Secțiunea de aur este prezentă în multe dintre poeziile lui Eugen Dorcescu. Miozotis, poem de dată recentă, cu care debutează volumul de versuri omonim (v. Miozotis, Ed. Eurostampa, Timișoara, 2023), frapează printr-un raport numeric foarte apropiat de numărul de aur al lui Euclid (1,61904… față de 1,61803…). Pentru ilustrare, vom avea în vedere schema metrică, forța mesajului și aspecte ale realizării artistice a poemului:
Miozotis
Mirelei-Ioana
Spunea, cândva, sublimul Calderón
(În care veac, mileniu sau eon?),
Spunea-n viu grai, vedenie sau scris
Că viața omenească-i doar un vis.
L-am fost crezut? Sau nu l-am fost crezut?
Mă-ntreb dinspre sfârșit spre început.
Corabia-mi, trecând din val în val,
Se-apropie, treptat, de cellalt mal,
De țărmurii tărâmului promis.
Ah! Lungul drum n-a fost decât un vis.
Adorm pe brațul tău, Miozotis!
(18 Martie 2023)I. Schema metrică:
_ / _ / _ / _ _ _ /
_ / _ / _ / _ _ _ /
_ / _ / _ / _ _ _ /
_ / _ _ _ / _ / _ /
_ _ _ / _ / _ _ _ /
_ / _ _ _ / _ _ _ /
_ / _ _ _ / _ / _ /
_ / _ _ _ / _ / _ /
_ / _ _ _ / _ _ _/
/ / _ / _ / _ _ _ /
_ / _ / _ / _ _ _ /
O abordare matematică, după formula deja încetățenită, ne oferă următoarele rezultate: numărul silabelor neaccentuate: 68; numărul silabelor accentuate: 42. Raportul dintre ele: 1,61904… (Proba: numărul total de silabe: 110, împărțit la numărul silabelor neaccentuate: 68 = 1,61764…). Poemul se situează, fără niciun dubiu, în parametrii secțiunii de aur, corespunzătoare excelenței artistice.
Ca de obicei, însă, nu ne vom mulțumi cu datele formale ale poeziei, ci vom încerca să atribuim acest rezultat profunzimii și elocvenței semantice. În Miozotis, identificăm structuri de adâncime de interes major în filosofia existenței, cu reverberații memorabile în arta cuvântului. Deschiderile intertextuale din acest poem prilejuiesc punți cu patrimoniul literar național și universal: gândul ne duce mai întâi la Mihai Eminescu și apoi la scriitorul spaniol menționat în text: Pedro Calderón de la Barca, a cărui capodoperă dramatică, intitulată „Viața este vis” („La vida es sueño”), este axată pe un motiv literar străvechi. De aceea, nici nu se poate preciza momentul istoric al primei sale ocurențe: „În care veac, mileniu sau eon?” Eminescu însuși glosează pe tema vieții ca vis („… Că vis al morții-eterne e viața lumii-ntregi”, în Împărat și proletar; „Le arăt că lumea vis e – un vis searbăd – de motan”. în Cugetările sărmanului Dionis; aceeași definiție a vieții este subsidiară versurilor: „La ce statornicia părerilor de rău/ Când prin această lume să trecem ne e scris/ Ca visul unei umbre și umbra unui vis?” din Despărțire ș.a.m.d.; inclusiv în poezia intitulată Vis, găsim o reluare, variantă a definiției metaforice a vieții – vis al morții eterne: „Căci viața-ntreagă-a lumii-ntrege/ Un vis e al eternei morți”). În Departe sunt de tine, Mihai Eminescu dă glas sentimentului unei îmbătrâniri lăuntrice, având iluzia unei vârste pe care nu va ajunge să o împlinească: „Optzeci de ani îmi pare în lume c-am trăit”… Această vârstă este însă o realitate pentru Eugen Dorcescu, care a scris poemul Miozotis în ziua când a împlinit 81 de ani (18 martie 2023). Cele opt decenii de existență i-au prilejuit poetului numeroase experiențe (inclusiv activitatea de creație, care îl definește), lecturi multiple, mai cu seamă spirituale, și reflecții (v. cele exact și crud consemnate în Jurnal), care i-au îmbogățit și nuanțat cunoașterea, gândirea, emoțiile, întărindu-l în credință. Privirea retrospectivă („dinspre sfârșit spre început”) asupra vieții… aproape încheiate, are răceala unei percepții lucide, dar și căldura unei implicări sufletești fără rezerve. De-aici, adevărul și tensiunea ce se degajă din exclamația-concluzie: „Ah! Lungul drum n-a fost decât un vis!”. Aceasta transformă metafora coalescentă „viața (omenească)-i (doar) un vis” într-o axiomă. Dovada este propriul destin.
Dincolo de relațiile cu scriitori iluștri pe care le întreține, Miozotis are și o stilistică unică. Metafora „corabie”, simbol pentru condiția de călător pe ape a poetului, generează o structură complexă, prin inspirate inducții („trecând”, „se-apropie”) și grefe („mal”, „val”, „țărmurii tărâmului promis”, „drum”). Pregnanța expresiei artistice este direct proporțională cu simplitatea ei.
Spre cinstea autorului, impactul emoțional al poemului sporește imprevizibil în final, printr-un enunț de imensă vibrație. Derivat din ideea centrală, ultimul vers își păstrează independența, datorită distanțării grafice de strofele anterioare și, mai ales, forței sale perlocuționare. Acesta poate fi privit ca un poem în sine, comparabil cu poemele într-un vers ale lui Ion Pillat:
„Adorm pe brațul tău, Miozotis”.
Metafora verbală „a adormi” este din aceeași sferă semantică cu metafora nominală „vis”. Prin urmare, este o metaforă indusă. O fi moartea, ca și viața, tot un vis? Pentru că este cert că se insinuează aici ideea de moarte, verbul „a adormi” fiind sinonim cu „a muri”. Versul precedent nu admite echivoc: „Ah! Lungul drum n-a fost decât un vis”. Verbul predicat la indicativ, perfect compus, trimite la o acțiune, cea de „a trăi”, care s-a încheiat. În această atât de omenească imaginare a trecerii dinspre viață spre moarte, eul liric are drept căpătâi brațul iubitei: „adoarme” iubind. Întru înveșnicirea nădejdii, a credinței și-a dragostei. Mai presus de toate, a dragostei, care unește…, la nesfârșit, „un mal” cu „cellalt mal”.
În acest poem, căruia secțiunea de aur îi atestă valoarea, Eugen Dorcescu contribuie la perpetuarea unui motiv literar universal și îmbogățește expresia poetică a marilor adevăruri din cultura umanității.