# # #

gândul își așteaptă noaptea
așa cum moartea își așteaptă de o mie
de ani
sângele său zbuciumat
mereu te uiți după primăvara altora
îmi spui
când toată bucuria altor mâini ți se întinde
să te întrebi dacă totul este așa cum
s-ar fi cuvenit
să plângi
să râzi
să alergi în vârful picioarelor să nu ți se
audă pașii
numai așa atunci când iarna
se va crede nemuritoare clopotele ei
îți vor arăta că ești

# # #

aprind focul seara
mâinile așteaptă ceva nemaivăzut să-l cuprindă
tu privești ca într-o oglindă ovală împărțită în două
jumătate se teme jumătate îngăduitoare
unul din ochi
născocește boabe de grâu dăruindu-le celuilalt și
toate izvoarele lumii se opresc la poarta stelelor
fără să le cuprindă
umbrele fosforescente ale pietrelor te înspăimântă
nu-ți fie teamă ve dezlega semnele
Dumnezeu lasă mereu o fereastră deschisă

# # #

uneori te visez
deschizi ferestrele și în loc de aer
intră păsări cu gheare mari
scurmându-mi ochii
alteori se apropie de tine
cu firimiturile mâinilor mele în gheare
vor să te atingă
și tresari ținând în palme clipa
din care mă nasc și mor
în același timp

# # #

ascult tăcerea
e felul meu de a mă despovăra
prefă-te că uiți o poză în fața oglinzii
lângă ea
mergem să ne așezăm inimile
cândva aici era piatra pe care
mi-am scris numele i-am spus
eram atât de aproape încât
Dumnezeu a desenat două cercuri concentrice
și un imperceptibil punct străveziu
imperceptibilul punct străveziu de care
mă apropii cu teamă
zâmbetul ei desenează umbre în aer conturându-se
cald pe linia roșiatică a amurgului
-oare mâine va ploua?

# # #

va va veni ca o ploaie de vară
și e frumoasă
te va pluti până dincolo de
malul celălalt și vei simți gustul
vioriu al amurgului foarte aproape
și vei fi întâmplarea amiezii
și vei fi trecătoare de ape

# # #

și uite-așa povestea asta
poate chiar să se întâmple
vii noaptea în odaia mea să-mi alungi
liliecii din somn și perna cu greieri
o smulgi fără ptejudecăți
spre tine stau cu spatele întors
numeri în gând unu doi trei s-ar putea
să fie un act infidel să ne scăldăm
în râul lui heraclit amețitor de alb
porți în loc de cercei corăbii de hârtie
să părem că venim din lumea
păsărilor de zăpadă
apoi
pleci lăsând un semn în odaia de sus
acolo unde moartea încă dă cu zarul