În Cuvântul de închinarece prefațează noul său volum de proză*, Marcu Mihail Deleanu își (auto)definește demersul drept o ”latino-daciadă, o jucăreauă filologico-teologhicească etnocomică”, în care au fost amestecate ”întru dinadins lucruri de șagă ca mai bine să placă cetitorului”. ”Harta” unei cărți, primul dintre texte – un delicat și jucăuș dialog între bunic (autorul!) și Mira, nepoata lui de o șchioapă – sunt aduse importante lămuriri: ”o carte despre ce s-a întâmplat aici, la Marga, cu aproape două mii de ani în urmă, când a fost părăsită Dacia de către romani și cum s-a format poporul nostru, al românilor […] pe scurt, în cartea mea este vorba despre un bărbat în vârstă care se întoarce de la Roma în locurile natale din Dacia, după ce romanii au părăsit provincia în care au stat cam o sută cinzeci de ani și ceva, după cucerirea de către împăratul Traian”. Acest personaj fără nume – oarecum, un imaginar alter ego al scriitorului –, era elev pe când armata romană a părăsit Dacia, iar Profesorul său l-a luat în capitala Imperiului, unde a trăit până la șaptezeci și ceva de ani. Întors acasă, el îi scrie fostului său dascăl despre provincia părăsită de armata și administrația romană, despre soarta limbii latine, despre geneza unui nou popor, în contextul răspândirii creștinismului și al trecerii la religia monoteistă: ”Noua limbă, a cărei naștere am ocazia nesperată (pentru un grămătic) să o consemnez pentru Dumneavoastră, îmi face impresia, nu senzația, că este nu doar o evoluție firească a latinei pronunțate de alogeni barbari, ci și rezultatul, în plan lingvistic, al împotrivirii surde, timp de aproape două secole, față de canoanele cuceritorilor…” Ilustrul Învățător nu e, însă, singurul destinatar ale epistolelor. Multe dintre dintre ele sunt adresate unui amic, Lucius, și cuprind largi comentarii privitoare la forma mentis a noii lumi, la obiceiurile, tradițiile și eresurile populare generate de interferența tot mai profundă a celor două culturi, cea dacică și cea romană, despre cum tradițiile asimilează treptat rigorile religiei creștine și cum se modifică ritualurile legate de momentele esențiale ale vieții, nașterea, căsătoria și moartea, despre noile practici funebre/funerare și despre ”viziunea poetică din imaginarul colectiv în legătură cu viața de dincolo”. Cronologic, evenimentele se petrec în vremea lui Constantin cel Mare, epistolele consemnând, în mai multe rânduri, momente semnificative din activitatea primului Împărat creștin al Imperiului Roman.

O epistolă e consacrată apariției și funcționării tabuurilor lingvistice, iar o alta evocă în contururi de maximă plasticitate viața la Roma în/din secolulul al patrulea și vizita în capitala Imperiului a celui care a oficializat aici religia creștină: ”Roma e tot așa cum ai știut-o, cu un aer de nesuportat în zilele de vară, iar noaptea orașul e plin de pericole care te pândesc la orice colț de stradă […] în miezul zilei căldura te pocnește în moalele capului, răsuflarea devine grea de la mirosurile din bucătăriile tavernelor, de la duhoarea canalelor colectoare a resturilor și a apei menajere din insulele dărăpănate de-o parte și de alta a străzii. Vederea ți se încețoșează de la fumul grătarelor și de praful stârnit în urma călăreților grăbiți și a căruțelor care aleargă bezmetic dintr-o parte în alta a Urbei”.

Aceluiași clarissim amic Lucius îi este consacrată și o epistolă despre satul dacic  Margum (geografie, conducere, organizare și funcționare social-comunitară), așezarea în care Marcu Mihai Deleanu viețuiește și pe care o omagiază prin intermediul cărții. Autorul-personaj al epistolelor explică pe îndelete și motivele revenirii sale în Dacia: ”Am revenit aici cu gândul să recuperez, dacă se mai poate, ceea ce am pierdut în anii cât am trăit la Roma, dar entuziamul inițial s-a domolit chiar de la sosire, apoi s-a stins definitiv după ce am constatat că nu mai trăiește nimeni din știompul neamului meu, iar pe cei câțiva trăitori din generația mea i-am găsit așa cum îi știam de pe Columnă”. Eforturile sunt menite atât să îl țină la curent pe Ilustrul dascăl despre situația din Dacia de după retragerea aureliană, cât și să sprijine cu informații autentice intenția lui Lucius de a scrie o cronică despre figura emblematică a Împăratului Traian în mentalul colectiv, așa cum imaginea lui de învingător al lui Decebal s-a perpetuat în povestiri și legende, la fel de tulburătoare ca și basoreliefurile de pe faimoasa columnă din apropierea Forului Roman.

Redactate după toate rigorile retoricii clasice, cu formule de adresare (Prea bunule Învățătoriu,  Neuitatul meu coleg, Clarissime, Amate coleg, Stimatul meu coleg)  și de încheiere care se încadrează în cele mai riguroase canoane stilistice, scrisorile beneficiază de expertiza lingvistică și de competența științifică de netăgăduit a profesorului Marcu  Mihail Deleanu, autorul unui doctorat coordonat de unul dintre întemeietorii școlii filologice timișorene, la rândul lui, un împătimit cercetător al vocabularului, etimologiei, onomasticii, toponimiei și semanticii limbii române, al substratului ei cu adânci rădăcini în cultura și spiritualitatea latină. De la Magistrul său, scriitorul a preluat nu doar voluptatea de a chițibușeri conexiuni lexicale și de a le transforma în literatură de cea mai bună calitate, cu o solidă componentă pedagogică și enciclopedică, dar și acribia și echilibrul dintre opiniile privind suportul dacic al idiomului național și părerile despre cuprinzătoarea influență a latinității. ”Suntem și daci, dar îi lăudăm pe daci folosind cuvinte moștenite de la strămoșii noștri romani”, zice Marcu Mihail Deleanu citând cu exactitate una dintre constatările favorite ale Maestrului său întru limba latină.

