Daniela Radu: Pasărea tăcerii

Daniela Radu: Pasărea tăcerii

Rătăcire

Nu mă răstigniți încă!

Mai lăsați-mi

Visul albastru

Și această pasăre

Care nu a învățat încă

Zborul…

Ramura mea de măslin

O port cu mine

De la-nceputul veacului.

Trebuia să o duc

Celor 12 Apostoli

De pe Muntele Sfânt.

Dar am pierdut drumul

La o răscruce de vânturi

Și nu mai știu

Cum să ajung

Pe Tărâmul făgăduit…

Exil

Cu aripile frânte

Mi se zbate în piept

Pasărea tăcerii

Și îmi alungă gândurile

Cu care aș fi vrut să te ating…

Îmi cuprinzi ușor mâinile –

Frunze de plop fremătânde  –

Aprinzând speranțe

În noaptea ochilor mei singuri

Și mă trimiți

Să culeg nisipul

Clepsidrelor sparte

Din Țara nimănui…

Cu sufletul chinuit de neliniști,

Rătăcesc pe țărmul pustiu

Și te aștept…

Până când

Pașii mei obosiți

Se vor izbi

De marginea timpului…

Clepsidrele timpului

De prea multă așteptare

Clepsidrele timpului

S-au spart

Revărsându-și nisipul

Pe țărmul

La care nu mai sosește

Nici o corabie.

Pescăruși albi

Își caută țipătul

Rătăcit printre nori

Și se pierd pe rând

În zarea îndepărtată.

Doar gândul meu,

Înveșmântat în razele de lună,

Se întoarce mereu

Pe Insula nimănui

Ca să asculte

Cum crește în adânc

Lumina unui Nou început.

Psalmul primăverii

Doamne, creează-mă din nou!…

Fă-mă picătura care sfărâmă

Stânca neclintirii din sufletele rătăcite.

Dă-mi credința care 

Mută munții din loc

Și preface pustiul

În grădini înflorite.

Du-mă în Țara Primăverii

Să zbor cu păsările,

Să șoptesc cu izvoarele,

Să cânt cu pădurile

Și să-mi împletesc în păr

Razele soarelui.

Dă-mi o fărâmă din puterea Ta

Să pot preschimba

Tristețea în bucurie

Și suferința

În binecuvântare.