

într-o floare de april

căutând polen de dor

o albină și-un copil

spun că aripile dor

Lasă luna

iubito ia-mi umbra

și ghem fă-mi-o de sânge

să semene cu inima

pe care o mângâi

nu numai în nopțile de singurătate

lasă luna să-nvăluie-n șoapte

toată iubirea pe care-o percepi

ca pe-o imprevizibilă inundație

în așteptarea pompierilor

înecați în mine

Timpul ca un pescăruș rătăcit

strigătul pescărușului rătăcit

sparge valurile

mai mari decât toate anotimpurile

la un loc

și ecoul atinge discret infinitul

ca o nălucă în asfințit

mai flămânzi decât ni se pare

alți pescăruși aterizează lent

căutând rătăcirea

o umbră nedefinită

îndreaptă zborul pescărușului în derivă

și sub lumina curcubeului

norii temători se-nghesuie în clepsidră

eliberând nisipul care

nu-și mai găsește locul

într-un timp spulberat