UNGHIA  LACOMĂ  A  INIMII 

mă opream în mijlocul mulțimilor
strigând: lăsați-mă singur cu ploaia!

eram sângele-amestecat cu țărâna strânsă
grijuliu sub unghia lacomă a inimii în urma
unui banal accident

într-un târziu vei vorbi despre viața mea ca
despre o amintire ce-ți aparține
în exclusivitate

și-n care plutești ca pe-o
corabie semănând cu
un pantof scâlciat

prin lumea asta plină de obiecte inutile și
persoane sofisticate până la inexistență

MARȚI 
(Minuscule puncte cenușii)

vine seara   e iarnă. nici nu
stau nici nu plec

(cad fire de iarbă din cer în chip de
ninsoare peste noi cei ce trăim din ieftine
jocuri de cuvinte) 

sunt prea multe fantome-n această gară
(saci de rafie plini cu fetuși avortați în apele oceanului planetar/ minuscule puncte cenușii pe bolta senină câteodată prea albă)

nimeni dintre ai mei n-a fost poet  
                                                              cu toate
astea aproape niciunul n-a murit de moarte bună

nu mă-ntrebați ce (mai) fac! (nu
voi avea niciodată răspuns.

doar buzele vinete de-atâta tăcere)