Poem de mama

De câte ori frământa pâine,
Mama … plângea,
Primăvara când cânta cucu’
Și tata ara pe dedesubtul pământului,
Mama se uita în sus … plângea și ne legăna.
Când îi scriam scrisori din armată
Și întrebam de tata,
Ea se așeza pe marginea lumii, le deschidea
Și le arăta trecătorilor … cu lacrimi în ochi.
Atunci când șuiera trenul …
Mama își ștergea lacrimile
Să nu o vadă nimeni
Și turna ulei în candelă.
Doar de două ori a râs mama:
Când a fost deportată
Și a mers deasupra vagonului de tren, pe timpul foametei,
Și a doua oară … am găsit-o râzând
Când a luat-o de braț … Pasărea Păzitor.

Ne jucam de-a noi

Prin depărtări cu gust de noi,
Ne învelea amorul …
Și lacrimă și azi, și mâine
Ne adunau în cronos,
Acum îți spun de-aici, din tot,
Mai lasă-ți nepăcatul
Să dorm cu el sub braț,
Pe sub oglinzi cu gust de tine
Să ne nuntească dulci poeme
Prin albe cavatine
Și când vom fi de alb
Și tu, și eu, în noi ca două aripi
Vom râde din același doi
Prin depărtări cu gust de noi.

Jumătăți de cuvinte

Umplu pahare cu vin neînceput
Și le beau pe jumătate,
Număr păsările care-și fac cuib
În pletele iubitei
Și mă bucur de partea plină a crucii,
A doua zi
Umplu pahare cu vin,
Le dau orbilor
Să le bea pe jumătate,
Număr toate stelele căzătoare
De la ei din lacrimi
Și mă întristez
De jumătatea goală
A crucii.