Memoriei acestuia din urmă îi sunt consacrate câteva pagini din Epistole de la Margum, într-o aproape patetică pledoarie pro domo, ce trimite textul în zona alegoriei și parabolei. Marcu Mihail Deleanu asociază nefericita postumitate a universitarului timișorean cu destinul anticului Sabinus din relatările lui Tacitus: ”preopinenții justițiari post-mortem ai Domniei Sale preiau din dosarele Securității păcatele cu care l-au încondeiat informatori infami ale căror nume nu s-au strădut să le afle autorii”. Cum istoria se repetă, întâmplarea seamănă izbitor cu ”denunțarea mincinoasă a lui Sabinus” care a dus la moartea personajului, atras în cursă de instigatorul Latiaris și provocat să-și verse năduful pricinuit de persecutarea de către împărat a urmașilor lui Germanicus. ”Nu știu dacă acest sport al delațiunii îl avem noi, românii, moștenire de la romani sau ne-a fost adus pe tancurile sovietice, dar să nu uităm că unele cetăți ale dacilor au fost cucerite de romani doar după ce un apropiat al lui Decebal a destăinuit dușmanului locul izvoarelor de unde primeau apă. De-o fi una, de-o fi alta, se pare că acest păcat al delațiunii este general uman, iar cu referire la perioada în care Magister a suferit de pe urma unor asemenea păcătoși putem spune că metoda înfricoșării și a manipulării individului prin delațiune a fost rafinată în comunism, devenind politică de stat, ca în vremea lui Tacitus” – comentează, cu amărăciune, prozatorul.

Arhitectura cărții lui Marcu Mihail Deleanu cuprinde nu doar cele opt epistole ”clasice” ale dacului repatriat după o viață întreagă petrecută la Roma (seducătoare această idee de a recupera trecutul în/prin interacțiunea dintre memoria individuală ”alterată” de viața printre străini și explorarea trăirii colective a prezentului!), ci și alte opt proze,  predominant dialogate. În acestea, scriitorul (de astă dată identificat fără echivoc) conversează cu Mira, curioasa și inteligenta lui nepoțică, autoare de mici narațiuni, precum Povestea unei pisicuțe norocoase, pe care bunicul o reproduce generos fiindcă ”îi aduce aminte de anii copilăriei” petrecuți în satul Marga, nu departe de Oțelul Roșu.  Parteneri de subtile analize predilect filologice îi sunt și alte personaje din lumea satului, precum Ion (legenda despre Jalea cucului) ori inginerul Nicolae, părtaș de ”bucuroase aduceri aminte a serilor de la Marga”, și care, zice prozatorul, a fost sprijin în săvârșirea și desăvârșirea” scrierii Epistolelor de la Margum. În conversațiile cu Nicolae, filologul aduce în discuție și prima tentativă de a scrie un text folosind exclusiv cuvinte latine, experiență ce aparține unui bănățean, Dan D. Farcaș, originar din Reșița, matematician, informatician, scriitor, cercetător român al fenomenului OZN și al civilizațiilor extraterestre, autor de cărți privitoare la univers și la lumile paralele. Povestirea lui intitulată La poarta de stele a timpului aparține genulului științifico-fantastic și a fost publicată în revista Semenicul.

Temele/problemele abordate în aceste texte duc adesea proza lui Marcu Mihail Deleanu în zona autoreferențialului, deconspiră interesante poziționări hermeneutice (Jalea cucului) ori de teorie literare. Firește, nu lipsesc referințele autobiografice, mărturisirile nu o dată de o seducătoare sinceritate: ”Încerc să înțeleg și să explic cititorilor cum s-a format poporul român, de ce și cum a dispărut civilizația romană, cum s-au ruinat atâtea construcții vestite ale antichității, de ce au ajuns cetățile dacice o grămadă informă de pietre dislocate din celebrele ziduri de apărare” ori, altudeva: ”eu nu sunt scriitor, sunt autor […] eu nu am pretenția că fac literatură, eu scriu texte nu pentru cititori […]  ci pentru mine și ca să treacă timpul îmi antrenez mintea așa cum fac bătrânii care deleagă cuvinte încrucișate ca să își mențină creierul în activitate”… Oscilând între stilul epistolar clasic (ars dictandi), eseul cu multiple subtilități pedagogice și narațiunea predilect dialogată, Epistole de la Margum este o carte mai puțin obișnuită. Ea trece dincolo de tiparele obișnuite ale prozei, fără a expune, la schimb, o abordare scorțos-științifică a unei teme de mare actulitate – geneza limbii și formarea poporului român. Ficțiunea cu iz de maximă autenticitate și documentarul întemeiat pe o redutabilă cunoaștere a domeniului, se amestecă în doze suficiente pentru ca, în egală măsură, jucăreaua lui Marcu Mihail Deleanu, să-și seducă și să-și convingă cititorul.

*Marcu Mihail Deleanu, Epistole de la Margum, Editura TIM, 2025