Igor Bergler continuă „Apocalilpsa după Charles”. Și lansează în librării „Cubul lui Metatron”. O prelungire citoplasmatică a disputei inițiate de secole dintre creaționism și evoluționism. Sigur că arta scriitoricească se hrănește din cunoașterea rețetei thrillerului, în care povestea este învăluită în mister și realitate, totodată. Cele două volume împart, cu egală măsură, suspansul între scandalul dintre oamenii bisericii și oamenii de știință în lăgătură cu originile și, totodată, viitorul omenirii. Iar granița dintre știință și credință se volatilizează în momentul în care se află despre pagina pierdută din caietul de însemnări a lui Charles Darwin – cheia unei revelații care amenință viitorul omenirii.
În „Apocalipsa după Charles”, bunăoară, accentul cade pe zguduitoarele cercetări ale omului de știință, care și-a lansat ipotezele evoluționiste, originea vieții și disputa cu dogmele religioase ale creaționismului. Personajele aflate de-o parte sau alta a baricadei își susțin teoriile total divergente, Igor Bergler posedând știința portretizării realiste a omului de știință și a omului bisericii în această dispută. E un echilibru constant între „In dubio pro reo” (În caz de îndoială –în favoarea acuzatului). E nevoie însă de un moment de respiro, de o echilibrare a secretelor cutremurătoare. Așa că un Charlie D., personaj și urmaș insignifiant, manager al superficialității și frivolismului decadent vine să confirme – dacă mai era nevoie – pericolul deținerii unor adevăruri ale trecutului. El face liantul între grupurile religioase, politice și academice. Și, ca descendent direct al marelui Darwin, dezvăluie secretul după care evoluționismul are și o componentă tragică… involuționismul. A spus-o, se pare Darwin, și a documentat-o cu cercetări temeinice în zona mereu misterioasă a Amazonului. Dintr-una-ntr-alta, personajele conturează o povestire credibilă atât în nota creaționistă, cât și în ceea evoluționistă. Mintea iscoditoare, analitică și sceptică, totodată conduce la relevarea unor mistere cutremurătoare. Iar cei direct interesați recurg la vicleșuguri, denigrări, amenințări și crime pentru a păstra intacte meterezele fiecăruia. Pentru că, până la urmă – religie sau știință – scopul este îndestularea ego-ului și umplerea sacului interesului personal.
Fila pierdută (furată?) din însemnările marelui Darwin potențează acțiunea. Și introduce în ecuația creaționism-evoluționistă a treia cale: involuționismul. Stricătorul armoniei Omului, ororile la care se poate întoarce, animalitatea deformată a unui vis mereu și mereu în perfecționare. Degradarea. Promiscuitatea. Hidoșenia. Lumea în care „ochiuiul Dracului – aurul” joacă un rol esențial. Scrisoarea lui Darwin, redescoperită după generații este edificatoare în acest sens. Înțelege mai mult omenirea în acest moment? A venit momentul să se spună înfricoșătorul adevăr? Pentru că cercetătorul originii speciilor și evoluției lor n-a îndrăznit să facă publice descoperirile cutremurătoare ale viitorului omenirii. Așa că doctorul Thompson, Nathaniel Green, Rebecca, episcopul Langlei chiar și profesorul Jim S. se repoziționează, după ce Charlie D. părăsești Anglia, pentru o stupefiantă aventură în imensitățile de nepătruns ale Amazonului. Iar Apocalipsa continuă…
Într-o situație de transă bine controlată, „Cubul lui Metatron” dezvăluie mistere străvechi, experimente interzise și credințe fanatice, alte și alte conspirații globale. Totul prin vraja scriitoricească a răsturnărilor de situație și povestirilor electrizante. O stare de desprindere de real. O viziune fragmentară cu neliniști existențiale. O deschidere, totuși, spre păstrarea relației cu viul. Indiferent de forma pe care ar lua-o. Iar ritualurile dintr-un trib izolat de pe râul peruan, Madre de Dios confirmă și nu prea teoria nedezvăluită public a lui Darwin. Doar Baroneasa Margaret de Winter, lider al Camerei Lorzilor ce se află „la butoane” și jurnalistul Epaminonda Evens își păstrează luciditatea și cinismul în fața realului-imaginar. Dar descoperirile șocante ale membrilor societății secrete ghidate de Cubul lui Metatron orchestrează un program de purificare a umanității. Pacea și serenitatea credinței în creaționism sau goana nesfârșită după noi și noi experimente științifice? Iată o întrebare la care finalul acestei cărți încercă să răspundă. Iar păstrarea echilibrului e găselnița aruncării îndoielilor moderne în superstițiile și crezul unor triburi perunane, aflate la marginea timpului. „Hanan Pacha – lumea superioară a zeităților și a spiritelor divine, Kay Pacha – lumea oamenilor și a vieții de zi cu zi și Uku Pacha – lumea inferioară, a strămoșilor și domeniul subconștientului” se contopesc în Mama Pacha, întregul care acceptă existența așa cum este ea: diversă, urâtă, frumoasă. Mereu oscilând între iubire și ură, ca o componentă esențială între îndoială și acceptare. Iar Igor Bergler este un adevărat shaman al împletirii bogăției imaginarului cu ecourile realității, găsind, totdeauna, calea cea mai directă ce alcătuiește marea viață a lumii. Iar asta bucură și îmbogățește sufletul cititorului.
